Bucureştiul, un oraş “la înălţime” (video)

Bucureşti (Facebook)
A. D.
16.02.2015

O companie specializată în fotografii aeriene urbane (FAE) a realizat acest material video care dezvăluie Capitala dintr-o perspectivă pe care nu am mai văzut-o până acum!

Imaginile au fost captate cu ajutorul dronelor ultra-uşoare, din locuri în care avioanele şi elicopterele la scara 1:1 au interdicţie de zbor. Ideea în sine îi aparţine lui Mihai Daniel Dragu, un bucureştean pasionat de zbor şi de filmări aeriene.

El spune că Bucureştiul “ de sus arată cu totul altfel, departe de intrigile care ne ocupă viaţa, are o splendoare aparte, este liniştit, este măreţ, este aşa cum mi-am dorit să-l arăt celor care iubesc frumosul”.

Dragostea lui Mihai Dragu pentru zbor şi fotografie a început încă din vremea când lucra în armată. Mai apoi, în anul 2009, cele două pasiuni ale sale s-au îmbinat şi atunci a construit prima dronă din lemn. De aici a început totul, ulterior dezvoltând aceste drone în aparate de zbor sofisticate şi cu aparatură de ultimă generaţie. Zborurile dronelor sunt operate de la sol prin radiocomandă şi pot atinge, în cazuri speciale de test, altitudini de până la 2000 m şi pot ridica sarcini de la până 1 kg. Dimensiunile reduse ale acestor aparate de zbor permit adaptarea la orice tip de teren, fiind singura metodă prin care se pot înregistra imagini de la o altitudine de sub 100 metri în spaţii urbane.

Munca lui Mihai Dragu şi a companiei sale FAE Drones este un pic îngreunată de ordinul 8/13.01.2014, însa acesta a depus o plângere oficială la Ministerul Transporturilor împotriva ordinului care interzice practic folosirea dronelor civile în România.

Mihai Dragu, pare că în viziunea sa, a reuşit punere în scenă a unei coregrafii, a unui spectacol al mişcării foarte bine reprezentat a unui Bucureşti personificat. Folosirea Rapsodiei Române a lui Enescu ca şi coloană sonoră, a fost cu atât mai bine aleasă pentru a ne duce cu gândul la o coregrafie. Clădirile, maşinile, oamenii, tot ceea ce este prins în cadre, par a prinde viaţă într-un dans al veseliei şi al perfecţiunii artistice.

Acest clip este de departe una dintre cele mai frumoase cărţi de vizită a Bucureştiului şi o adevărată atracţie pentru străinii care doresc să descopere România.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor