Ce se află în spatele freneziei stârnite de cercetarea şi tratamentele în domeniul celulelor stem

Cuvintele “cercetarea şi terapia în domeniul celulelor stem” stârneşte o serie de reacţii. La pacienţii vulnerabili emoţional, o urmă de speranţă. În cazul oamenilor de ştiinţă, un motiv bun de entuziasm în ceea ce priveşte perspectivele viitoare. În cazul experţilor în domeniul legal şi al eticii, necesitatea de a se asigura că sunt menţinute siguranţa pacientului şi spiritul echităţii distributive. Iar pentru minţile antreprenoriale, o oportunitate de a dezvolta o afacere profitabilă.

Celulele stem reprezintă piatra de temelie a corpului nostru. Se pot deosebi peste 200 de tipuri de celule diferite care alcătuiesc organismul uman. De la un ou fertilizat până la o fiinţă umană matură, care e compusă din trilioane de celule, scopul celulelor stem de-a lungul dezvoltării în uter este de a asigura o structură şi o funcţionare normale.

În viaţa postnatală, celulele stem înlocuiesc acele celule care au fost distruse de uzură sau de boală.

Capătă amploare

În cercetare, celulele stem reprezintă o expresie de actualitate, fiind anunţate progrese frecvente în acest domeniu. Până în 2012, se estima că există aproximativ 100.000 de cercetători activi în domeniul celulelor stem de la un capăt la celălat al lumii. La nivel global sunt direcţionate finanţări masive în cercetare, fapt ce continuă să ofere speranţă pentru milioane de pacienţi.

Terapia cu celule stem face tranziţia de la descoperirile din cercetare la posibile tratamente pentru multe afecţiuni. De pildă, de peste 50 de ani, transplantul de măduvă osoasă – cunoscut, de asemenea, ca transplant de celule stem hematopoietice – a fost folosit pentru a trata pacienţi cu cancer al celulelor sângelui cum ar fi leucemia şi tulburări de sânge precum anemia falciformă sau talasemia.

Atunci când o persoană diagnosticată cu cancer trece prin chimioterapie pentru a distruge celulele cancerigene din organism, în acest proces tratamentul distruge, de asemenea, şi propriile celule stem ale pacientului. Transplanturile de măduvă sunt folosite pentru a înlocui aceste celule stem. Această formă de tratament este utilizată în mod universal şi acceptată.

Mai recent, refacerea pielii prin celule stem a fost folosită pentru a trata arsuri pe zone întinse, iar celulele stem din grăsimi (ţesutul adipos) au fost folosite ca materiale de umplere a ţesutului celular.

Realitatea în ceea ce priveşte celulele stem versus viitoarele promisiuni

Tratamentul cu celule stem a salvat multe vieţi, dar anumite aspecte au constituit obiectul unor controverse.

După ce celulele stem au devenit o expresie foarte folosită, a apărut o proliferare de website-uri care oferă tratamente îndoielnice, ademenind persoanele vulnerabile emoţional din cauza bolilor incurabile de care suferă. Foarte rar există moduri de a controla ce postează aceste clinici pe site-urile lor, fără a mai vorbi de tratamentele pe care le oferă.

Exceptând transplantul de măduvă osoasă şi celulele stem folosite pentru arsuri, aproape toate celelalte afecţiuni pentru care celulele stem sunt promovate ca remediu sunt încă în fază experimentală. La nivel global, există sute de studii clinice legitime în curs de desfăşurare pentru a evalua efectul celulelor stem într-o varietate de afecţiuni, incluzând bolile de inimă, leziuni ale măduvei osoase, orbire şi boala Parkinson, pentru a enumera doar câteva.

Dar în aceste cazuri, drumul care îmbină proprietăţile vindecătoare ale celulelor stem cu folosirea autorizată a acestor celule pentru a fi utilizate în mod curent este lung şi dificil.

Studiile clinice trebuie efectuate înainte ca un tratament să devină o parte a practicii medicale de rutină. Ele trebuie să fie înregistrate la organismul naţional competent din ţara în care au loc. Studiile clinice trebuie să fie, de asemenea, corect analizate de un comitet de etică desemnat sau de o comisie instituţională de revizuire.

Şi, cu toate că sunt rar menţionate în mod explicit în legislaţie sau în liniile directoare, pacienţii care primesc tratamente experimentale nu ar trebui să plătească pentru aceste tratamente.

Încălcarea legii pe mai multe fronturi

Pentru majoritatea tratamentelor cu celule stem care nu au fost supuse studiilor clinice, pacienţii reprezintă materie de studiu pentru terapii, sfidând principiile de bază etice şi juridice ale profesiei medicale. Unele tratamente sunt nesigure, cum ar fi adăugarea de celule stem embrionare şi provenite de la animale, în corpul oamenilor.

Dar practicienii care asigură astfel de tratamente netestate argumentează:

• Pacienţii sunt disperaţi, recurg la această terapie ca fiind ultima lor speranţă după ce au încercat tot ce era posibil.
• Dacă s-ar folosi propriile celule stem ale pacientului, regulile nu se aplică.
• Pacienţii ar trebui să aibă dreptul să decidă modul în care doresc să îşi folosească celulele.

Ţările fără o legislaţie adecvată nu pot stopa practicile lipsite de etică şi exploatarea financiară a pacienţilor care folosesc tratamente nedovedite cu celule stem. În aceste ţări, medici fără scrupule care oferă astfel de terapii adesea identifică lacunele în lege şi se îndreaptă direct către ele folosind tactici legale şi interpretări eronate pentru a-şi justifica acţiunile.

Adaptarea tratamentelor cu celule stem

Pentru siguranţa tratamentelor cu celule stem şi pentru a limita exploatarea pacienţilor vulnerabili, pot fi luate mai multe măsuri. Acestea includ stabilirea unei legislaţii adecvate, asigurându-se că această legislaţie este pusă în aplicare, precum şi educarea publicului.

De asemenea, trebuie impuse standarde etice de publicitate pentru a limita răspândirea informaţiilor false. Iar pacienţii ar trebui să simtă că au libertatea de a aborda specialişti din domeniul medical pentru sfaturi în legătură cu modul în care ar trebui să procedeze.

Fără un mediu legislativ adecvat sau fără aplicarea legislaţiei în vigoare, industria medicală se confruntă cu riscul de a face faţă pretenţiilor juridice din partea pacienţilor nemulţumiţi sau prejudiciaţi. Acest lucru este de natură să încetinească progresele în domeniu, deşi acesta ar oferi multe cazuri de practică legală care, din cauză că domeniul este relativ recent, încă lipseşte în multe ţări, inclusiv în Africa de Sud.

Dar consecinţele ar putea include, de asemenea, o reacţie spontană ce conduce la o legislaţie excesiv de prescriptivă, care să limiteze cercetarea privind proiectele valoroase aprobate din punct de vedere etic şi ştiinţific, precum şi transpunerea rezultatelor cercetării în produse şi servicii utile.

Acest articol se bazează pe un document publicat într-o ediţie specială - South African Medical Research Council Flagship a South African Journal of Bioethics and Law.

Michael Sean Pepper este director al Institutului de Medicina Celulara si Moleculara la Universitatea din Pretoria, iar Nicolas Novitzky este profesor de hematologie la Universitatea din Cape Town.

Michael Sean Pepper este director al Institutului de Medicina Celulara si Moleculara la Universitatea din Pretoria şi Nicolas Novitzky este profesor de Hematologie de la Universitatea din Cape Town.

Acest articol a fost publicat anterior pe Conversation.com. Puteţi citi articolul original here