Akiane Kramarik - cazul uimitor al unei fetiţe care susţine că are inspiraţie divină [video]
alte articole
Vorbind despre inspiraţie, oamenii de ştiinţă au mari dificultăţi în a cerceta originea şi modul în care funcţionează aceasta. Dar o fetiţă pe nume Akiane Kramarik, care uimeşte prin picturile ei de un realism impresionant, ştie exact de unde îi vine inspiraţia.
Akiane Kramarik s-a născut în 1994, în SUA, mama ei fiind de origine lituaniană şi tatăl său american. Fata, care este un pictor autodidact, afirma că Dumnezeu a vorbit cu ea atunci când avea trei ani, încurajând-o să picteze şi să-şi pună pe pânză viziunile. Fetiţa a ascultat şi a început să deseneze la vârsta de patru ani, a trecut la pictură când avea şase şi a început să scrie poezii când a împlinit şapte.
„Într-o zi am avut un vis în care îl întâlneam pe Dumnezeu. Nu l-am întâlnit niciodată pe Dumnezeu şi nu mi s-a vorbit niciodată despre Dumnezeu”, declara fetiţa pentru Fox News.
A început mai apoi să picteze conform viziunilor sale tablouri cu Divinităţi. „Când am început să fac toate aceste detalii, mă întrebam: Cum s-a întâmplat aşa ceva? Cum mi-a dat Dumnezeu toate ideile astea?”
„Îmi place când pictez ochii pentru că îmi place să pictez întreaga viaţă (a personajelor) în ochi. Când desenezi nu gândeşti, visezi ceva şi vezi chestii în visul tău, le vezi pur si simplu”, a explicat aceasta.
Părinţii ei, complet atei, şi-au schimbat atitudinea faţă de Divinitate pe măsură ce copilul lor realiza şi le transmitea lucruri din ce în ce mai extraordinare. Akiane susţine că arta ei, în care descrie viaţa, personaje şi peisaje, este inspirată de viziunile sale din ceruri şi de conexiunea ei personală cu Dumnezeu.
„Când aveam 4 ani aveam multe viziuni în care îl întâlneam pe Dumnezeu şi inspiraţia mea este Dumnezeu. Mi-am dat seama că Dumnezeu mi-a dat acest dar pentru a-l împărţi şi cu ceilalţi. Atunci când am început să desenez, Dumnezeu mi-a dat mai multe idei, lucruri pe care nici nu le ştiam, nici măcar nu ştiam ce semnificaţie au. Dumnezeu mă ajută cu arta mea, mă ajută cu poeziile, cu viaţa mea de zi cu zi. Are grijă de mine ca şi cum aş fi un mic fluturaş. El este în fiecare poem pe care îl scriu, în fiecare pictură pe care o fac”, declarat Akiane când avea 10 ani.
„Uneori sunt puţin frustrată pentru că nu găsesc cuvântul potrivit, sau poziţia potrivită, dar când încep să vorbesc cu Dumnezeu, El mă calmează imediat şi îmi spune că totul va fi bine. Şi atunci când am acel sentiment, ştiu că este real. Totul se întâmplă cu adevărat şi alţi oameni pot avea şi ei acel sentiment”, a adăugat fetiţa.
Akiane a vorbit şi despre momentul când a început să scrie poezii, o parte dintre care erau asociate cu picturile pe care le realiza.
„Am avut acest sentiment de a scrie ceva despre desenele pe care le schiţam şi mă gândeam la ceva. Dar nu trebuia să mă gândesc, scriam fără efort şi când am început să scriu şi i-am arătat mamei mele. M-a întrebat „de unde vine asta?”, şi i-am răspuns că este de la Dumnezeu. Mă duceam pe vremea aceea la şcoală, aşa că le-am arătat colegilor de la clasa de arte, şi toţi erau uimiţi şi mă întrebau dacă eu am scris asta. Eu credeam că toţi pot scrie aşa, dar când am crescut mai mare am înţeles că Dumnezeu mi-a dat un dar pentru a-l împărtăşi cu ceilalţi”, a povestit fetiţa.
Mama fetei a descris relatările fetiţei privind viziunile şi chemarea sa spirituală ca fiind „foarte, foarte sofisticate”. „Nimeni altcineva nu ar fi putut să o influenţeze în felul acesta, pentru că a trăit o viaţă foarte închisă”, a explicat mama fetiţei.
La vârsta de 10 ani, ea a apărut la Oprah Winfrey Show, iar până în prezent a participat la peste 50 de show-uri de televiziune şi documentare. Akiane a finalizat sute de lucrări de artă şi creaţii literare, publicând şi două best-seller-uri. Picturile ei se vând cu sute de mii de dolari, iar o parte din bani îi donează la organizaţii de caritate.
Pentru a vedea mai multe picturi realizate de Akaine intraţi pe www.akiane.com