Componentele vopselei de păr şi cum afectează sănătatea
alte articole
Vopsirea părului nu afectează doar structura acestuia, dar poate să provoace şi intoxicaţii severe întregului organism. În prezent, vopseaua de păr este folosită mult prea frecvent şi nu doar pentru acoperirea firelor albe, ci şi pentru crearea unui nou look, în special în rândul fetelor tinere. Potrivit sondajelor efectuate, circa jumătate din femei încep să-şi vopsească părul încă din tinereţe.
Pe lângă pigmenţi, produsele de colorare a părului mai conţin o serie de conservanţi şi substanţe chimice, menite să ofere rezistenţă părului. Cu toate acestea, foarte puţini oameni cunosc gama de pericole asociate cu folosirea nechibzuită a acestor substanţe şi impactul negativ asupra sănătăţii. Vă prezentăm câteva informaţii despre cei mai nocivi compuşi din vopselele de păr, folosiţi astăzi în industria cosmetică.
Parafenilendiamina (PPD) – este un agent cancerigen şi un alergen de contact foarte puternic. Este considerată a fi cea mai toxică substanţă din componenţa vopselelor de păr. Deşi alergia la acest compus este un fenomen destul de rar, atunci când apare se manifestă foarte puternic. În plus, de foarte multe ori, nu se manifestă imediat după prima colorare.
În ciuda proprietăţilor dăunătoare, parafenilendiamina se găseşte în circa 99% dintre vopselele de păr de largă folosinţă. La momentul actual, această substanţă este interzisă în mod oficial în multe ţări europene (Marea Britanie, Franţa, Suedia şi Germania) şi parţial în SUA. Cel mai adesea vopselele de nuanţe întunecate conţin PPD.
PPD nu este singura componentă nocivă din vopseaua de păr. Potrivit unui studiu, din 456 de tipuri de vopsea de păr (pentru testare au fost selectate cele mai renumite branduri), doar 56 sunt relativ mai puţin periculoase pentru sănătate. Restul de 400 de produse de colorare a părului conţin alergeni şi substanţe componente toxice ce provoacă dereglarea funcţiei multor organe interne, inclusiv a celei de reproducere. Acţiunea acestor substanţe poate să nu se manifeste imediat, iar majoritatea femeilor îşi vopsesc părul pe durata întregii vieţi.
Acetatul de plumb se găseşte în pigmenţii de culori închise. Acest compus afectează serios creierul şi sistemul nervos.
Apa oxigenată (peroxidul de hidrogen) – o substanţă binecunoscută pentru capacitatea de decolorare a părului şi cu toate acestea, este destul de periculoasă pentru că afectează sistemul nervos şi digestiv, este toxică pentru plămâni, sporind masiv riscul de cancer.
Etanolamina (monoethanolamine, 2-aminoethanol) – este un derivat al amoniacului. Este conţinut în vopselele persistente, de nuanţare, în produsele pentru vopsirea rădăcinilor şi vopsire directă, cât şi în produsele fără amoniac sau cele folosite pentru ondulare permanentă. Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) clasifică etanolamina în categoria substanţelor periculoase pentru viaţă şi sănătate. Vaporii acestei substanţe provoacă disfuncţia rinichilor şi a ficatului, leziuni ale membranelor mucoase ale ochilor şi boli respiratorii.
Amoniacul (hidroxidul de amoniu), se găseşte în multe vopsele de păr, precum şi în produsele pentru ondulare permanentă sau cele de îndreptare a părului. Poate cauza probleme respiratorii (tuse, dispnee), înroşirea ochilor, iritarea pielii (edem, arsuri) şi este deosebit de periculos pentru astmatici.
4-ABP - este numele de cod al unui potenţial agent cancerigen conţinut în numeroase vopsele de păr. Această substanţă se formează în timpul preparării vopselei de păr, de aceea nu este indicată pe eticheta produselor. Depistarea compusului 4-ABP este posibilă numai în condiţii de laborator. Oamenii de ştiinţă din cadrul Departamentului chimic-toxicologic al US Food and Drug Administration (FDA) au testat 11 coloranţi de păr. În 8 dintre aceştia (culoare roşie, neagră şi nuanţe de blond) a fost depistat compusul 4-ABP. În schimb, în vopseaua de păr de culoare castanie, acesta nu a fost găsit.
Resorcinol - un alergen puternic ce cauzează tulburări hormonale şi afecţiuni tiroidiene.
Persulfaţi (sulfat de potasiu, de sodiu şi de amoniu) – se găsesc în până la 60% dintre înălbitorii şi coloranţii pentru păr. Concentraţia acestor substanţe mai mare de 17% provoacă iritaţii ale pielii, iar în cazul inhalării - astm şi alte afecţiuni ale plămânilor.
Formaldehida este un conservant deosebit de periculos pentru femeile gravide, creşte riscul de cancer şi tulburări ale sistemului reproducător.
Gudronul de cărbune intră în componenţa a peste 70% dintre vopselele de păr de culoare închisă. Creşte riscul de cancer, irită pielea, provocând căderea părului şi erupţii cutanate.
Hidantoina este un conservant aflat atât în vopselele de păr, cât şi în şampoane, loţiuni şi balsamuri. Poate provoca tulburări ale sistemului imunitar, motiv pentru care unele ţări includ hidantoina în categoria substanţelor de folosire minimă.
Am descris doar cel mai comune substanţe toxice conţinute în vopselele actuale de păr. Deşi nu sunt folosite în fiecare zi, în cazul unei utilizări regulate, chiar şi în doze foarte mici, pot provoca afecte nedorite pe termen lung. Altfel spus, compuşii menţionaţi au un efect cumulativ: ajungând prin fluxul sanguin în ficat şi alte organe, se acumulează constant şi pot provoca intoxicaţii cronice, în urma cărora se pot instala diferite boli moderne: alergii, cancer, dermatită.
Există o alternativă pentru vopselele de păr comercializate pe larg la momentul actual? Da, sunt coloranţii naturali - henna, Basma, decoctul şi infuziile din plante.