Protest al poliţiştilor în faţa Frontierei Sculeni. Acuză că Guvernul le-a tăiat veniturile şi anunţă un mare miting peste cinci zile

Protest al politistilor de frontiera la Sculeni
Loredana Diacu
12.01.2025

Poliţiştii de frontieră din PTF Sculeni au protestat două ore în faţa punctului de trecere după ce Guvernul a decis să le taie veniturile cu peste 1.000 lei, informează sindicatul Poliţiştilor Europol.

"Guvernul a decis ca celor care supraveghează flancul estic al Spaţiului Schengen să le scadă drepturile salariale, ceea ce creează o vulnerabilitate fără precedent", transmit sindicaliştii.

Totodată, Europol anunţă că pe 17 ianuarie va avea loc "cel mai mare protest din MAI".

"De 15 ani îmi fac datoria faţă de ţara asta fără să întârzii măcar o zi la muncă. N-am fost sancţionat niciodată, dimpotrivă, am strâns diplome, avansări şi respect din partea colegilor şi a comunităţii.

N-am intrat în poliţie prin pile, n-am datorii faţă de şefi sau politicieni. Am intrat în şcoala militară, am terminat-o după doi ani şi mi-am ales singur această meserie. Pentru mine, să fiu poliţist nu a fost doar o alegere, ci o vocaţie!

De 15 ani lucrez doar pe stradă, pe ger, pe ploaie, pe arşiţă. Am uitat numărul sărbătorilor petrecute departe de familie, dar n-am uitat niciodată să port tricolorul cu mândrie pe uniformă. Am muncit mereu cu drag, ştiind că fiecare zi în care îmi fac treaba ajută să facem România o ţară mai sigură. De 15 ani mi-am riscat viaţa la orice oră din zi şi din noapte.

Astăzi însă, 'mulţumirea' vine de la guvernanţi, care, sub pretextul austerităţii, au decis să ne taie salariile. Din nou! Nu e prima oară, am mai trăit asta în 2010. Dar acum, tăierile nu-i afectează şi pe şefi, ci doar pe noi, 'talpa' acestui sistem, cei care ţinem în spate siguranţa ţării.

Ştiu ce o să spuneţi unii: că ne merităm soarta, că pe pandemie v-am ţinut în case, că v-am amendat, că poliţiştii apără hoţii. Dar vreau să vă spun doar atât:

România este o ţară sigură şi datorită nouă. Puşcăriile sunt pline pentru ca poliţiştii şi-au făcut treaba!", scrie, la rândul său, pe Facebook, poliţistul Dani Cek.

"Criminalii, hoţii şi traficanţii sunt unde le e locul pentru că poliţiştii de la ordine publică, rutieră, investigaţii, criminalistică, operaţiuni speciale, trupele speciale etc., au lucrat zi şi noapte pentru asta!

Da, avem şi noi uscături, dar poliţia nu e decât oglinda societăţii!", adaugă poliţistul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor