Experimente / Euroscepticii olandezi au respins, într-un referendum, acordul de asociere UE-Ucraina
Deşi 64% dintre alegători olandezi au respins ideea unui acord privind comerţ liber între UE şi Ucraina, numărul scăzut de participamţi la vot ar putea duce la invalidarea acestui referendum.
Alegătorii au fost întrebaţi dacă vor susţine acordul de asociere al UE cu Ucraina, ce urmăreşte să deschidă ţara zguduită de război spre comerţul european. Exit poll-ul a avut o marjă de eroare de cel puţin 3%.
“Este clar că tabăra ‘NU’ a câştigat cu o marjă covârşitoare”, a declarat premierul Mark Rutte, care a votat pentru aprobarea referendumului. “Dacă prezenţa este de peste 30%, cu o marjă de victorie atât de mare pentru tabăra NU, atunci consider că ratificarea [acordului de asociere] pur si simplu nu poate merge mai departe”.
Rămâne neclar dacă prezenţa la vot a ajuns la pragul necesar de 30%. Sondajele iniţiale au susţinut că prezenţa a fost de 29%, înainte să o crească la 32%, cu o marjă de eroare de 3 procente.
Celelalte 27 de state membre ale UE au aprobat provizoriu acordul de asociere, care a intrat în vigoare, aşa cum au făcut-o ambele camere în Parlamentul olandez.
Campania NU a evidenţiat corupţia şi tulburările din Ucraina după o revoltă populară în 2014 ce a dus la alungarea de la putere a fostului preşedinte pro-rus Viktor Ianukovici, care a respins acordul de cooperare cu UE.
Actualul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko şi-a exprimat optimismul înaintea votului, dar probabil credibilitatea sa a avut de suferit după publicarea recentă a peste 11 milioane de documente confidenţiale financiare ale unei firme de avocatură din Panama, Poroşenko fiind menţionat în documentele divulgate.
Un vot NU valid ar putea fi o nouă problemă pentru UE. Înaintea votului, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat că un vot NU “ar putea deschide uşa pentru o criză continentală”.
Observatorii politici din Olanda au declarat că referendumul de miercuri este folosit ca un aparat de măsurare a sentimentului anti-UE înaintea referendumului britanic din 23 iunie, în cadrul căruia se va decide dacă Marea Britanie va rămâne sau va ieşi din blocul european. Liderii de extremă dreapta şi-au exprimat optimismul că o victorie pentru tabăra NU în referendumul olandez ar putea consolida poziţia susţinătorilor ieşirii Marii Britanii din UE.