Au existat vrăjitori în istorie?

Universul este plin de mistere care, deseori, provoacă lucrurile deja cunoscute. În secţiunea "Dincolo de Ştiinţă", Epoch Times adună poveşti despre aceste fenomene ciudate, pentru a stimula imaginaţia şi a deschide posibilităţi nesperate anterior. Sunt adevărate? Dumneavoastră decideţi.
Câţiva aşa numiţi vrăjitori din istorie. (Epoch Times.)
P. P.
14.02.2015

Universul este plin de mistere care, deseori, provoacă lucrurile deja cunoscute. În secţiunea "Dincolo de Ştiinţă", Epoch Times adună poveşti despre aceste fenomene ciudate, pentru a stimula imaginaţia şi a deschide posibilităţi nesperate anterior. Sunt adevărate? Dumneavoastră decideţi.

Miturile şi folclorul popular din întreaga lume afirmă că există printre noi oameni cu abilităţi supranaturale. Indiferent dacă abilităţile lor sunt oferite de Dumnezeu, de Diavol, de natură, sau dintr-o altă sursă, lumea antică este plină de înregistrări privitoare la oameni care puteau face magie. Istoria nu a fost prea binevoitoare faţă de cuvântul ”vrăjitor”, astfel că, atunci când îl auzim, suntem înclinaţi să ne gândim la basme sau ficţiune – şi totuşi, când religia recunoaşte oameni cu aceleaşi puteri, mulţi dintre noi sunt dispuşi să-i numească sfinţi sau profeţi ai lui Dumnezeu. Suntem dispuşi să credem în sfinţi dar respingem vrăjitorii pe loc. De ce trebuie să fie în felul acesta?

Vom explora câteva cazuri istorice de oameni care păreau să aibă puteri miraculoase şi care sunt catalogaţi drept ”vrăjitori”. Aceasta este doar o scurtă trecere în revistă, de vreme ce toate faptele acestora pot fi adunate în mai multe cărţi. Au existat mai multe persoane în istorie care s-au ridicat la rangul de vrăjitor (sau având o denumire similară), dar am ales doar câteva exemple. Vom analiza dacă aceste personaje au existat cu adevărat şi dacă au avut într-adevăr aceste puteri.

Casandra (Mitologia greacă)

În mitologia antică greacă se spunea despre prinţesa Casandra din Troia, fiica Regelui Priam şi a Reginei Hecuba, că avea abilitatea de a prevedea viitorul. Când aceasta a refuzat avansurile lui Apollo, el a blestemat-o ca nimeni să nu-i mai creadă profeţiile. Aşa că, atunci când a profeţit că există o armată ascunsă în Calul Troian, nimeni nu a crezut-o, iar Troia a căzut sub asaltul invadatorilor. Viaţa acesteia a continuat tragic. A fost abuzată şi forţată să devină amanta Regelui Agamemnon. În final, a fost asasinată de către soţia odioasă a Regelui Agamemnon, Clitemenstra. Casandra şi-a petrecut viaţa încercând să prevină catastrofele pe care le proorocea, dar nimeni nu i-a crezut vreodată profeţiile.

Vrăjitoarea din Endor

În Vechiul Testament, Regele Saul era recunoscut pentru alungarea vrăjitoarelor din regatul său, însă el nu s-a sfiit să se folosească de puterile acestora în propriile scopuri. Când a dorit să obţină îndrumarea mentorului său decedat, profetul Samuel, Saul a păcălit-o pe Vrăjitoarea din Endor să comunice cu spiritul acestuia. Vrăjitoarea din Endor era un medium ce putea să comunice cu spiritele morţilor, aşa că a invocat fantoma lui Samuel, care a prezis că în viaţa lui Saul vor avea loc multe evenimente neplăcute. Chiar dacă Vrăjitoarea din Endor a fost înşelată pentru a-şi folosi puterile, rămâne cert că a avut puterea de a ridica spiritul unui profet din morţi pentru a-l ajuta pe Regele Saul. Iar de-a lungul timpului, nu a existat nicio dovadă că ea şi-a folosit vreodată abilităţile pentru a face rău.

Simon Magul

Potrivit Noului Testament, în timpul lui Isus, Simon a demonstrat multe puteri miraculoase şi a făcut mari acte de magie. Într-o variantă a Bibliei, despre acesta se zice că: ”Tuturor celor care i-au dat ascultare, de la cel mai mic la cel mai mare, le spunea: Acest bărbat este marea putere a lui Dumnezeu”.

Simon era impresionat de actul botezului ca de modalitatea de a aduce mai multe persoane la ”Sfântul Spirit”, şi s-a oferit să-l plătească pe apostolul Petru pentru cunoştinţele şi puterea lui de a face botezul. Petru a refuzat, spunând că darul lui Dumnezeu nu se poate cumpăra cu bani. Cele două mărturii care n-au fost incluse în Biblie mai spuneau că moartea lui Simon s-a petrecut pe când levita. Acolo se mai spune că Petru şi Pavel s-au rugat pentru a împrăştia vraja acestuia, ceea ce l-a făcut să cadă şi să se rănească fatal. Niciuna dintre poveştile negative sau miturile din timpul lui Simon nu sunt acoperite de dovezi care să le confirme autenticitatea. Chiar dacă acesta pare să fi avut neînţelegeri cu apostolii lui Cristos, nu există nicio dovadă că şi-a folosit puterile pentru a face rău. În orice caz, Simon este denumit ”vrăjitorul”.

Merlin

Merlin era poate unul dintre cei mai faimoşi vrăjitori, dar existenţa sa este una dintre cele mai dezbătute – împreună cu aceea a Regelui Arthur din Camelot, pe care l-a slujit. Există, totuşi, destule dovezi convingătoare care sugerează că Merlin este o realitate istorică. Astfel, există un poem scris pe un pergament datând din perioada în care acesta ar fi trăit. Pergamentul face referire la un vrăjitor numit Ambrosius şi denumit ”Vulturul”, care se traduce prin ”Merlin”. Ştim despre Ambrosius că a existat, deoarece a fost identificat locul fostei sale case, lângă Llangollen, în nordul Ţării Galilor. De asemenea, un document galez datând din anul 600 î.Hr. descrie un clarvăzător numit Myrddin, care este pronunţia galeză a numelui Merlin. Despre existenţa lui Merlin există tot atât de multe dovezi câte există şi despre unii oameni din cărţile de istorie, dar, din cauza faptului că acesta a fost un vrăjitor, este considerat o legendă.

Vainamoinen

În timpurile moderne, acest erou finlandez a fost cunoscut sub nume diferite, pentru multe aventuri. Totuşi, prima poveste verificabilă scrisă despre Vainamoinen a fost înregistrată în secolul al XVI-lea, dar se ştie că a trăit în secolul al IX- lea. Relatările orale finlandeze spun că acesta străbătea ţara făcând acte nobile, folosind puterea cântecului pentru a efectua magii aproape fără de limită. Vainamoinen a inspirat arhetipul magicianului din genul fantastic şi, de fiecare dată când un scriitor are nevoie de un vrăjitor bătrân pentru a adăuga puţină magie într-o povestire, acel caracter se bazează de obicei pe Vainamoinen. Chiar renumitul vrăjitor Gandalf, din seria Harry Potter a lui J.R.R. Tolkien, era derivat direct din Vainamoinen. Poveştile lui Vainamoinen îl descriu drept eroul din legende, dar, în zilele de azi, vrăjitorii pe care-i inspiră sunt de multe ori descrişi într-un rol adiacent, asistându-i pe ceilalţi eroi.

Johannes Reuchlin

Johannes era un binecunoscut intelectual, lingvist, istoric şi autor german. În timpul studiului limbii ebraice, acesta s-a folosit de modul de formulare a numelor şi de alte indicii pentru a decoda ceea ce el credea că sunt moduri de a comunica cu îngerii, şi de a transmite mai departe cuvintele lui Dumnezeu oamenilor. Acesta a scris mai târziu două cărţi pe acest subiect şi a fost recunoscut ca având abilitatea de a comunica cu îngerii, dar nu există nicio dovadă că el ar fi susţinut vreodată că are această abilitate. Intenţia sa era de a-i ajuta pe oameni să înţeleagă mai bine voia lui Dumnezeu, însă, de multe ori, a fost catalogat drept un ocultist.

Michel Nostradamus

Nostradamus este faimosul clarvăzător francez ale cărui catrene sunt încă folosite pe scară largă pentru a prezice viitorul. Unii susţin că cele 950 de preziceri ale lui sunt destul de vagi, însă, cu ajutorul unei înţelegeri elevate, este posibil să le interpretezi pentru a descrie aproape orice eveniment. Dar unele evenimente interesante pe care le-a prevăzut în timpul vieţii erau bine documentate. Nostradamus a îngenuncheat odată în faţa unui călugăr modest, numit Peretti, spunând că acesta va deveni papă, iar 32 de ani mai târziu, călugărul a devenit Papa Sixtus al V-lea.

Nostradamus nu numai că a scris profeţii critice precizând că Regele Henry al II-lea al Franţei va muri din cauza unei aşchii care-i intră în ochi, dar i-a şi explicat regelui că profeţia se referă la un accident ciudat petrecut într-un turnir. Iar accidentul s-a petrecut exact aşa cum a fost prezis. Datorită naturii grafice a prezicerilor lui, Nostradamus este descris de multe ori în imagini şi filme ca fiind o persoană rea şi întunecată. Totuşi, acesta a prevăzut viitorul, i-a avertizat pe ceilalţi în privinţa lui, şi nu a provocat niciun rău.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor