Călin Georgescu, atac la adresa ministrului Educaţiei: În maxim 10 ani vom avea cu toţii cipuri în creier

Călin Georgescu (Captură video)
Loredana Diacu
24.12.2024

Călin Georgescu susţine, într-o postare pe Facebook, că "o haită politică" a instaurat un guvern ilegitim, motiv pentru care riscă să ajungă la închisoare. Georgescu l-a atacat în mod special pe noul ministru al Educaţiei, Daniel David, despre care a spus că vrea să bage cipuri în creierul românilor.

"Am aflat că preşedintele ilegitim a instaurat un guvern la fel de ilegitim. O haită politică s-a jucat şi se joacă cu democraţia. Această haită va descoperi curând că există un cost al acestor decizii pe care le iau acum şi le atrag atenţia că acest cost nu se va evalua în bani, ci în ani şi ani de puşcărie pentru că îmi pare că haita politică a luat decizii care nu sunt în interesul poporului nostru.

Klaus Iohannis şi Marcel Ciolacu aţi reuşit să inventaţi un guvern bazat pe minciună, fraudă şi corupţie", a declarat Călin Georgescu, el adăugând că UE pare că apreciază aceste lucruri.

"Ar trebui să va fie frică de acest popor, acest popor a mai răsturnat regimuri prea sigure pe ele, voi sunteţi doar hiene dar poporul este leu şi ştim cine e regele junglei, poporul e leul junglei voastre politice.

Alături de Klaus Iohannis, toţi aţi ameninţat integritatea morală, teritoritală şi financiară a României. De aceea vă garantez că veţi regreta orice decizie pe care aţi luat-o împotriva poporului român", a adăugat Georgescu.

El a criticat faptul că două ministere au ajuns la UDMR, el acuzând că Viktor Orban a negociat cu Marcel Ciolacu România.

Nu în ultimul rând, Georgescu l-a atacat pe Daniel David, ministrul Educaţiei, afirmând despre el că este "un individ interesat să ajungă în funcţii înalte".

"Vă spune ceva numele lui? Ar trebui, pentru că el este cel care se va ocupa de educaţia copiilor noştri. El este individul acela care a declarat că noi, românii, trebuie să fim optimizaţi şi ne va ajuta el să ne optimizăm. Mai exact, în maxim 10 ani, conform declaraţiilor care sfidează normalul şi creştinismul, vom avea cu toţii cipuri în creier. Nu cunoaşteţi declaraţiile lui Daniel David, le găsiţi pe internet", a declarat Georgescu, fără să citeze vreo declaraţie.

Călin Georgescu a mai încercat să acrediteze ideea că Daniel David ar fi omul lui Soros pe motiv că ar fi colaborat cu fundaţia lui Soros în România.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor