Caracatiţa economică nocivă a armatei din Egipt şi slăbiciunea ”liberalilor” (interviu)

Egipt: Susţinători ai generalului Abdel Al-Sisi
Egipt: Susţinători ai generalului Abdel Al-Sisi (FAYEZ NURELDINE / AFP / Getty Images)

”Armata profită de capacitatea de a dispune discreţionar de sume mari de bani, fără niciun control şi fără a da socoteală nimănui. Dacă această economie subterană a armatei ar fi scoasă la lumină, cu aceşti bani s-ar putea rezolva problemele economice grave ale Egiptului din prezent precum deficitul bugetar”, explică Yezid Sayigh, cercetător senior la Middle East Center din cadrul think-tank-ului Carnegie Endowment for Internaţional Peace, într-un amplu interviu pentru Epoch Times.

Cum subminează armata economia Egiptului?

Nu este vorba despre un deep state (nişte structuri ascunse moştenite de la vechiul regim), ci despre instituţii care acţionează la vedere pe care nici revoluţia care l-a înlăturat pe Mubarak şi nici preşedintele Morsi nu a reuşit să le anihileze. Recent un tribunal a dispus eliberarea lui Mubarak. Chiar dacă el se va confrunta cu alte procese în care este acuzat de complicitate la uciderea protestatarilor, este ceva simbolic. Este ca o contrarevoluţie, ca o restauraţie.

Armata are interese economice puternice iar marile inegalităţi economice şi sociale, problemele structurale ale Egiptului – sărăcia, marginalii care locuiesc ilegal în case care nu le aparţin, şomajul – sunt cauzate şi de monopolul ei. Aceste probleme sunt vechi şi nimeni nu vine cu soluţii. Mai mult, armata menţine vechiul sistem prin care mari sume de bani din trezoreria publică sunt direcţionate către companii deţinute de stat, controlate de armată. Traseul acestor bani care circulă între companii de stat şi ministere nu poate fi urmărit pentru că este foarte opac.

Armata profită de capacitatea de a dispune discreţionar de sume mari de bani, fără niciun control şi fără a da socoteală nimănui. Dacă această economie subterană a armatei ar fi scoasă la lumină, cred că cu aceşti bani s-ar putea rezolva problemele grave economice ale Egiptului din prezent precum deficitul bugetar. Dar cine poate să facă asta? Morsi a încercat să facă schimbări limitate în contractarea economică. A încercat să schimbe contractele pentru a atrage investiţii străine în zona Canalului Suez. Deja existau negocieri pentru semnarea unui contract cu companii indiene şi chineze, dar armata s-a opus acestora şi le-a blocat pur si simplu. Au dat un comunicat public că se opun acestor contracte decise de guvern, deşi domeniul de activitate al acestor investiţii străine nu avea oficial nimic de-a face cu cele în care armata are afaceri. Generalii au considerat însă că Morsi îi provoacă într-o zonă în care ei au propriile interese economice şi comerciale şi că nu pot permite asta.

Cum vedeţi perspectivele conflictului din Egipt? Va face armata concesii precum eliberarea lui Morsi şi reintegrarea Frăţiei Musulmane în procesul de decizie politică sau se va ajunge la război civil?

Nu cred că se va ajunge la război civil atâta timp cât Frăţia alege protestele de stradă şi nu se poate vorbi despre o mobilizare amplă. Cred că arestarea liderilor Frăţiei Musulmane va fi folosită de armată pentru a obţine ce vrea de la islamişti. Vor fi o monedă de schimb într-o negociere cu americanii, europenii sau Frăţia Musulmană şi de asemenea o sabie a lui Damocles deasupra capului islamiştilor.

Dar nu pot să nu observ că se formează iar celule de informaţii în birourile de poliţie ca înainte pentru a-i vâna şi pentru a-i prinde pe liderii islamişti. Iar armata şi actualul regim folosesc un discurs care pune semnul egal între Frăţie şi Terorism pentru a justifica orice acţiune luată împotriva acesteia. Este o întoarcere la practicile lui Nasser şi la reprimarea violentă a Frăţiei. Vom vedea de asemenea tot mai des tribunale militare care vor judeca civili pentru delicte legate de subminarea securităţii naţionale. Noua putere de la Cairo a înviat statul poliţienesc construit de fostul preşedinte Hosni Mubarak. Paradoxal, reforma sectorului de securitate, şi în special a Ministerului de Interne, este singura sferă politică în care guvernul interimar ar putea face reforme, dar şi aici este greu de crezut că armata va permite reforma aparatului de stat care i-ar afecta afacerile.

Ce vor face liberalii şi seculariştii în acest context în care armata dictează totul, iar ei rămân de decor? De ce rămân ei totuşi atât de devotaţi armatei?

Tabăra aşa numit liberală din Egipt este extrem de slabă. Ea a eşuat în 2011 să se transforme într-o organizaţie politică puternică şi de aceea recurge la armată ca la un salvator. Mohammed ElBaradei, laureat Nobel pentru Pace şi fost şef al AIEA, cel mai proeminent lider al liberalilor, şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte ca urmare a violenţelor împotriva Frăţiei, dezamăgit de modul în care acţionează armata şi guvernul interimar, iar acum este acuzat de trădare. În schimb, celelalte facţiuni care se declară liberale au preferat să rămână la putere, girând acţiunile actuale ale armatei.

Chiar termenul de liberali este chestionabil. În Occident se pleacă de la prezumţia greşită că a fi secular înseamnă automat a fi liberal. Nu este adevărat. Seculariştii din Egipt sunt în general oameni ai vechiului regim, susţinători ai Partidului Naţional Democrat, parte a elitei politice care a profitat de pe urma sistemului Mubarak, funcţionari de rang înalt din aparatul de stat din acea perioadă. Ei nu sunt liberali.

