Avertismentul lui Isărescu. "BNR identifică pentru prima oară în România un risc sistemic sever" [video]

Reformele structurale ample realizate de România în ultimii 26 de ani riscă să fie dinamitate de parlamentari prin diverse iniţiative legislative controversate, a avertizat guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Mugur Isărescu (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
07.04.2016
Se încarcă player-ul...

Banca Naţională a României identifică pentru prima oară în ţara noastră un risc sistemic sever. În ultimele şase luni, s-au identificat iniţiative legislative care îşi propun să reglementeze domeniul financiar - bancar, prin intervenţia retroactivă în contractele încheiate între clienţi şi bănci, a declarat guvernatorul Mugur Isărescu, în cadrul conferinţei de prezentare a Raportului asupra stabilităţii financiare.

"Legea privind darea în plată este cea mai cunoscută iniţiativă de acest gen. La reexaminarea legii au fost adoptate o serie de amendamente care corectează o parte din problemele semnalate. Dar chestiunea de fond o reprezintă pe de o parte retroactivitatea legii care se menţine şi pe de altă parte stabilitatea şi predictibilitatea cadrului legislativ.

În plus, am luat această decizie să considerăm că toate propunerile privind cadrul legislativ în domeniul financiar-bancar se concentrează într-un risc sistemic sever şi pentru faptul că ştim că există şi alte iniţiative legislative care pot afecta serios stabilitatea financiară, motivate în parte şi de faptul că anul 2016 este un an electoral, dar aceasta este desigur o motivaţie, problema de fond rămâne", a subliniat Isărescu.

Guvernatorul BNR a atras atenţia că reformele structurale ample realizate de ţara noastră în ultimii 26 de ani nu sunt ireversibile şi iniţiativele recente ne arată acest lucru.

"Putem să motivăm că se întâmplă peste tot în Europa, dar asta nu ne dă dreptul să nu arătăm cât de riscante sunt aceste tendinţe. Anumite propuneri legislative recente riscă să încalce dreptul de proprietate, să contrazică fundamentele unei economii de piaţă, principiile de bază ale unei economii de piaţă, să creeze instabilitate, incertitudine cu toată suita de probleme care derivă de aici", a remarcat Isărescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor