"Ciucă s-a văzut cu un spion rus în 2015. Există poze" - Cum vrea să scape Simion de acuzaţia că ar avea legături cu serviciile ruse

George Simion (Epoch Times Romania)
Andrei Popescu
13.11.2024

Liderul AUR George Simion, candidatul partidului în cursa pentru Cotroceni, a negat, marţi, acuzaţia că ar avea legături cu serviciile secrete ale Rusiei, şi, în schimb, a redirecţionat această acuzaţie către liderul PNL Nicolae Ciucă, unul dintre contracandidaţii săi.

Mai exact, potrivit Gândul, Simion a făcut referire la o întâlnire pe care Ciucă a avut-o, în 2015, cu Igor Gorgan, fostul şef al Armatei Republicii Moldova şi acuzat de spionaj în favoarea GRU.

“Ceilalţi candidaţi să iasă şi să spună, să fie bărbaţi, să spună cine l-a pus pe domnul Geoană acolo la NATO? Ce interese a slujit el la NATO? Eu, faţă de domnul Geoană, nu am fost niciodată în Rusia. Să spună domnul Nicolae Ciucă, pentru că în cazul lui există poze, de ce s-a văzut cu un spion al statului rus, în 2015. Domnul Gorgan cred că-l cheamă. Mie nu mi-e ruşine. Ştiu ce-am făcut. Ştiu când am fost la Cernăuţi, ştiu când am fost la Chişinău, ştiu când am fost la Fâlciu. Ştiu de ce, în anul centenarului, când s-au făcut 100 de ani de la Marea Unire, m-am luptat ca, pe cale paşnică, să reîntregim Moldova.

Şi ştiu şi de ce le zic celor de la Chişinău că nu-i frumos să vii în România şi să ceri paşaport românesc şi tu să înjuri ţara noastră. După cum nu e normal să finanţăm Guvernul de la Chişinău, Guvernul de la Kiev, cerealele altora şi să prioritizăm cerealele altora, şi interesele altora, în faţa intereselor României. Dacă vreţi să fie bine, trebuie să înţelegeţi că Moldova aia nu e a voastră. Moldova trebuie să fie una singură, după cum şi ţara, şi România, trebuie să fie una singură. Iar râul Prut trebuie să redevină un râu intern al naţiunii române”, a afirmat Simion.

De asemenea, Simion a cerut SRI să spună dacă s-a văzut vreodată cu agenţi ruşi:

“De dimineaţă până seara tot o întind că sunt pro-rus, extremist sau prietenul lui Putin. Aţi auzit asta la CNN. Dar în America, tot aşa îi făceau şi lui Trump. Exact aceleaşi minciuni, trase la indigo. Haideţi să vedem. Veniţi la dezbateri şi arătaţi-mi cum sunt pro-rus. Vreţi să solicitaţi voi SRI-ului să spună dacă sunt pro-rus sau dacă m-am văzut cu ruşi? O cer eu, de aici, de la Vaslui. SRI, vă rog, dacă aveţi informaţii despre ce am făcut eu la 20 de ani, cred că eram un om important dacă la 20 de ani jucam în filme cu James Bond”.

Reamintim, în acest context, că senatorul Ioan Chirteş, şeful Comisiei de control şi supraveghere asupra activităţii SRI, a declarat marţi, la Realitatea Plus, că există “dovezi clare” privind legături ale lui Simion cu serviciile secrete de la Moscova, scrie Aktual24.ro.

“Sunt dovezi clare că preşedintele AUR s-a întâlnit cu ofiţeri ruşi în Ucraina. Ofiţerii secreţi cu care s-ar fi întâlnit Simion ar face parte din GRU, serviciul de spionaj extern al Rusiei. Vorbim, practic, despre acuzaţii de legături cu oamenii Rusiei, cu Serviciile Secrete de la Moscova. Nu se ştie momentan care ar fi fost subiectul acestor întâlniri, ce discuţii s-ar fi purtat însă este clar că acestea ar fi existat şi că acesta ar fi motivul pentru care ar avea aceste interdicţii”, a declarat Chirteş.

La rândul său, Cristian Terheş, candidatul Partidului Naţional Conservator Român (PNCR) în cursa pentru Cotroceni, a declarat, luni, la un post de televiziune, că serviciile de informaţii ale Ucrainei ar dispune de înregistrări privind o serie de întâlniri pe care liderul AUR George Simion le-ar fi avut în zona Cernăuţi cu persoane care “aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti”. De asemenea, Terheş a afirmat că nu a văzut personal filmările deţinute de ucraineni, însă a precizat că s-a auzit despre ele inclusiv la Bruxelles şi că, probabil, vor fi făcute publice la un moment dat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor