Băsescu: Călin Georgescu e un pro-rus. Bruxelles-ul nu vrea să aibă la frontiera cu Rusia şi cu Ucraina o ţară pro-rusă

Traian Basescu (Florin Chirila\Epoch Times)
Andrei Pricopie
27.11.2024

Fostul preşedinte Traian Băsescu a subliniat, într-un interviu la postul B1 TV acordat jurnalistei Ioana Constantin, că Bruxelles-ul nu vrea să aibă la frontiera cu Federaţia Rusă şi cu Ucraina o ţară pro-Federaţia Rusă.

Jurnalistă: V-am auzit într-o declaraţie în care spuneaţi că imediat după ce au apărut aceste rezultate, Călin Georgescu pe primul loc, au început să întrebe şi occidentalii, şi cei de la Comisia Europeană, Parlamentul European, ce s-a întâmplat. Care era îngrijorarea lor? Care era semnul lor de întrebare concret?

Traian Băsescu: Îngrijorarea lor este să nu mai aibă o Ungarie în Uniunea Europeană. Ei ştiu foarte bine că nu se poate scoate o ţară din Uniunea Europeană dacă ea nu vrea. Deci, numai la cererea statului membru se poate declanşa procedura. Şi o ţară care este pro-Rusia, iar Călin Georgescu este un pro-rus. Atenţie, nu spun că este spion rus. Astea-s fabulaţii. Este un pro-rus. I s-a întâmplat lui să fie pro-Rusia. Şi Bruxelles-ul nu vrea să aibă la frontiera cu Federaţia Rusă şi cu Ucraina o ţară pro-Federaţia Rusă.

Mai ales că România este extrem de importantă şi acum. Când e vorba de aprovizionarea Ucrainei cu mijloace cu care să se poată apăra, dar va fi extrem de importantă în procesul de reconstrucţie a Ucrainei. Este ultimul stat UE, ultimul stat NATO, şi cu frontieră directă cu Ucraina. Deci, şi acum, şi în perspectivă, România are nevoie, Uniunea Europeană şi NATO au nevoie la frontiera cu Ucraina de o ţară loială celor stabilite de Uniunea Europeană şi de NATO, unde România participă la codecizie.

Jurnalistă: Ce le-aţi răspuns? De ce am ajuns aici? Cum aţi explicat?

Traian Băsescu: Explicaţia e simplă şi am spus-o şi intern. Corupţia majoră şi corupţia... explicam fostului coleg din Parlamentul European. Zic, tu ai pomenit la tine în ţară ca premierul să pună bugetul în fondul de rezervă şi să-l administreze către clientela politică în funcţie de câţi bani are nevoie fiecare politician şi nu pe proiecte stabilite? Nu-i venea să creadă. Zic, scrie România - corupţie cu un C mare. Corupţia, prima cauză.

A doua cauză, nicio grijă pentru lansarea unor programe pentru tineret în care copiii ăştia să-şi dea seama că au o şansă în România. A treia, minciuna cu mărirea pensiilor. A patra, inflaţia. A cincea, îngrijorarea legată de împrumuturile continue pe care România le face sub ochii mari şi umezi ai doamnei Ursula von der Leyen. Care, apropo, unii spun: o punem pe o femeie preşedinta României, dar nu-i pregătită, dar e... nu ştiu cum. Doamnă, vă spun eu, dacă Ursula poate fi preşedinta Comisiei Europene...

Jurnalistă: E clar, poate şi Lasconi să fie preşedinta noastră, nu?

Traian Băsescu: Noi o putem avea pe doamna preşedintă la Cotroceni fără nicio grijă!

Jurnalistă: Dar să ştiţi că mi-au scris mulţi oameni că votul lor, cei care n-au votat, mă rog, au votat cu AUR, au votat cu Georgescu, treaba lor, acum ce să facem, din păcate... Mi-au spus că a fost un vot şi pentru că celelalte partide au pus-o pe Ursula von der Leyen, cu votul europarlamentarilor, din nou preşedinta Comisiei. Ăştia n-au votat AUR, mă rog. De ce s-a resimţit aşa de tare şi politica Uniunii în România?

Traian Băsescu: S-a simţit pentru că oamenii aud şi văd. Am adoptat salariul minim pe economie pentru că aşa s-a cerut de la Uniunea Europeană. Deci, omul a auzit asta. Trebuie să ajungem la o anumită pensie medie pentru că aşa s-a stabilit la Uniunea Europeană. Trebuie să facem autostrăzi pentru că de acolo ne vin banii de la Uniunea Europeană. Trebuie să facem aeroporturi pentru că avem bani de la Uniunea Europeană. Trebuie să însămânţăm pentru că ne vin banii de subvenţie de la Uniunea Europeană.

Deci, românii au început să înţeleagă fără tăgadă faptul că Uniunea Europeană este extrem de importantă pentru viaţă fiecăruia dintre ei. Circulăm fără control la frontiere pentru că suntem în Uniunea Europeană.

Jurnalistă: Dacă se întâmplă acest accident ca Georgescu să ajungă preşedinte, ce ar însemna?

Traian Băsescu: Hai să nu fim pesimişti. Staţi numai puţin, n-aş vrea să anticipăm, să sperăm că s-ar putea să nu anticipez bine măsurile. Se poate lua o gamă foarte largă de măsuri, dar n-aş vrea să mă apuc acum. Uite, dacă vine Georgescu, n-o să mai avem carne din import! Sau n-o să mai avem curent electric! Nu, n-aş spune lucrurile astea. Sau n-o să mai avem bani de la Uniunea Europeană! Toate astea se pot întâmpla. Dar nu ştim ce se va întâmpla.

Jurnalistă: Cu toate că, uitaţi, Republica Moldova, că noi am şi vorbit în interviu data trecută, când a fost săptămâna trecută la mine, Republica Moldova l-a recunoscut perfect. Că este prorus, ca Stoianoglu al lor. În Republica Moldova, nu ştiu cât au luat, sub 2-3% voturi. Elena Lasconi a măturat acolo cu ei. De ce au avut simţul ăsta totuşi în Republica Moldova?

Traian Băsescu: Foarte greu de spus. Da? Foarte greu de spus. Dar hai să vedem Republica Moldova. Dar aţi văzut Germania? Da. În Germania, Lasconi a luat 3% şi Georgescu 70%.

Jurnalistă: Dată trecută, Şoşoacă a luat acolo atât!

Traian Băsescu: Da! E de necrezut!

Jurnalistă: Dar diaspora noastră de ce a votat aşa? Pentru că au votat 40% Călin Georgescu?

Traian Băsescu: Mi-e greu să vă spun. De 10 ani, fiind ieşit din funcţie şi fără mecanismele care să-mi transfere informaţii, nu vă pot spune. Dar trebuie să înţelegem foarte bine că diaspora este un organism viu care reacţionează în funcţie de ce îi convine şi ce nu îi convine. Nu trebuie să considerăm că dacă i-am făcut urne, ne-am făcut datoria. Trebuie să ţii cont întotdeauna de ce i-ar conveni românului din Germania, ce i-ar conveni celui din Franţa, măcar acolo unde avem comunităţi mari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor