Bolojan anunţă că nu e interesat să candideze la alegerile prezidenţiale: Nu îmi doresc această chestiune, o spun foarte deschis

Ilie Bolojan (Facebook / ilie.bolojan)
Ana Ion
15.12.2024

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat tranşant că nu e dispus să candideze la alegerile prezidenţiale din 2025: „Nu îmi doresc această chestiune”, a declarat el la Europa FM.

"Nu îmi doresc această chestiune, vă spun foarte deschis, pentru că nici pe cea de preşedinte de partid nu mi-am dorit-o, dar efectiv m-am gândit că voi fi un senator în Parlament şi voi susţine judeţul Bihor – şi vreau să le mulţumesc bihorenilor pentru votul masiv pe care mi l-au dat la alegerile parlamentare, am luat un scor mare, asta înseamnă că asta a fost forma lor de mulţumire pentru anii pe care i-am lucrat în serviciul orădenilor şi al bihorenilor. Şi am ajuns preşedinte de partid, am nimerit într-un fel de iad din ăsta politic”, a declarat Bolojan în emisiunea Ioanei Ene Dogioiu.

Ioana Ene Dogioiu: Şi preşedinte de ţară aţi accepta să ajungeţi?

Ilie Bolojan: Nu… Asta, cum să vă spun… Aici nu e vorba de dorinţe. Eu cred că este o chestiune foarte importantă să avem un candidat care garantează că România este o ţară predictibilă, subliniez, stabilă şi una de încredere. E foarte important asta pentru noi. Nu e neapărat cine este persoana respectivă. Ci să ajungă preşedinte – şi de asta am susţinut în turul doi, dintre doi candidaţi, noi am optat ferm să susţinem candidatul care garanta această direcţie pro-europeană din această dorinţă.

Pentru că în condiţiile în care la nivelul statului, preşedinte, premier, coaliţie de guvernare introduci instabilitate şi lipsă de predictibilitate… ştiţi ce înseamnă asta? Înseamnă probleme foarte mari. Dacă am fi o ţară fără deficite, în care totul este bine, ne-am putea permite nişte lucruri, dar nu ne permitem în această parte de lume cu un război la graniţă, cu o situaţie bugetară foarte complicată să nu avem o stabilitate. Altfel, primii unde vor fi probleme va fi zona de mediu de afaceri, asigurare de plăţi de pensii şi aşa mai departe şi o instabilitate pe care nu ne-o dorim.

Ioana Ene Dogioiu: Am reţinut din răspunsul dumneavoastră că nu vă doriţi, dar am înţeles eu – poate am înţeles greşit – că nu aţi refuza o candidatură.

Ilie Bolojan: Asta aţi tradus dumneavoastră, dacă aş putea să spun asta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor