Bolile autoimune: Factorii esenţiali ai stilului de viaţă care le influenţează. Ce trebuie să ştiţi

Genetica joacă un rol important în riscul de apariţie a bolilor autoimune — dar majoritatea genelor nu sunt nici bune, nici rele.

„Mediul înconjurător le face să fie aşa”, a declarat pentru The Epoch Times dr. Frederick Miller, fost şef al Grupului de Autoimunitate Ecologică de la Institutele Naţionale de Sănătate (SUA), care a petrecut mai mult de patru decenii studiind bolile autoimune.

Nadine Haberfeld, medic specializat în medicină alternativă, este de acord.

„Stilul de viaţă şi alimentaţia au jucat un rol crucial în bolile autoimune”, a spus ea, adăugând că a observat acest lucru la pacienţii săi cu boli autoimune. Aceştia raportează adesea ameliorări ale durerii şi inflamaţiei în primele câteva săptămâni de la abordarea factorilor legaţi de stilul de viaţă.

Deşi medicamentele rămân o piatră de temelie a tratamentului bolilor autoimune, medicina privind stiluli de viaţă este recunoscută din ce în ce mai mult ca o abordare complementară în gestionarea acestor afecţiuni.

Dieta: un factor amplu studiat

Unul dintre cele mai studiate modele alimentare este dieta mediteraneană.

Într-un studiu de 12 săptămâni la care au participat 45 de persoane cu tiroidită Hashimoto, participanţii care au urmat o dietă mediteraneană au prezentat îmbunătăţiri semnificative ale markerilor de stres oxidativ. Cercetătorii au remarcat că această schimbare sugerează un efect antiinflamator şi antioxidant asupra glandei tiroide. De asemenea, s-a demonstrat că dieta este deosebit de benefică pentru persoanele cu poliartrită reumatoidă, cercetările sugerând o ameliorare a simptomelor.

Diverse componente ale dietei mediteraneene contribuie la aceste efecte, inclusiv compuşii fenolici din vin, precum resveratrolul, care au efecte antioxidante; acizii graşi omega-3, care pot combate inflamaţia; şi compuşii bioactivi din uleiul de măsline extravirgin. Dieta este, de asemenea, bogată în micronutrienţi precum seleniul, zincul, fierul şi vitamina C. Mulţi dintre aceşti nutrienţi se află, de fapt, în centrul cercetărilor privind suplimentele alimentare pentru sănătatea tiroidiană şi a sistemului imunitar.

Pentru persoanele care suferă deja de o boală autoimună, o revizuire sistematică din 2026 a constatat că dieta mediteraneană poate îmbunătăţi calitatea vieţii în afecţiuni precum scleroza multiplă şi boala celiacă. Dovezile privind alte rezultate, inclusiv inflamaţia, au fost mai puţin consistente şi, în general, cu un grad scăzut de certitudine.

Dovezile sunt mai nuanţate când vine vorba de prevenire. Vincenza Gianfredi, profesor asociat de sănătate publică la Universitatea din Padova, a condus o meta-analiză menită să verifice dacă dieta mediteraneană previne bolile autoimune la persoanele fără un diagnostic. Aceasta a identificat un potenţial efect protector, în special pentru scleroza multiplă şi sindromul Sjögren, dar nicio asociere statistic semnificativă cu incidenţa artritei reumatoide, a lupusului, a bolii Crohn sau a colitei ulcerative. Însă cercetătorii au evaluat certitudinea dovezilor ca fiind scăzută pentru fiecare rezultat.

O altă abordare alimentară constă în eliminarea factorilor declanşatori suspectaţi.

