Comisia juridică a decis ”îndreptarea” votului privind cererea de arestare a lui Cătălin Teodorescu
alte articole
Deputaţii din Comisia Juridică au decis, luni, că ”eroarea materială” legată de prezenţa la votul din plenul Camerei privind solicitarea de arestare a deputatului Cătălin Teodorescu trebuie îndreptată, relatează Mediafax.
La şedinţa de miercuri a Camerei Deputaţilor parlamentarii au votat pentru încuviinţarea cererii de arestare preventivă înaintată de DNA în cazul deputatului PDL Cătălin Teodorescu. Dar pe parcursul procedurii de prezentare a rezultatelor a apărut o greşeală de numărare.
Raportându-se în mod eronat că există 292 de deputaţi prezenţi în sală, s-a anunţat că numai 256 de parlamentari au votat – 146 ”pentru”, 101 ”împotrivă”. Însă pentru aprobarea cererii de arestare sunt necesare 147 de voturi, adică jumătate plus unu din cei prezenţi. Dar de fapt, numărul parlamentarilor prezenţi era mai mic de 292, de vreme ce minimum un deputat, UDMR-istul Marko Attila, nu era prezent în sală dar a fost inclus pe lista celor prezenţi.
Potrivit Mediafax, în aceste condiţii, îndreptarea ”erorii materiale” ar putea conduce la aprobarea cererii de arestare preventivă emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie către Camera Deputaţilor pentru Cătălin Teodorescu.
După sesizări, Comisia juridică a concluzionat că de vreme ce există parlamentari care ”au fost trecuţi prezenţi deşi nu au fost în ţară”, rezultatul privind cvorumul şi soluţia finală vor fi diferite.
„Comisia juridică a Camerei a fost sesizată pentru a-şi spune opinia pentru faptul că s-a constatat o eroare materială în raportul comisiei de numărare a voturilor cu privire la încuviinţarea arestării deputatului Teodorescu în plenul Camerei, săptămâna trecută. Există parlamentari care au fost trecuţi prezenţi deşi nu au fost în ţară, ceea ce evident duce la alt rezultat privind cvorumul şi atunci şi soluţia finală este diferită”, a explicat preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Bogdan Ciucă.
Prin această decizie, Comisia juridică practic sugerează Biroului Permanent al Camerei să soluţioneze votul prin constatarea erorii materiale şi rectificare ei.
„Practic, noi a trebuit să sugerăm Biroului Permanent al Camerei că în cazul în care există o eroare materială în procesul verbal emis de comisia pentru numărarea şi validarea rezultatului acestui vot, acea comisie trebuie să constate acea eroare materială şi să producă rectificarea. E o sugestie de procedură doar, după care să vină în faţa plenului şi să prezinte noul rezultat”, a precizat Ciucă, adăugând că Biroul Permanent al Camerei ”are obligaţia” să îndrepte şi să rezolve problema.
Bogdan Ciucă a mai arătat că, dacă acea comisie de validare face corectarea, „în sensul în care cvorumul la care s-a raportat al parlamentarilor prezenţi este mai mic decât cel care s-a trecut data trecută în procesul verbal, atunci evident şi soluţia este schimbată, în sensul în care Camera Deputaţilor încuviinţează cererea ministrului cu privire la arestare” a deputatului Teodorescu.
Preşedintele Comisiei juridice a concluzionat precizând că, de vreme ce rezultatul numărului de voturi era destul de strâns, odată cu efectuarea rectificărilor, soluţia votului se va schimba şi ea.
„Înţeleg că este o chestie destul de strânsă din punct de vedere al numărării voturilor, repet, e datoria comisiei de numărare, erau 292 de parlamentari din care unul cu dovadă concretă că n-a fost în ţară, deci dacă-l scazi pe acela din cvorumul de prezenţă se ajunge la 291 şi evident soluţia se schimbă”, a explicat Bogdan Ciucă.