Mai sunt nasser-iştii care erau ostili faţă de Mubarak în probleme de politică externă legate de Israel şi de cauza palestiniană, dar care susţineau armata, aparatul de stat şi politicile etatiste promovate şi de Nasser în anii 50/60.

Chiar termenul de liberali este chestionabil. În Occident se pleacă de la prezumţia greşită că a fi secular înseamnă automat a fi liberal. Nu este adevărat. Seculariştii din Egipt sunt în general oameni ai vechiului regim, susţinători ai Partidului Naţional Democrat, parte a elitei politice care a profitat de pe urma sistemului Mubarak, funcţionari de rang înalt din aparatul de stat din acea perioadă. Ei nu sunt liberali în adevăratul sens al cuvântului.

Problema lor este că niciunul din aceste grupuri n-a reuşit să se profileze ca organizaţii politice autonome cu suport popular, ci sunt foarte dependente de aparatul de stat şi de intervenţia armatei.

Chestiunea de fond este că în cazul Egiptului, ca şi în cazul Siriei, Libiei sau Irakului, vorbim de societăţi care s-au născut în sisteme autoritare şi fără să aibă modele alternative şi exemple cum au primit statele din Europa de Est din partea UE prin procesul de aderare – repere, termene şi standarde legate de politică, democraţie, respectarea drepturilor omului. Pentru actorii politici din Egipt este mult mai uşor să revină la aparatul de stat ca sursă a puterii şi să-l folosească pentru agenda lor, liberală sau nu.

Din nefericire pentru ei, liberalii au avut de suferit cel mai mult din politicile lui Mubarak pentru că deşi acesta a protejat secularismul, a produs o mulţime de oameni plasaţi în afara sistemului care au devenit mai conservatori, care s-au apropiat mai mult de Islam. Ceea ce s-a văzut în 2011 când 70% dintre voturi s-au dus către salafişti şi Frăţia Musulmană. Aceasta este moştenirea politicilor autoritariste din epoca lui Mubarak în Egipt. Frăţia Musulmană avea posibilitatea să transforme economia egipteană, afectată de corupţie şi clientelism, după modelul AKP în Turcia. Dar în Turcia, economia era liberalizată chiar înainte de venirea AKP la putere şi de aceea au avut succes islamiştii în Turcia. În Egipt în schimb, există această caracatiţă a armatei în economie, iar Frăţia Musulmană nu a rupt acest monopol, ci doar a afirmat că ea reprezintă noua elită şi a devenit un partener al sistemului. Chiar dacă ar fi combătut sistemul, armata ar fi acţionat împotriva islamiştilor. Dar Frăţia Musulmană nu a prezentat niciun program economic concret legat de exemplu de IMM-uri.

Cât contează fluxul de ajutoare şi bani de la statele din Golf pentru Egipt?

Qatarul de exemplu susţinea regimul Morsi cu 8 miliarde de dolari, bani care erau folosiţi ca garanţie, fără a putea fi cheltuiţi, pentru a îmbunătăţi ratingul de ţară. Aceşti bani n-au fost retraşi. Asistenţa din Arabia Saudită, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite este foarte importantă pe termen scurt pentru a menţine stabilitatea pe pieţe, pentru a menţine stabilă moneda egipteană şi pentru a face faţă deficitului bugetar. Dar aceasta este o măsură pe termen scurt. Problemele Egiptului sunt masive, profunde şi structurale, iar ajutorul dat de cele trei ţări arabe este util doar pentru menţinerea stabilităţii pentru următoarele şase luni. Aceste ţări au fost puse în aceeaşi dilemă în timpul preşedintelui Anwar Sadat când au spus că nu mai aruncă bani în această mare gaură neagră care este Egiptul, ci au cerut Cairo să-şi restructureze economia, să-şi reformeze administraţia şi să folosească ajutoarele primite într-un mod mai productiv. Ei au afirmat că nu vor da bani pentru acoperirea deficitului bugetar al Egiptului, fără a primi nimic în schimb. Apoi au început să acorde bani doar ca investiţii productive.

În prezent saudiţii au revenit la practica free pocket money pentru Egipt din raţiuni politice, dar aceasta nu este sustenabilă pentru că iar aruncă cu bani într-o gaură neagră. Saudiţilor nu le place că autocraţi ca Mubarak au fost înlăturaţi atât de uşor de la putere de o revoluţie, chiar dacă sunt pentru prăbuşirea regimului lui Bashar al Assad din Siria. Nu le-a plăcut deloc Primăvara Arabă şi au cheltuit sume mari de bani pe plan intern pentru a împiedica orice revoltă populară.

A eşuat Primăvara Arabă în opinia Dvs.?

Am prevăzut încă de la începutul ei că regimurile din ţările arabe vor rezista în diferite moduri, că se va ajunge la violenţe, asasinate şi crime. În plus, m-am gândit că tocmai tranziţiile din Egipt şi Tunisia, unde regimurile au părut a fi îndepărtate cel mai uşor, vor fi cele mai dificile. Asta pentru că nu s-a schimbat decât preşedintele. În Yemen, Libia şi chiar Siria în schimb au colapsat toate structurile vechi ale puterii, ceea ce nu înseamnă că nu este greu să reconstruieşti instituţiile. Cred că Primăvara Arabă a fost un lucru pozitiv pentru că avem un nou gen de politică, dar care nu are o agendă clară. Intrăm într-o nouă eră, în care oamenii simpli participă direct la decizia politică prin manifestaţii de milioane în stradă, dar care este confuză şi destabilizatoare.

Yezid Sayigh este cercetător senior la Middle East Center din cadrul think-tank-ului Carnegie Endowment for Internaţional Peace.