Cum a luat amploare fenomenul de "rinocerizare" din societate. Ce spune preşedintele Expert Forum
Preşedintele Expert Forum, Sorin Ioniţă, a explicat, într-un dialog purtat cu jurnalistul Răzvan Exarhu, că fenomenul de „rinocerizare” observat încă din 2011 – adică radicalizarea şi pierderea spiritului critic în societate – s-a amplificat în ultimii 15 ani, odată cu expansiunea reţelelor sociale.
Potrivit expertului, internetul a transformat comunicarea publică într-o competiţie pentru atenţie, unde de multe ori vocea raţională este acoperită de stridenţă şi emoţie.
Sorin Ioniţă consideră că singura cale de a ieşi din acest cerc vicios este întoarcerea la gândirea critică şi la criterii obiective de evaluare, într-o lume în care toţi cred că doar ceilalţi sunt „rinocerii”.
Redăm mai jos o parte din dialog.
Jurnalist: Sorin Ioniţă scria, la 8.11.2011, în Revista 22, următoarea observaţie: „Miza bătăliei politice duse acum în Europa şi în crescendo acum în România nici nu mai este stânga vs. dreapta, nu mai este indignare legitimă şi informată, ci o indignare vs. jacherie distructivă, bazată pe instincte primare, pe care unii o aşteaptă cu nerăbdare ca pe o a doua venire.”
Asta ar fi o reacţie apropo de „rinocerizarea” pe care Sorin a văzut-o instalându-se în România. Şi nu ne referim acum la o anumită tabără, ci la toate taberele.
Cum se manifestă sentimentul ăsta şi de unde vine această manipulare care îi scoate pe oameni din minţi, făcându-i să creadă că, dacă se ataşează unei cauze, automat ceilalţi sunt rinocerii? Pentru că toată lumea crede despre ceilalţi că sunt adevăraţii rinoceri.
Sorin Ioniţă: Da, dar vezi că numai unii au dreptate. O primă concluzie e că au trecut 15 ani peste noi degeaba. Deci dacă din 2010–2011 se pot citi rândurile alea şi sună actual acum, nu ştiu ce am făcut, am mers în cerc, în spirală. Nu mi-e clar cum am mers.
În al doilea rând, serios vorbind, de atunci a început un proces, după marea criză globală, cea economică, din 2009–2010. Ţii minte cum se discuta atunci — toată lumea sărea în sus, în toate direcţiile: Nordul vs. Sudul Europei, nemţii cei nazişti vs. grecii cei leneşi, se spărgea zona euro. Erau mişcările Occupy la modă, care erau mai anticapitaliste, să spun.
Şi, pe urmă, indignarea a trecut pe partea aia. Dar a mers tot într-un crescendo. De ce? Cred că s-a sensibilizat terenul politic pentru alegătorii din ţările dezvoltate atunci şi nu şi-a mai revenit. Deci oamenii chiar au devenit mai nervoşi, mai nesiguri. Nesiguranţa produce genul ăsta de reacţii în public.
Pe de altă parte, au crescut foarte mult de atunci reţelele sociale. Pentru că înainte de acea perioadă — deci ne referim acum 15 ani — nu era chiar aşa internetul. Erau publicaţii, mai punea lumea comentarii, mai ţinea unul câte un blog. Dar cam asta era. Pe când pe reţelele sociale toată lumea comunică, deci suntem pe un picior de egalitate. Şi totul s-a accelerat.
Se ştie că reţelele sociale încurajează poziţiile extreme sau, cum să spun, strigătul, ca să te faci remarcat. Pentru că acum resursa rară pe reţele şi pe internet e atenţia. Atenţia tuturor e resursa rară, pentru că toată lumea vorbeşte şi vrea să fie ascultată. Şi atunci, cum te poţi face remarcat? Construindu-ţi o bulă. Şi cum devii lider de bulă? Păi, trebuie să ai nişte talente. Dar trebuie să fii foarte strident şi să spui lucruri într-un fel în care alţii nu le-au mai spus. E căutarea asta permanentă de a fi inovator şi, până la urmă, ţi se termină ideile. Şi rămâi cu escaladarea emoţiei.
Jurnalist: Dar există vreo cale de a ieşi din starea asta de a-i transforma pe ceilalţi în rinoceri? Pentru că toată lumea... Ai văzut că îndemnăm şi la pace, dar, pe de altă parte, îi şi demonizăm pe unii. Avem vreo şansă să revenim la sentimente umane şi să ni se desumfle vena de pe gât?
Sorin Ioniţă: Există. E calea veche, dar e foarte plicticoasă şi lumea îşi închide urechile când o aude. Este gândirea critică. Adică trebuie văzut cine chiar este şi cine nu este. Şi avem nişte criterii obiective. Adică nu e suficient că, dacă noi doi ne certăm, tu mă etichetezi pe mine, eu te etichetez pe tine, înseamnă că asta e. Nu e aşa.
Adică un al treilea observator obiectiv poate vedea: „Băi, poate eu sunt rinocer şi tu nu eşti”, pentru că tu urmezi nişte criterii, evaluezi, eşti ponderat în ce spui şi e raţional ce spui tu, şi, când ai nişte păreri, poţi să dai dovezi pentru ele. Şi asta e foarte important.
Deci nu e totul un conflict de opinii pe lumea asta, adică mai există şi o realitate obiectivă. Şi noi uităm asta. Adică la ea trebuie să ne raportăm mult mai des. Nu toate partidele sunt la fel, nu toţi liderii de opinie sunt la fel, nu toţi liderii de ţări sunt la fel. Când intră într-o contradicţie, noi putem judeca: unul e mai aproape de adevăr, iar altul e la mama dracului, bate câmpii.
