Expert în energie: ”Exploatarea gazelor de şist presupune un deranj, dar nu otrăvirea apelor şi a pământurilor”(Interviu)

Demonstraţii în Bârlad, împotriva exploatării gazelor de şist, 22 martie 2012
Demonstraţii în Bârlad, împotriva exploatării gazelor de şist, 22 martie 2012 (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)

Peste 8.000 de oameni au ieşit în stradă la Bârlad pentru a protesta împotriva exploatării gazelor de şist de către Chevron, anunţată de premierul Ponta. O parte a presei a scris că Moscova ar încuraja aceste proteste prin firme de lobby pentru a submina alternativa la gazul rusesc. Radu Dudău, expert în energie, explică într-un interviu pentru Epoch Times ce presupune fracturarea hidraulică, ce riscuri implică şi cât de sustenabilă este investiţia în gaze de şist.


Ce riscuri pentru mediu şi pentru om implică procedura de fracturare hidraulică?

Principalele riscuri se leagă de managementul apei utilizate în fracturarea hidraulică. Este vorba de mari cantităţi de apă, care trebuie purificată şi reintegrată în circuitul natural. Industria are însă capacitatea tehnologică de a realiza astfel de operaţiuni. Reglementatorul trebuie să fie foarte strict în impunerea condiţiilor.

În prezent, riscul ca cimentarea puţului să fie de proastă calitate este mult redus datorită unor sisteme de supraveghere cu senzori. Astfel, imaginile gazelor care ies pe robinetul de apă şi care iau foc sunt foarte improbabile la ora actuală. La fel, teama de cutremure este cu mult exagerată. Nu doar că fracturarea produce cel mult seisme de intensitate neglijabilă, dar nu se forează în zonele de falie seismică.


Este sustenabilă investiţia în gaze de şist? Nu sunt costurile mult prea mari, gazul e prea ieftin (şi deja e un lobby puternic pentru scumpire), epuizarea unor astfel de zăcăminte e accelerată iar potenţialul zăcămintelor supraevaluat? Am putea asista după bula imobiliară la o bulă a investiţiilor în exploatarea gazului de şist?

Aceste elemente privesc parametrii pieţei locale şi regionale de gaze, precum şi cadrul fiscal general al explorării şi producţiei de gaze. Desigur, dacă preţul gazelor nu este stimulativ, investiţia nu va fi făcută. Despre potenţialul acestor resurse nu ştim încă mare lucru în mod riguros, întrucât nu s-au efectuat operaţiuni de explorare. Cu alte cuvinte, nu ştim ce avem în pământ în materie de argile gazeifere.

Cât priveşte pericolul unei „bule”, aceasta nu poate avea loc în acest sector, datorită investiţiilor mari de capital necesare, marjelor moderate de profit şi a termenului mediu de obţinere a profitului. Cu alte cuvinte, trebuie să investeşti zeci sau sute de milioane de euro şi să aştepţi ani buni de zile pentru a-ţi recupera investiţia şi a face profit. Nu e deloc businessul în care să se formeze bule; acestea au loc acolo unde cu investiţii relativ modeste se obţin profituri mari pe termen scurt. Şi, oricum, e problema investitorilor, care nu sunt deloc mulţi. Puţine companii deţin tehnologia, capitalul şi know how-ul pentru exploatarea gazelor de şist.


Poate exploatarea gazelor de şist să asigure cu adevărat independenţa energetică a României?

Nu ştim încă ce avem în pământ. Apoi, chiar dacă sunt descoperite rezerve importante, valoarea lor comercială este stabilită în corelaţie cu parametrii pieţei, cu reglementările fiscale şi ecologice, precum şi cu alte tipuri de posibile restricţii. Stabilirea unor zone de sanctuar, de exemplu în proximitatea acviferelor – aşa cum a decis guvernul german – restrânge aria de posibile operaţiuni de exploatare a gazelor de şist. Dincolo de aceste aspecte, care se vor clarifica numai după explorare, tehnologia poate fi utilizată în condiţii de siguranţă. Practica din SUA a demonstrat-o cu prisosinţă.

Încearcă Rusia prin încurajarea protestelor împotriva gazelor de şist din România, prin firme de lobby, să oprească dezvoltarea unei alternative la gazul rusesc?

Exploatarea gazelor de şist presupune un deranj, fără doar şi poate, chiar dacă nici pe departe otrăvirea apelor şi a pământurilor, aşa cum spun protestatarii noştri. Este însă vorba despre peisaj, despre zgomot, despre trafic greu de camioane, despre consumul intens (deşi mai mic decât în alte industrii extractive) de apă, despre miros etc.

Nu ştiu, dar e cert că are de pierdut din potenţialul succes al aplicării acestei tehnologii în România şi în ţările vecine. Ca atare, n-are motive să aibă vorbe prea frumoase despre planurile companiilor interesate de gazele noastre de şist.

Cum se explică că şi în Polonia au loc proteste împotriva exploatării gazelor de şist?

Există proteste şi în SUA, nu doar în Polonia. Exploatarea gazelor de şist presupune un deranj, fără doar şi poate, chiar dacă nici pe departe otrăvirea apelor şi a pământurilor, aşa cum spun protestatarii noştri. Este însă vorba despre peisaj, despre zgomot, despre trafic greu de camioane, despre consumul intens (deşi mai mic decât în alte industrii extractive) de apă, despre miros etc.

Dar costurile pe care le presupun aceste efecte pot fi compensate prin despăgubiri pentru proprietarii de teren, prin investiţii în infrastructura locală din partea companiilor petroliere în cauză, prin crearea de locuri de muncă şi – propun eu – prin alocarea unei părţi a taxelor prelevate de către stat pe activitatea de exploatare propriu zisă către comunitatea locală.

Cum pot fi organizate licitaţii pentru explorarea de zăcăminte de gaze de şist în lipsa unei legislaţii în domeniu?

Avem legislaţie în domeniu, dar ea nu diferenţiază încă între resursele convenţionale şi cele neconvenţionale de petrol şi gaze. Pentru faza de explorare nu există însă niciun impediment legal.

Radu Dudău este conferenţiar la Universitatea Bucureşti, unde predă cursuri de relaţii internaţionale. El este şi co-fondator al think-tank-ului Romanian Energy Center (ROEC) şi director al Institutului de Studii Diplomatice (Universitatea Bucureşti).