Benga: Cel mai probabil înţelegerea e că Georgescu va fi scos din cursă de CCR, dar nu exclud varianta ca băieţii să fi...
Fostul deputat Tudor Benga a opinat, pe pagina sa de socializare, că validarea lui Crin Antonescu drept candidat oficial la prezidenţiale, făcută în ultimele cinci zile atât de PSD, cât şi de PNL, e semnalul că în spatele cortinei s-a ajuns de principiu la o înţelegere.
"Cel mai probabil înţelegerea aia e că Georgescu va fi scos din cursă de CCR, dar nu exclud nici varianta ca băieţii să fi ajuns la o înţelegere chiar cu Georgescu. Vom afla cât de curând.
Mai pot apărea surprize, în politica românească se poate orice oricând şi băieţii n-au nici o problemă să-şi calce cuvântul. Dar bănuiala mea în clipa de faţă e că ăsta e semnalul dat şi scenariul pe care îl văd eu cel mai probabil odată cu aceste două validări procedurale ale lui Antonescu este că îl vor elimina din cursă pe Georgescu.
E şi motivul pentru care Simion se încălzeşte pe margine cu atâta sârg în ciuda anunţului oficial de susţinere a candidaturii lui Georgescu", a declarat Tudor Benga.