Chec rapid cu caise şi ciocolată - simplu şi gustos
alte articole

Checul de caise are un blat uşor acrişor, nu prea dulce, este umed, fin şi foarte gustos. Aspectul fructat se poate complementa cu chipsuri de ciocolată, merişoare uscate sau nuci.
Ingrediente:
500 g caise,
2 ouă,
1 cană de zahăr,
1 pliculeţ de zahăr vanilat (ori 3 linguriţe de vanilie lichidă),
100 g unt,
200 g smântână sau iaurt,
2 căni de făină,
1/2 pliculeţ de praf de copt,
½ cană de chipsuri de ciocolată, nucă sau merişoare uscate, după preferinţă

Modul de preparare:
Se pregăteşte o tavă de chec (poate fi şi o formă cu diametru de 24 cm) care se unge cu puţină grăsime şi se tapetează cu făină. Cuptorul se încălzeşte la 180 C.
Caisele se desfac de sâmburi, se taie în bucăţi, după care se amestecă cu puţină făină sau amidon. Dacă fructele sunt acrişoare, se poate adăuga o lingură de zahăr, înainte de-a pune amidonul.

Pentru prepararea blatului, se topeşte mai întâi untul, care apoi se lasă deoparte să se răcească.
Se bat ouăle folosind un tel, apoi se adaugă zahărul şi vanilia şi se continuă amestecarea până când ouăle se deschid la culoare.

Se adaugă untul topit şi smântâna, apoi făina şi praful de copt, şi se amestecă până când compoziţia se omogenizează şi va avea consistenţa smântânii de casă.

Se adaugă caisele tăiate şi chipsurile de ciocolată şi se amestecă uşor, cu mişcări circulate de jos în sus, pentru o repartizare uniformă a fructelor în compoziţie.

Aluatul se toarnă în forma tapetată. Fructele care ajung deasupra, se apasă uşor înăuntru atât cât să fie acoperite de aluat. Checul se coace timp de 45 minute ( în funcţie de cuptor şi mărimea tăvii).

Este gata când se desprinde uşor de pe marginile tăvii şi trece testul cu scobitoarea.

Checul se scoate din cuptor şi să lasă să se răcească complet. Înainte de servire se presară cu zahăr pudră şi la alegere se poate orna cu felii de caise.

Pentru o ocazie mai festivă se poate îmbrăca în glazură de ciocolată. Vă dorim poftă bună!