26 de ani de crime neîncetate, milioane de cetăţeni persecutaţi. Povestea Falun Gong, mult prea puţin ştiută

Data de 20 iulie marchează una dintre cele mai negre tragedii ale istoriei contemporane: se împlinesc 26 de ani de la debutul genocidului declanşat de dictatura comunistă din China împotriva a zeci de milioane de cetăţeni paşnici care practicau Falun Gong, şcoală tradiţională de qigong ce are la bază un set de exerciţii line, meditative şi o filozofie bazată pe respectarea unui cod moral întemeiat pe trei valori fundamentale: Adevăr, Compasiune, Toleranţă.
Cu această ocazie, în numeroase ţări de pe glob, inclusiv în România, au loc proteste paşnice în faţa ambasadelor şi consulatelor chineze, precum şi în alte locaţii relevante, într-o acţiune concertată menită să atragă atenţia opiniei publice asupra unei "crime de stat" în continuă desfăşurare, mult prea puţin mediatizată, se arată într-un comunicat de presă remis de Asociaţia "Falun Dafa România".







Redăm mai jos comunicatul intitulat "26 de ani de persecuţie, acum transnaţională: Campania în creştere a Partidului Comunist Chinez împotriva Falun Gong":
Genocidul împotriva mişcării Falun Gong
Pe 20 iulie 1999, Partidul Comunist Chinez (PCC) a lansat una dintre cele mai ample campanii de exterminare de la sfârşitul Revoluţiei Culturale — un efort cuprinzător de a elimina Falun Gong.
Îmbrăţişată de circa 70-100 de milioane de chinezi, Falun Gong a intrat în 1999 pe radarul fostului dictator Jiang Zemin. Nemulţumit de popularitatea tot mai mare a practicii şi, implicit, de faptul că numărul practicanţilor îl depăşea pe cel al membrilor Partidului său, liderul comunist chinez a decis eradicarea Falun Gong prin orice mijloace. Iar această sintagmă, „orice mijloace”, nu a fost doar o metaforă, dimpotrivă.
Pentru a fi făcuţi să renunţe la convingerile lor, practicanţii au fost defăimaţi, daţi afară de la locuri de muncă şi din şcoli, aruncaţi în centre de spălare pe creier, lagăre de muncă, închisori, au fost bătuţi, torturaţi. Campania de persecuţie a Falun Gong a culminat cu dezvoltarea unei industrii macabre bazate pe jaful de organe de la practicanţii din detenţie, vânzarea organelor pentru transplanturi aducând regimului de la Beijing miliarde de dolari, aşa cum arată investigaţiile internaţionale.
În 1999, când regimul de la Beijing dezlănţuia iadul împotriva a milioane de oameni care încercau doar să trăiască după valori morale, puţini şi-ar fi imaginat că Falun Gong va supravieţui, şi cu atât mai puţin că această persecuţie violentă transformată în ceea ce unii experţi au denumit „genocid medical” va continua aproape trei decenii. Însă persecuţia continuă chiar şi în ziua de azi.
Expunerea crimelor regimului de la Beijing
Un raport publicat de Falun Dafa Information Center arată că, deşi a trecut un sfert de secol, Partidul Comunist Chinez continuă să considere eradicarea Falun Gong un obiectiv critic şi prioritar al statului. Astfel, în China au loc noi campanii de detenţie în masă şi de propagandă anti-Falun Gong.
Raportul identifică noile tendinţe şi tacticile cheie utilizate de regimul comunist şi evidenţiază acţiunile internaţionale recente implicate în această uriaşă persecuţie desfăşurată de dictatura de la Beijing.
Bazându-se pe documente interne ale guvernului chinez, conţinut online, discursuri oficiale etc., raportul arată că Falun Gong rămâne ţinta principală vizată de Partidul Comunist Chinez pentru suprimare, cu oficiali de rang înalt care instruiesc subordonaţii să intensifice urmărirea practicanţilor atât în China, cât şi în străinătate.
Pe lângă documentele oficiale ale guvernului chinez, raportul se bazează pe mărturii directe ale refugiaţilor, studii academice, rapoarte ale grupurilor de drepturile omului şi relatări de primă mână transmise din China către Minghui.org, o platformă online care a oferit o autentică fereastră către crimele dictaturii de la Beijing.
Toate acestea arată că practicanţii Falun Gong continuă să fie vizaţi, pe scară largă, de organele represive ale regimului comunist. Arestări în masă, forme brutale de tortură, crime.
Numărul deceselor documentate exhaustiv a sărit de 5.200 în luna iulie a anului 2025. Însă numărul real estimat este de ordinul milioanelor.
Între timp, noi investigaţii şi relatări recente ale supravieţuitorilor Falun Gong confirmă că practicanţii acestei discipline spirituale chineze au fost şi continuă să fie ucişi pentru ca organele lor să fie folosite pentru a aproviziona industria transplanturilor de organe din ţară.
Chiar şi în timp ce exploatează prizonierii Falun Gong, Partidul Comunist Chinez investeşte resurse semnificative pentru a demoniza mişcarea şi a recruta cetăţeni chinezi obişnuiţi să contribuie la persecuţie. Aceste eforturi includ o campanie naţională pe aplicaţia omniprezentă WeChat pentru a răspândi minciuni despre Falun Gong şi a strânge semnături pentru petiţii, inclusiv de la copii de şcoală.
Guvernele locale din mai multe provincii au oferit recompense băneşti de mii de yuani celor care raportează vecinii care practică Falun Gong sau diseminează informaţii despre practică sau despre persecuţie.
Persecuţia împotriva adepţilor Falun Gong nu s-a limitat la graniţele Chinei. Regimul de la Beijing este, de asemenea, angajat într-o campanie extinsă de represiune transnaţională care include atacuri fizice, presiuni diplomatice şi coerciţie economică. Astfel de acţiuni vizează atât practicanţi individuali, cât şi entităţi precum Shen Yun Performing Arts, o companie de dans clasic chinezesc, mulţi dintre interpreţii căreia practică Falun Gong.
De asemenea, propaganda folosită pentru a demoniza Falun Gong în China a fost agresiv promovată de regim în străinătate, inclusiv pe platformele de socializare, în timp ce unele dintre marile canale media occidentale au repetat minciunile dictaturii despre practică.
Vă invităm să urmăriţi materialul video.