Lobbyul militar în Egipt este unul solid (expert)
După ciocnirile sângeroase care au continuat în Egipt aproape toată săptămâna trecută, lucrurile s-au stabilizat. Situaţia din marile oraşe se află sub controlul militarilor, iar islamiştii din mişcarea Fraţii Musulmani şi-au întrerupt acţiunile de protest. Într-un interviu acordat cotidianului rus Kommersant, directorul Centrului pentru studii arabe şi mediteraneene de pe lângă Universitatea din Geneva, doctorul în ştiinţe politice Hasni Abidi, face pronosticuri cu privire la modul în care va evolua situaţia din Egipt.
În opinia politologului, în cazul în care autorităţile egiptene îi vor scoate, după cum au promis, în afara legii pe Fraţii Musulmani, fenomenul islamului politic nu va putea fi oricum ignorat. Imediat ce Fraţii Musulmani vor părăsi avanscena, în locul acestei organizaţii vor veni noi islamişti. Adică, interzicerea Fraţilor Musulmani nu constituie un motiv pentru a vorbi despre prăbuşirea islamismului în Egipt.
După cum explică Hasni Abidi, Fraţii Musulmani sunt o mişcare foarte neunitară: generaţia mai în vârstă, din care este formată conducerea acestei organizaţii, şi tineretul - sunt două tabere care se ghidează după propriile reguli. În 2011, când a fost înlăturat Hosni Mubarak, tocmai tineretul i-a convins pe liderii mişcării să sprijine protestele de stradă, iar în alegeri el a participat în pofida sfaturilor celor mai în vârstă, care considerau la acel moment că Egiptul nu este pregătit pentru alegerea unui preşedinte din mediul islamist. După doborârea regimului lui Mohamed Morsi, contradicţiile dintre generaţii s-au acutizat.
O altă schismă se înregistrează între membrii moderaţi şi cei radicali ai mişcării. Modul în care s-a comportat armata egipteană demonstrează că liderul Fraţilor Musulmani, Mohamed Badie, şi apropiatul său Hairat al-Shater, care îl ţineau practic sub control pe Morsi promovau un curs evident radical, subliniază politologul.
Potrivit lui Abidi, în prezent opinia publică din Egipt este dezbinată şi nu se ştie câţi oameni vor dori să-i ofere sprijin generalului Abdel Fattah al-Sissi, după cum este imposibil de calculat şi numărul de adepţi ai fostului preşedinte Morsi. Este clar un singur lucru: oamenii au obosit de aceste ultime evenimente, doresc linişte şi stabilitate şi nimeni, cu excepţia armatei, nu le va putea garanta acest lucru. De aceea, militarii au şanse destul de bune pentru a-şi păstra puterea, este de părere interlocutorul cotidianului Kommersant.
În opinia lui Hasni Abidi, distrugerea armatei egiptene după scenariul turc este puţin probabilă. Ca nivel de profesionalism, armata egipteană nu se află cu nimic mai prejos decât cea turcă şi reprezintă o structură bine pregătită şi destul de bine finanţată. Lobbyul militar în Egipt este cu adevărat solid, generalii au relaţii strânse în cercurile de afaceri. Foşti militari egipteni devin ei înşişi mari oameni de afaceri, ceea ce înseamnă că cea mai influentă parte a bogaţilor din Egipt va fi neapărat de partea militarilor.
Armata egipteană a depăşit cu succes atacurile islamiştilor şi în timpuri mai grele, cum ar fi, de exemplu, perioada 1970-1980. Astfel, politologul este de părere că militarii nu au un motiv real pentru îngrijorare, cu atât mai mult cu cât orice explozie de agresiune împotriva armatei constituie un stimul suplimentar pentru generali de a ţine puterea sub control.
Întrebat de Kommersant dacă, în opinia sa, conducerea armată din Egipt va putea să câştige sprijinul comunităţii internaţionale, Abidi subliniază că SUA şi UE s-au trezit într-o situaţie extrem de complicată. Din punct de vedere moral, ele au reacţionat logic, criticând măsurile ferme ale militarilor egipteni îndreptate împotriva Fraţilor Musulmani, însă chiar şi aşa, în mod real ele mizează tocmai pe armată.
În general, rolul Occidentului în reglementarea conflictului egiptean este puternic supraevaluat. Statele din Golful Persic, care au pârghii reale de influenţă asupra Egiptului, preferă să nu se consulte în această privinţă cu Egiptul, potrivit politologului intervievat de Kommersant.