Calea Lactee străbate Universul cu o viteză de două milioane de kilometri pe oră

În timp ce citiţi aceste rânduri, traversaţi Universul cu o viteză de două milioane de kilometri pe oră. Acest lucru nu este o fantezie, ci un fapt dovedit pe care, până în prezent, astronomii nu ştiau cum să-l explice pe deplin.

Teoria cea mai acceptată spune că super-roiul lui Shapley sau Concentraţia lui Shapley (SCl 124) - un super-roi de galaxii în constelaţia Centaurul care se găseşte alături de Vidul din Boarul - ne atrage prin gravitaţia sa, accelerând Calea Lactee la această viteză ameţitoare. Dar, această teorie nu se potrivea cu observaţiile mişcării şi traiectoriei grupului local, clusterul de galaxii care include Calea Lactee şi Andromeda, micul nostru cartier în imensitatea universului.

Acum, un studiu publicat la 30 ianuarie 2017, indică un al doilea vinovat. Este vorba de o regiune foarte mare a universului situată la aproximativ 500 de milioane de ani lumină şi care, în termeni cosmogonici, este goală.

Până în prezent, au existat doar semne mici despre acest vid şi nimeni nu a reuşit să cuantifice efectele sale sau să-l localizeze.

Astrofizicianul Yehuda Hoffman de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, împreună cu echipa sa, a realizat o simulare tridimensională a mişcării Căii Lactee în universul din apropiere. Ei s-au bazat pe observaţii efectuate de telescopul spaţial Hubble şi alte instrumente, asupra vitezelor unui număr de 8.000 de galaxii. Rezultatele, publicate în revista Nature Astronomy, confirmă existenţa acestei regiuni cu o densitate scăzută de stele şi galaxii care împinge Calea Lactee chiar în direcţia super-roiului lui Shapley, care, la rândul său, o atrage cu masa miilor de galaxii ale sale.

Suma ambelor forţe face ca viteza de călătorie a Căii Lactee să ajungă la două milioane de kilometri pe oră, în raport cu viteza constantă a radiaţiei cosmice de microunde, generată după Big Bang.

Universul se extinde la o viteză definită de constanta Hubble, explică Hoffman. Dacă această acceleraţie scade, „efectul net [al acestei noi regiuni] asupra Căii Lactee este de respingere”, explică el. „Până în prezent au existat doar semne mici despre acest vid şi nimeni nu a reuşit să cuantifice efectele sale sau să-l localizeze”, continuă Hoffman. Vidul, botezat respingător dipol „oferă cealaltă jumătate a istoriei pentru a explica complet mişcarea galaxiei exact aşa cum o vedem”, notează Hoffman.

Noua hartă arată modul în care "atrăgătorul" şi "respingătorul" au influenţă într-o zonă a universului de circa 500 de milioane de ani lumină şi care conţine alte concentraţii mari de materie cum ar fi super-roiul de galaxii Perseu-Peşti, clusterul Hercules, constelaţia Lepus şi Laniakea, super-roiul pe care îl locuim noi pământenii. „Din ceea ce ştim noi, aceasta este cea mai mare reconstrucţie a universului local care s-a realizat până în prezent”, spune Hoffman.

Noua regiune a universului descrisă în studiu nu este cu adevărat goală, dar are mai puţine stele şi galaxii decât în mod normal şi, prin urmare, este mult mai puţin densă decât grupul de clustere galactice.

Caracteristicile Căii Lactee, adaugă astronomul, nu au nimic special într-un univers care conţine aproximativ două miliarde de galaxii. „Comportamentul său pare a fi foarte comun şi se potriveşte perfect cu modelul standard al cosmologiei”, care descrie structura şi evoluţia universului de la Big Bang, a subliniat astrofizicianul. „În acest sens, Copernic a avut dreptate, nu există nimic care să ne facă speciali în univers”, concluzionează Hoffman.

Mai multe informaţii: Nature Astronomy