Biolog expert: mintea este cea care controlează ADN-ul [video]

Materialul video pe pagina originală Epoch Times România.

Ideea generală este că ADN-ul determină în mare parte cine suntem – nu numai culoarea ochilor sau părul, cât şi, de exemplu, condiţiile noastre, afecţiunile sau sensibilitatea la cancer – este o idee eronată, spune biologul specializat în celule stem Bruce Lipton.

”Uneori crezi că eşti mai mult sau mai puţin o victimă a moştenirii genetice”, spune Lipton în documentarul ”Biologie sau Credinţă”. ”Problema cu acest sistem de credinţă este că se extinde la un nivel... devii iresponsabil. Ajungi să spui: nu pot să fac nimic în privinţa asta, aşa că de ce să încerc?”

Acest concept implică faptul că ”eşti mai slab decât genele tale”, a explicat Lipton. Acesta susţine că percepţia unei persoane, nu programarea genetică, este ceea ce activează acţiunea dintr-un corp:

”De fapt credinţa noastră este cea care ne selectează genele, care, la rândul lor, ne selectează comportamentul”.

Ca să explice cum funcţionează mecanismul pe care îl descrie, biologul începe de la nivelul celor 50 până la 65 de trilioane de celule care compun corpul uman. El arată cum o celulă funcţionează în mod independent de ADN şi cum percepţiile mediului afectează ADN-ul. Acesta aplică apoi aceleaşi principii la corpul uman ca un întreg, arătând puterea pe care percepţiile noastre, credinţele noastre, o au asupra ADN-ului.

Cinci puncte care rezumă descoperirile lui Lipton.

1. Celula este precum un corp uman şi funcţionează fără ADN

Celula este precum un corp uman. Este capabilă de respiraţie, digestie, reproducere, şi alte funcţii asemănătoare. Nucleul acesteia, care conţine genele, a fost văzut în mod tradiţional ca fiind centrul de control – creierul celulei.

Totuşi, când nucleu este îndepărtat, celula îşi continuă funcţiile vitale pentru încă o lună sau mai mult şi poate încă să recunoască toxinele şi nutrienţii. Se pare că nucleul – şi ADN-ul conţinut de acesta – nu controlează celula direct.

Oamenii de ştiinţă au presupus cu 50 de ani în urmă că genele controlează biologia. ”Părea aşa de corect, încât noi am crezut toată povestea”, spune Lipton. ”Dar nu avem ipoteze corecte”.

2. ADN-ul este controlat de mediu

Proteinele îndeplinesc funcţiile în celulă şi sunt piesele de rezistenţă ale vieţii. Un timp îndelungat s-a crezut că ADN-ul controlează sau determină acţiunile proteinelor.

Lipton a propus un model diferit. Stimulii de mediu, care vin în contact cu membrana celulei, sunt percepuţi de proteinele receptoare din membrană. Asta porneşte o reacţie în lanţ a proteinelor, reacţie ce poate fi descrisă ca mesaje către alte proteine, catalizând acţiunea în celule.

ADN-ul este acoperit cu o membrană protectoare din proteină. Mesajele de mediu acţionează asupra acelei proteine, o fac să se deschidă şi să selecteze anumite gene pentru utilizare – genele necesare pentru a reacţiona la starea curentă a mediului.

Practic, ADN-ul nu este începutul reacţiei în lanţ. Percepţia membranei celulare cu privire la mediu este primul pas. Dacă nu se percepe nimic, ADN-ul rămâne inactiv.

”Genele pot să se închidă şi să se deschidă... nu se pot controla singure”, a spus Lipton. Dacă o celulă este protejată de toţi stimulii de mediu, nu poate face nimic. ”Viaţa apare în funcţie de modul în care celula răspunde la mediu”.

3. Percepţia asupra mediului nu este în mod necesar realitatea mediului înconjurător

Lipton a citat un studiu din 1988 al lui John Cairns ce a fost publicat în jurnalul Nature şi intitulat ”Originea Mutanţilor”. Cairns a arătat că mutaţiile în ADN nu erau aleatorii, ci aveau loc într-un mod predeterminat, ca răspuns la stresul produs de mediul înconjurător.

Credinţa acţionează ca un filtru între mediul real şi biologia ta - Bruce Lipton, biolog

”În fiecare dintre celulele tale, ai gene a căror funcţie este să rescrie şi adapteze gene în funcţie de necesităţi”, a explicat Lipton. Într-un grafic care ilustrează descoperirile lui Cairns, semnalele mediului înconjurător erau descrise ca fiind separate de percepţia organismului asupra semnalelor de mediu.

Percepţia unei fiinţe despre mediul înconjurător acţionează ca un filtru între realitatea obiectivă a mediului şi reacţia biologică a fiinţei la acesta.

”Percepţia rescrie genele”, a declarat Lipton.

4. Credinţele umane şi alegerea unui mediu pozitiv sau negativ

La fel cum celulele au proteine receptoare pentru a percepe mediul din exteriorul membranei celulare, oamenii au cele cinci simţuri. Acestea sunt ceea ce ajută o persoană să determine ce gene trebuiesc activate într-o anumită situaţie.

Genele sunt precum programele dintr-un computer, spune Lipton. Aceste programe pot fi divizate în două clase: primele sunt legate de creştere, sau reproducţia; celelalte de protecţie.

Când o celulă întâlneşte nutrienţi, celulele de creştere sunt cele activate şi folosite. Când o celulă întâlneşte toxine, genele de protecţie sunt cele activate şi folosite.

Când o fiinţă umană întâlneşte compasiune genele de creştere sunt activate. Când o fiinţă umană întâlneşte frică sunt activate genele protective.

Problema apare atunci când o persoană poate percepe un mediu ca fiind negativ, când de fapt mediul este susţinător şi pozitiv. Când această percepţie negativă activează genele protective, răspunsul corpului este să intre în modul denumit ”luptă sau fugi”.

5. ”Lupta sau fuga”

Circulaţia sângelui este direcţionată dinspre organele vitale către membre, care sunt folosite pentru confruntare sau fugă. Sistemul imunitar devine mai puţin important. Dacă te gândeşti la răspunsurile de care am avea nevoie să fugim de leu, de exemplu, picioarele ar fi infinit mai importante decât sistemul imunitar. În aceste condiţii, corpul favorizează picioarele şi neglijează sistemul imunitar.

Deci, când o persoană percepe mediul ca fiind negativ, corpul are tendinţa să neglijeze sistemul imunitar şi organele vitale. De asemenea, stresul ne face mai puţin inteligenţi şi mai neclari în gândire. În schimb, partea din creier legată de reflexe creşte în importanţă când este activat modul ”luptă sau fugi” decât partea legată de memorie şi de alte funcţii mentale.

Când o persoană percepe mediul ca fiind unul blând, corpul activează genele de creştere şi îngrijeşte corpul.

Lipton a oferit drept exemplu orfelinatele din Europa de Est, unde copii primesc mulţi nutrienţi şi puţină iubire. Cei care au crescut în astfel de instituţii au o dezvoltare redusă în termeni de înălţime, învăţare, cât şi alte domenii, conform descoperirilor. Există şi o şansă mare de apariţie a autismului. Lipton spune că autismul, în acest caz, este un simptom al activării genelor de protecţie, precum nişte ziduri ce au fost ridicate.

”Credinţa acţionează ca un filtru între mediul real şi biologia ta”, a declarat acesta. Astfel, oamenii au puterea să-şi schimbe biologia. Este important să menţii o percepţie clară, spune acesta, deoarece, în caz contrar, nu vei dezvolta biologic lucrurile potrivite pentru mediul din jurul tău.

”Nu suntem victimele genelor”, spune acesta, îndemnând audienţa să ţină cont de ”credinţele cu care îşi selectează genele”.