Dietele fără gluten sunt adoptate frecvent în cazul afecţiunilor autoimune ale tiroidei, dar la persoanele fără boală celiacă, cercetările nu au demonstrat în mod consecvent că o dietă fără gluten îmbunătăţeşte funcţia tiroidiană sau reduce stresul oxidativ. Eliminarea glutenului fără o necesitate medicală poate însemna, de asemenea, pierderea fibrelor şi a antioxidanţilor din cerealele integrale.
De asemenea, sunt adesea recomandate diete de eliminare mai ample, în special atunci când o persoană suspectează că anumite alimente contribuie la simptomele sale. Anumite proteine alimentare pot părea uneori suficient de similare cu propriile noastre ţesuturi, încât pot induce confuzie în sistemul imunitar, ceea ce explică în parte de ce dieta poate fi atât de importantă pentru unii pacienţi şi reprezintă un excelent punct de plecare, a afirmat dr. Sulagna Misra, medic specialist în medicină integrativă.

„Când prescriu o dietă de eliminare, spun de la început că este foarte, foarte greu”, a declarat Misra pentru The Epoch Times.

Pentru a o urma corect, obiectivul este de a elimina cât mai multe alimente posibil pentru o perioadă suficient de lungă, uneori luând în considerare chiar şi lucruri simple, cum ar fi consumul apei de izvor dintr-un pahar în loc de plastic şi consumul exclusiv al alimentelor care au cea mai mică probabilitate de a declanşa o reacţie la persoana respectivă. Ţinerea unui jurnal alimentar pentru o perioadă poate fi de ajutor.

„Am observat uneori că, atunci când elimini factorul declanşator şi oferi intestinului şansa de a se vindeca, simptome precum urticaria şi alte reacţii se pot diminua”, a spus Misra, „iar apoi poţi reintroduce treptat alimentele, câte un grup pe rând, pentru a identifica la ce reacţionează organismul.”

O versiune structurată a acestei abordări este dieta protocolului autoimun.

Dieta protocolului autoimun implică, în general, trei faze. În prima fază, cerealele, leguminoasele, solanaceele, nucile, seminţele, lactatele, ouăle, cafeaua şi alcoolul sunt complet eliminate. De asemenea, se evită zaharurile rafinate, uleiurile, alimentele procesate, aditivii alimentari, coloranţii artificiali şi aromele artificiale.

Pacienţii sunt încurajaţi să consume alimente integrale bogate în nutrienţi, inclusiv legume, fructe, tuberculi, grăsimi mononesaturate şi polinesaturate, vânat sălbatic, carne de pasăre, organe comestibile şi alte tipuri de carne neprelucrată. Faza de eliminare poate dura între şase săptămâni şi şase luni.

În cea de-a doua fază, alimentele eliminate sunt reintroduse treptat pentru a identifica cele care declanşează reacţii individuale. Faza finală presupune menţinerea regimului alimentar.

Punerea în aplicare a dietelor de eliminare necesită îndrumarea unui medic sau a unui dietetician, deoarece dietele prelungite sau excesiv de restrictive pot provoca deficienţe nutriţionale, iar respectarea corectă a fazelor este importantă pentru identificarea sensibilităţilor alimentare individuale.

Programul lui Haberfeld adoptă o abordare similară. Acesta începe cu schimbări alimentare pe care ea le numeşte „a nu alimenta inflamaţia”, eliminând alimentele care contribuie la inflamaţie şi concentrându-se pe alimente şi băuturi hrănitoare. Pe măsură ce starea pacienţilor începe să se îmbunătăţească, ea introduce alte măsuri, inclusiv eliminarea metalelor grele şi administrarea de suplimente.

Micronutrienţi: Ce trebuie să aveţi în vedere

„Micronutrienţii sunt importanţi”, a spus Misra. „Vitamina D este cea pe care o verific cel mai des, deoarece nivelurile scăzute sunt extrem de frecvente la pacienţii cu boli autoimune.”

Vitamina D joacă un rol în reglarea reacţiei imunitare. O meta-analiză din 2026, care a implicat persoane cu boli autoimune, a constatat că suplimentarea cu vitamina D a avut efecte antiinflamatorii moderate, inclusiv reducerea proteinei C-reactive şi a interleukinei-6.

Pentru cei care prezintă deficienţe, suplimentarea poate fi recomandată, dar o cantitate mai mare nu înseamnă neapărat că este mai bine. Dozele mari de suplimente de vitamina D pot creşte nivelul de calciu, pot afecta sănătatea oaselor şi pot suprasolicita rinichii. Prin urmare, nu este ceva ce ar trebui încercat fără îndrumare medicală şi trebuie luat sub supraveghere medicală strictă, cu analize de sânge periodice, a spus Misra.

Ea verifică, de asemenea, nivelul de vitamina B12, care este esenţială pentru energie şi funcţia nervoasă. O deficienţă poate agrava oboseala asociată bolilor autoimune.

„Există cercetări de laborator preliminare care sugerează că vitamina B12 ar putea avea propriile efecte antiinflamatorii, dar aş numi acest lucru «promiţător» mai degrabă decât dovedit, şi o prescriu în principal atunci când cineva are un nivel cu adevărat scăzut şi/sau la limita normalului şi prezintă simptome”, a spus Misra.

Sănătatea intestinală: cercetările se intensifică

Intestinul şi sistemul imunitar sunt strâns legate, iar microbiomul intestinal reprezintă una dintre modalităţile prin care acestea interacţionează.

Intestinul este expus constant la o mare varietate de antigene alimentare, iar modul în care răspunde sistemul imunitar la acestea depinde parţial de compoziţia microbiană. Într-un intestin sănătos, bacteriile benefice ajută la antrenarea sistemului imunitar şi oferă mecanisme de apărare împotriva bacteriilor patogene.

Acest echilibru este adesea perturbat la persoanele cu afecţiuni autoimune. De exemplu, s-a demonstrat că persoanele cu boli autoimune tiroidiene prezintă o abundenţă semnificativ mai mare de bacterii potenţial patogene şi o proporţie mai mică de bacterii benefice, precum Lactobacillus şi Bifidobacterium.

Un concept conex este permeabilitatea intestinală, uneori denumită „sindromul intestinului permeabil”. Atunci când bariera intestinală este compromisă, proteinele alimentare care sunt de obicei inofensive pot pătrunde în straturile mai profunde ale intestinului şi, potenţial, în fluxul sanguin, unde sistemul imunitar le poate identifica eronat ca fiind străine — un mecanism plauzibil pentru declanşarea sau agravarea inflamaţiei autoimune.

Dietele bogate în alimente de origine vegetală şi fibre, precum dieta mediteraneană, au fost asociate cu modificări ale diversităţii microbiene şi cu producţia de metaboliţi benefici. Cercetările nu au stabilit încă dacă o anumită dietă poate reface microbiomul intestinal sau repara permeabilitatea intestinală la persoanele cu boli autoimune.

Activitatea fizică şi nu numai: cea mai solidă dovadă dincolo de dietă

Activitatea fizică este un alt factor important în cazul bolilor autoimune, în special deoarece afecţiunile autoimune pot afecta articulaţiile şi muşchii.

S-a demonstrat că activitatea fizică regulată are un efect protector împotriva dezvoltării bolilor autoimune şi poate chiar reduce frecvenţa recidivelor şi îmbunătăţi funcţionalitatea la persoanele care suferă deja de o afecţiune autoimună, deoarece scade markerii inflamaţiei.

Privarea de somn poate perturba ritmurile naturale ale organismului şi poate afecta eliberarea proteinelor inflamatorii numite citokine. Chiar şi lipsa de somn pe termen scurt poate creşte nivelurile proteinelor inflamatorii, care sunt markeri ai inflamaţiei sistemice şi care sunt adesea ridicate la persoanele cu boli autoimune.

Somnul de proastă calitate poate reduce, de asemenea, activitatea celulelor ucigaşe naturale şi poate scădea nivelurile de celule T regulatoare — celule care ajută la menţinerea echilibrului sistemului imunitar.

Tulburările de somn, altele decât apneea de somn, au fost asociate cu un risc crescut de apariţie a mai multor boli autoimune, inclusiv artrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, lupusul şi scleroza sistemică.

Stresul activează sistemul nervos simpatic, ceea ce creşte producţia de markeri proinflamatori şi s-a demonstrat că slăbeşte barierele protectoare ale organismului, crescând permeabilitatea acestora în zone precum intestinul, pielea şi plămânii. Practici simple, precum respiraţia lentă, atenţia conştientă şi exerciţiile de relaxare, pot ajuta la calmarea răspunsului organismului la stres.

Hormonii: De ce contează momentul

Hormonii sexuali, în special estrogenul, influenţează modul în care sistemul imunitar distinge ţesuturile proprii ale organismului de substanţele străine, ceea ce ajută la explicarea motivului pentru care bolile autoimune apar adesea în jurul tranziţiilor hormonale majore.

În timpul sarcinii, de exemplu, compoziţia hormonală a organismului se modifică pentru a susţine dezvoltarea fătului, iar acest lucru este asociat de obicei cu o orientare către un răspuns imunitar mai antiinflamator şi o activitate mai mare a celulelor T regulatoare. Această schimbare a activităţii imunitare suprimă temporar anumite boli autoimune, precum artrita reumatoidă, dar poate agrava altele, cum ar fi lupusul, care este legat de o cale imunitară diferită.

După naştere, nivelurile de estrogen scad rapid, ceea ce este asociat cu o schimbare către un răspuns imunitar mai inflamator. Această schimbare bruscă poate declanşa pusee ale bolii sau, în unele cazuri, apariţia unei noi boli autoimune.

Persoanele pot lua măsuri practice atunci când hormonii par să le afecteze simptomele. Urmărirea recidivelor în paralel cu ciclul menstrual poate ajuta la identificarea unor tipare, iar cele care planifică o sarcină pot discuta în prealabil despre starea lor de sănătate şi medicamente cu echipa medicală. O monitorizare mai atentă poate fi utilă şi în timpul sarcinii şi după naştere, când schimbările hormonale şi imunitare sunt mai pronunţate.

De unde să începi

Având în vedere numeroşii factori care pot influenţa bolile autoimune, poate părea copleşitor să ştii de unde să începi.

Prima prioritate este controlul bolii, luând în considerare în acelaşi timp schimbările de stil de viaţă care susţin organismul pe lângă tratament.

„Insist ca pacienţii să consulte un reumatolog sau un specialist care să le gestioneze afecţiunea autoimună specifică şi să înceapă tratamentul cu imunosupresoare adecvate pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor şi la oprirea leziunilor”, a spus Haberfeld. „Acesta nu este sfârşitul tratamentului, ci o măsură provizorie pentru a obţine rapid un anumit control.”

Poate dura luni de zile până se obţine o primă programare la un reumatolog, iar pacienţii ar putea fi nevoiţi să aştepte apoi rezultatele analizelor de laborator. Începerea evaluării medicale la un medic de familie sau la un alt medic adecvat poate ajuta la colectarea unor informaţii în prealabil şi, acolo unde este cazul, permite începerea tratamentului în timp ce se aşteaptă consultul unui specialist.

Ţinerea unui jurnal medical poate, de asemenea, să facă prima programare la specialist mai utilă. Misra a recomandat urmărirea puseelor, momentul apariţiei acestora, istoricul familial şi orice alt aspect care pare să vă fi agravat sau îmbunătăţit starea de sănătate.
Consultarea unui specialist este doar o parte a procesului. Pacienţii joacă un rol activ în propria sănătate.

„Vreau ca pacienţii să ştie că vindecarea nu se află în mâinile medicului sau ale practicantului”, a spus Misra. „Se află în mâinile dumneavoastră.”

Sursa: Epoch Times SUA