Trei aspecte istorice interesante despre medicina chineză

Medicina chineză este o ştiinţă antică pe care mulţi o găsesc misterioasă. Am fost atrasă de practicarea acestei medicini uimitoare deoarece mă fascinează la nesfârşit şi mi-a oferit capacitatea de a ajuta oamenii.
Ace de acupunctură (HansJoachim/iStock)
Jennifer Dubowsky
29.12.2015

Îmi place să-mi împărtăşesc cunoştinţele, aşa că vă prezint trei aspecte istorice despre medicina şi acupunctura chineză:

1) Primele ace de acupunctură au fost făcute iniţial din piatră sau os deoarece la acea vreme doar acestea erau disponibile. Ulterior, ele au fost realizate din fier şi bronz, iar în prezent, din fericire pentru noi, cel mai popular material folosit pentru aceste ace este oţelul inoxidabil. Mulţi oameni mă întreabă dacă acupunctura doare şi în general le spun “nu prea mult”, dar sunt sigură de faptul că acele de os sau de piatră erau dureroase!

2) Primele informaţii medicale scrise despre acupunctură au fost găsite în Nei Jing. Acest renumit document clasic este cel mai vechi text medical chinezesc cunoscut şi probabil cel mai vechi text medical din lume, fiind scris aproximativ în perioada 305 î.C. – 204 î.C. Nei Jing a descris acupunctura, meridianele, qi-ul şi locaţia a 160 de puncte de acupunctură – deşi în prezent ştim de existenţa a mii de puncte de acupunctură!

3) În timp ce Nei Jing ar putea fi cel mai vechi text medical scris, filosofia din spatele medicinei chineze este mult mai veche. Medicina chineză este înrădăcinată în credinţa că suntem profund conectaţi cu mediul nostru. Conform legendei, în urmă cu aproximativ 8.000 de ani, un înţelept pe nume Fu Hsu a creat conceptul de Yin şi Yang prin observaţiile sale asupra naturii. Conceptul popular de Yin şi Yang se află încă în centrul teoriei medicinei chineze de astăzi.

Jennifer Dubowsky, LAc, este acupuncturist licenţiat şi practică în Chicago, Illinois, din 2002. O puteţi găsi pe website-ul www.tcm007.com

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor