Câinii - cel mai bun mod de diagnostic pentru cancerul de piele

Ce au câinii care le lipseşte oamenilor? Harry Truman, fostul preşedinte al SUA, nu se sfieşte să afirme: ”dacă vrei un prieten în Washington, cumpără-ţi un câine”.

Bine, Truman descria politicianismul american. Dar loialitatea nu este singura virtute a unui câine. Nasul unui câine are 220 de milioane de celule olfactive comparativ cu cele 5 milioane ale unui om. Şi chiar dacă multe dintre patrupede nu au absolvit Şcoala de Medicină ”Harvard”, pot întrece deseori doctorii în recunoaşterea bolilor serioase.

Jurnalul britanic The Lancet a descoperit în 1989 că un patruped de rasă colie a fost de un mare ajutor unei femei. Câinele acesteia mirosea în continuu o aluniţă de pe coapsa femeii, ignorând celelalte aluniţe. Câinele încercase chiar să-i muşte această aluniţă când purta pantaloni scurţi. După ce femeia consultase un doctor, aluniţa a fost extirpată, iar analizele au arătat că acolo se afla o tumoare malignă.

Încă din 1989, dovezile continuă să confirme calitatea caninelor de a diferenţia celulele normale de piele de cele canceroase. Se ştie de mai mulţi ani că tumorile elimină alcani şi derivaţi de benzen care nu sunt prezenţi în celulele sănătoase. Iar câinii pot detecta mirosuri extrem de fine.

Doctorul Larry Meyers, profesor la Auburn College of Veterinary Medicine, a testat capacităţile olfactive cu un studiu care a examinat peste 4000 de câini în decurs de 20 de ani. Acesta spune că mirosul unui câine este atât de sensibil încât poate detecta o singură substanţă sau o combinaţie a acestora.

Dar sunt câinii mai deştepţi decât doctorii? În cadrul unui studiu efectuat de două centre de cercetare au fost preluate probe de ţesut canceros. Un câine de rasă schnautzer a fost antrenat să găsească o eprubetă care conţinea ţesut canceros. Apoi a fost dresat să găsească o probă de ţesut canceros ascunsă în 10 găuri diferite. A avut un procentaj de reuşită de 99%.

Cum se descurcă doctorii în depistarea ţesuturilor canceroase?

Un studiu ne arată că dermatologii, chirugii şi chirugii plastici aveau dreptate doar 66% la sută din timp. Deci se pare că pot declara liniştit că aş prefera să-mi depisteze aluniţa un câine, nu un absolvent de la Harvard Medical School. Pentru mine un procent de depistare mai ridicat cu 1% este grozav, să nu mai vorbim de 34% mai mult. În special atunci când o diagnoză greşită ar putea fi fatală.

Dar dacă un câine poate detecta o aluniţă, de ce nu şi alte forme de cancer?

Un studiu publicat în Journal of Integrative Cancer Therapies arată că mirosul extraordinar al câinelui poate diferenţia pacienţii care au cancer în stadiul iniţial şi final la sân şi la plămân.

Studiul a fost condus de Dr. Michael McCulloch de la Pine Street Foundation în San Anselmo, California, şi Tadeusz Jeziersk al the Institutul Polonez de Ştiinţe.

Cinci labradori şi doi câini portughezi de apă au fost împrumutaţi de la posesorii de câini pentru orbi. În trei săptămâni aceştia au fost dresaţi să depisteze cancerul de sân şi de plămân.

Câinii identificau cancerul şi aveau un procent de reuşită de 99%. Primeau o răsplată pentru fiecare încercare - deşi rapoartele nu menţionează răsplata. Dar dacă ei diagnosticau un cancer în faza iniţială, ce poate fi vindecat, cu siguranţă pacienţii recunoscători le-ar comanda cea mai bună friptură.

Ţinând cont că metodele actuale de diagnosticare sunt destul de vagi, acurateţea acestei metode este extraodinară. În plus, câinii mai au un avantaj major: pacienţii nu sunt expuşi radiaţiilor pentru diagnosticare.