Ce influenţă mai au SUA şi UE în Egipt
alte articole
”Ceea ce face Obama acum este să nu-şi folosească influenţa maximă imediat, ci recurge la măsuri mai mici menite să transmită mesajul că SUA nu vor să meargă mai departe, dar vor fi forţate să acţioneze. SUA au însă pârghii limitate de influenţă dacă vor să utilizeze măsuri parţiale. Singurul mod în care pot avea mai multă influenţă este prin măsuri mai dure”, explică Yezid Sayigh, cercetător senior la Middle East Center din cadrul think-tank-ului Carnegie Endowment for Internaţional Peace, într-un amplu interviu pentru Epoch Times.
Epoch Times prezintă cititorilor săi prima parte a interviului cu expertul arab.
Cum explicaţi eşecul UE şi SUA de a media o soluţionare politică paşnică a conflictului dintre armată şi Frăţia Musulmană în Egipt, care ar fi putut să prevină actuala vărsare de sânge?
SUA şi UE au făcut un efort serios în acest sens. Catherine Ashton s-a dus să-l viziteze pe fostul preşedinte Morsi şi să vorbească cu generalii. Au urmat senatori americani importanţi precum republicanul John Mccain, care s-au întâlnit cu reprezentanţii noului guvern şi cu generalul al-Sisi. Ei au fost asiguraţi de acesta şi de guvern că figuri-cheie ale Frăţiei Musulmane vor fi eliberate. A existat însă o întârziere iar preşedintele interimar a difuzat un comunicat prin care anunţa că negocierile au eşuat.
S-a văzut că autorităţile civile interimare, fie preşedintele, fie prim-ministrul, nu au nicio putere reală şi sunt complet dependenţi de ce vor sau nu vor armata şi Sisi. Iar aceştia au vrut să procedeze în forţă împotriva Frăţiei Musulmane şi să-i combată la o scară mai mare, nu să ajungă la un compromis politic.
Deci armata nu are nimic de câştigat dintr-un compromis şi vrea să-şi anihileze adversarul complet, eventual prin interzicerea Frăţiei?
Armata pare convinsă că trebuie să slăbească Frăţia Musulmană într-atât încât aceasta să accepte termenii impuşi de armată. În această situaţie SUA şi UE au o abilitate limitată de a media o soluţie politică pentru că există o contradicţie puternică de percepţie şi de interese între armată şi islamişti.
A scăzut influenţa UE şi a SUA asupra armatei egiptene, odată cu sporirea ajutoarelor economice acordate Egiptului de ţările din Golf?
Mai întâi trebuie să distingem între influenţa SUA şi cea a UE. UE este mult mai importantă din punct de vedere economic şi comercial pentru Egipt. Este vorba despre investiţii în energie solară, despre Parteneriatul Mediteranean. UE ar avea influenţă şi pârghii în Egipt dacă şi-ar folosi relaţia economică cu Egiptul. SUA în schimb sunt mai importante din punct de vedere strategic şi politic. Întrebarea este dacă UE şi SUA îşi vor risca întreaga relaţie cu Egiptul pentru a obţine o soluţie politică a actualei crize. Tocmai pe reticenţa Occidentului de a face asta se bazează armata egipteană. UE şi SUA vor deplânge violenţele, vor face o condamnare retorică, vor suspenda exerciţiile militare şi cooperarea ştiinţifică de exemplu, care nu este atât de importantă. Armata este deci convinsă că UE şi SUA vor face lucrurile minimale, dar nu vor trece la acţiuni mai serioase, astfel încât generalii simt că au o marjă de manevră importantă.
Actualul preşedinte interimar a numit de curând 25 de guvernatori, dintre care 18 sunt foşti generali. În plus, partidele care fac acum parte din guvernul interimar, n-au fost recompensate cu nici un guvernator. Ca urmare, nu este vorba despre un deep state, ci despre nişte structuri pe care nici revoluţia n-a putut să le îndepărteze, nici căderea lui Mubarak şi nici politicile lui Morsi. Asistăm în prezent la o contrarevoluţie.
În plus, asistenţa militară de 1,3 miliarde de dolari anual furnizată de SUA Egiptului încă din 1979 reprezintă acum mai puţin de jumătate ca putere de cumpărare. Multe dintre armele furnizate de americani sunt vechi şi nu pot fi folosite. Ca urmare, este vorba mai degrabă despre un simbolism al unui angajament strategic decât despre valoare în termeni materiali. Dacă SUA ar suspenda complet ajutoarele militare, generalii s-ar folosi de asta pentru a demara o retorică naţionalistă şi antiamericană care este însă falsă, pentru că armata egipteană este încă foarte dependentă nu doar de armele americane, ci şi de sistemele de suport, de părţile componente. Pentru ca un avion de luptă F-16 să zboare are nevoie de piese de schimb, training şi sisteme de suport. Toate acestea sunt puse în pericol dacă americanii decid să suspende ajutoarele. Nu este vorba doar despre cele 1,3 miliarde de dolari. Prin urmare, SUA are mai multe pârghii de influenţă decât sugerează asistenţa financiară la prima vedere.
În criza ostaticilor din Iran din 79, SUA nu doar a încetat să le mai vândă iranienilor arme, ci nu le-a mai furnizat nici părţi componente iar avioanele n-au mai putut să zboare în războiul dintre Irak şi Iran. În concluzie întrebarea este dacă SUA şi UE sunt pregătite să-şi pericliteze întreaga relaţie cu Egiptul pentru a o condiţiona de respectarea drepturilor omului şi de guvernare civilă. Deocamdată SUA pare însă să-şi reafirme Realpolitik-ul care prevedea alianţe cu armata, pentru ca aceasta să garanteze pacea cu Israelul şi securitatea la graniţa cu Gaza. Acesta a fost modus operandi-ul în ultimii ani ai lui Sadat şi apoi în timpul lui Mubarak, care acum este însă pus sub semnul întrebării din cauza reprimării violente a islamiştilor de către forţele de ordine.
Cea mai bună dovadă pentru faptul că americanii nu vor să renunţe la concepţia de susţinere a armatei este ca SUA au refuzat să catalogheze înlăturarea preşedintelui Morsi ca lovitură de stat, ceea ce ar fi dus la suspendarea tuturor ajutoarelor către Egipt. SUA a arătat astfel că nu este dispusă să-şi rişte întreaga relaţie. Ceea ce face Obama acum este să nu-şi folosească influenţa maximă imediat, pentru că asta ar însemna ruperea relaţiei, ci recurge la măsuri mai mici menite să transmită mesajul că SUA nu vor să meargă mai departe, dar vor fi forţate să acţioneze. SUA au însă pârghii limitate de influenţă dacă vor să utilizeze măsuri parţiale. Singurul mod în care pot avea mai multă influenţă este prin măsuri mai dure, dar Obama pare reticent să le ia, preferând în schimb să facă paşi mici şi graduali.
De cealaltă parte, nu cred că forţele armate egiptene pot renunţa de tot la parteneriatul cu SUA şi că pot folosi pacea în Sinai, sau ruperea acordului de pace cu Israelul ca contrapondere. Armata egipteană nu are capacităţile necesare pentru a ameninţa militar Israelul şi nici nu poate ignora 30 de ani în care a primit arme de la americani şi nici nu va putea deveni total independentă de suportul militar american. Prin declaraţia sa recentă că este loc pentru toţi în Egipt, generalul Sisi încearcă să reducă presiunea externă prin difuzarea unor mesaje pacificatoare care sunt menite să indice moderaţie. Dar moderaţia lui nu este convingătoare pentru ca aceasta nu a fost o lovitură de stat să restaureze democraţia. Este o prostie.
Morsi a greşit ignorând amplitudinea protestelor împotriva sa, dar armata hotărâse încă din iunie, înainte de izbucnirea acestora, să-l înlăture de la putere. Armata a acţionat pentru a-şi proteja interesele în aparatul de stat. Generalii erau şi sunt foarte prezenţi în structurile locale de guvernare, în administraţia publică şi în economia de stat. În plus, armata este într-o alianţă cu Ministerul de Interne, care reprezintă aproximativ 1.500.000 de oameni. Deci avem de-a face cu o alianţă foarte puternică. Până la urmă nici Constituţia lui Morsi nu a dus la alegerea prin vot a structurilor de putere locale. Guvernatorii au fost în continuare numiţi de preşedinte. Actualul preşedinte interimar a numit de curând 25 de guvernatori, dintre care 18 sunt foşti generali. În plus, partidele care fac acum parte din guvernul interimar, n-au fost recompensate cu nici un guvernator. Ca urmare, nu este vorba despre un deep state, ci despre nişte structuri pe care nici revoluţia n-a putut să le îndepărteze, nici căderea lui Mubarak şi nici politicile lui Morsi. Asistăm în prezent la o contrarevoluţie. (…)
Va urma Partea a doua: Cum subminează armata economia Egiptului şi ce interese au statele din Golf să finanţeze Egiptul
