Conferinţa de securitate de la München – un dialog al surzilor

La sfârşitul săptămânii trecute, şefi de stat, şefi de guvern, miniştri şi diplomaţi de rang înalt s-au întâlnit să dezbată chestiunile de securitate arzătoare ale momentului în capitala Bavariei. SUA a dat semnalul că se vor implica mai mult în Estul Europei, Rusia a criticat susţinerea Occidentului pentru protestele din Ucraina, iar Vitali Klitschko a fost aplaudat la scenă deschisă ca un star. Rezultatele discuţiilor pe tema Ucrainei au fost însă dezamăgitoare.

O poziţie interesantă a fost exprimată de Germania, ţara gazdă. Berlinul a reafirmat schimbarea de filozofie militară, anunţată de noul ministru al Apărării Ursula von der Leyen, care pleda pentru un angajament internaţional mai puternic, inclusiv prin trimiterea de trupe în zone de criză precum Mali sau Republica Central-Africană. De data aceasta şi ministrul de externe, social-democratul Frank Walter Steinmeier, a susţinut necesitatea ca Germania să-şi asume mai multe responsabilităţi politice şi militare, corespunzător cu puterea şi influenţa ei economică în Europa. Şi preşedintele german Joachim Gauck a pledat cu entuziasm în acest sens. Sondajele de opinie arată însă că trimiterea de trupe în teatre de operaţiuni străine este la fel de impopulară în rândul populaţiei.

Desigur Germania se poate angaja în soluţionarea unor dosare importante precum distrugerea armelor chimice în Siria, dar pentru partenerii ei din Washington, Londra şi Paris va conta mai ales contribuţia Berlinului în cazul unor noi situaţii precum cea libiană.

SUA aşteaptă de la Germania nu doar să se implice, ci să preia rolul central în asigurarea securităţii Europei. Secretarul de stat american John Kerry a subliniat că este timpul ca Germania să dovedească această intenţie de a juca un rol mai important în securitatea europeană prin fapte, nu prin vorbe, în cazuri precum Siria sau Ucraina. „Până acum puţine ţări sunt pregătite cu adevărat să preia conducerea pentru că aceasta nu înseamnă doar să ai discuţii bune la München, ci şi să aloci resursele necesare”.

Paradoxal, în tabăra delegaţiei americane au existat voci care spuneau că SUA trebuie întâi să-şi vadă de propriile interese, şi abia apoi să se preocupe de restul lumii. Republicanii însă acuză administraţia Obama că ignoră genocidul din Siria, aşa cum au făcut-o mai demult în Ruanda.

Problema Ucraina

În rest dezbaterea legată de Ucraina nu a adus nimic nou. Cele două părţi şi-au ţinut discursurile, fără să intre în vreun dialog. Vitali Klitschko a mulţumit prietenilor occidentali pentru sprijin şi s-a arătat convins că opoziţia şi protestatarii vor câştiga lupta împotriva lui Ianukovici.

Reprezentantul lui Ianukovici a criticat susţinerea Occidentului pentru violenţa şi terorismul reprezentat de protestatari, la fel ca şi ministrul de Externe Serghei Lavrov, care i-a criticat pe cei care „ocupă clădiri guvernamentale, atacă poliţia şi folosesc sloganuri naziste şi antisemite”. Un dialog al surzilor, în care nicio parte nu vrea să-şi asculte decât propria poezie.

Până la urmă nici ţările europene nu vor să-şi asume acţiuni concrete de implicare în conflictul din Ucraina, care este pe cale să arunce ţara în război civil. Problema de fond este că toată lumea fuge de leadership şi de răspundere. Totul rămâne la nivel de declaraţii, speranţe şi bune intenţii.

Singurul pas mai palpabil este pachetul de asistenţă financiară propus de SUA şi UE pentru Ucraina, cu bani ce ar urma sa vină de la FMI. Acesta are ca scop împiedicarea falimentului ţării, dacă ruşii opresc finanţarea, şi obligarea lui Ianukovici să facă anumite reforme. Planul a fost discutat de ministrul de externe german Frank Walter Steinmeier cu secretarul de stat american John Kerry şi cu Înaltul Reprezentant al UE, Catherine Ashton.

Ashton a explicat pentru Wall Street Journal că aceşti bani trebuie să susţină Ucraina în faza de tranziţie în sensul ca o conducere interimară să le folosească pentru a face reforme politice şi economice şi să pregătească alegerile de anul viitor.

Dincolo de acest dialog al surzilor, la München nu s-a discutat tocmai punctul esenţial – ce se întâmplă dacă în Ucraina lucrurile degenerează. Fie armata intervine în forţă împotriva protestatarilor, aşa cum avertiza preşedintele Băsescu care făcea apel la preşedintele Ianukovici să nu o folosească, fie Rusia intervine militar şi Ucraina se rupe.

Dincolo de acest dialog al surzilor, la München nu s-a discutat tocmai punctul esenţial – ce se întâmplă dacă în Ucraina lucrurile degenerează. Fie armata intervine în forţă împotriva protestatarilor, aşa cum avertiza preşedintele Băsescu care făcea apel la preşedintele Ianukovici să nu o folosească, fie Rusia intervine militar şi Ucraina se rupe.

O intervenţie a Rusiei?

Timothy Snyder, profesor de istorie la Yale, descrie un astfel de scenariu într-un articol de opinie din New York Times, şi susţine că fragmentarea statului ucrainean ar fi un dezastru şi pentru Rusia. În opinia sa, Uniunea Eurasiatică pe care Putin vrea s-o construiască nu are sens fără Ucraina, iar în acest moment aderarea Kievului la această construcţie devine imposibilă, ea neputând fi obţinută decât prin forţă.

Populaţia ucraineană s-a opus rusificării ţării prin legi precum cea de interzicere a protestelor şi a reuşit să obţină concesii precum demisia premierului Azarov. Ca urmare Snyder consideră că Rusia ar putea interveni militar în Ucraina pentru a asigura supravieţuirea politică a politicienilor ucraineni pro-ruşi care au orchestrat violenţele împotriva protestatarilor.

Moscova ar putea aştepta sfârşitul Olimpiadei de la Soci, pentru a-şi masa trupele la vest, de-a lungul graniţei cu Ucraina. Totuşi o intervenţie militară a Rusiei în Ucraina nu ar face decât să dăuneze acesteia deoarece chiar dacă ar câştiga războiul repede, ceea ce este puţin probabil, rezistenţa va spori.

Recomandarea istoricului american este ca UE să ajungă repede la un acord cu actualul leadership ucrainean prin care să fie abrogate ultimele legi nedemocratice şi să fie amnistiaţi toţi opozanţii arestaţi. În opinia sa, ieşirea din criză este posibilă prin restaurarea de urgenţă a democraţiei în Ucraina.

Referitor la represaliile economice la care ar putea recurge Rusia pentru a controla Ucraina, Snyder consideră că ţările din UE pot cumpăra produsele ucrainene boicotate de Rusia şi că pe termen lung comerţul cu Europa este mai important decât cel cu Rusia pentru Kiev.

În concluzie, conferinţa de securitate de la München a arătat că dincolo de vorbe şi declaraţii de intenţii, statele occidentale nu ştiu încă ce strategie să adopte în Ucraina şi nu vor să se implice prea mult. Ele nici nu iau în calcul o intervenţie rusească, dar războiul ruso-georgian din 2008 a arătat că Rusia nu ezită să-şi folosească hard power-ul atunci când Occidentul nu se aşteaptă.