AUR anunţă un protest masiv în Capitală
Formaţiunea condusă de George Simion anunţă un „protest masiv pentru libertate şi democraţie” la care ar urma să ia parte 30.000 de oameni. Potrivit liderilor formaţiunii, protestul împotriva deciziei abuzive a „regimului condus de Klaus Iohannis” va începe la ora 14.00, în Piaţa Universităţii, urmând să se încheie la ora 23.00.
După ce se vor strânge la Universitate, manifestanţii vor porni în marş, pe următorul traseu: Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei – Pasajul Basarab – Palatul Cotroceni – Piaţa Operei – Calea Victoriei – Piaţa Victoriei.
„Ne-am asumat organizarea unui mare miting de protest. Duminică, începând cu ora 14:00, pornind din Piaţa Universităţii, unde a curs sânge pentru ca românii să fie liberi, zeci de mii de români vor protesta paşnic. Ne punem încrederea că nu toate instituţiile statului român au fost acaparate şi că vor fi alături de noi în acest demers, de a oferi românilor o platformă pentru a protesta paşnic. Nu este protestul nostru, este protestul poporului român. Noi doar punem la dispoziţie românilor posibilitatea de a-şi exercita drepturile democratice”, a subliniat preşedintele AUR, George Simion.