Un potir vechi de 1.600 de ani arată că romanii foloseau nanotehnologia

Universul este plin de mistere care contestă cunoştinţele noastre actuale. În colecţia "Dincolo de Ştiinţă", Epoch Times adună poveşti despre aceste fenomene ciudate pentru a stimula imaginaţia şi pentru a lăsa liberă calea către posibilităţi ce nu au fost visate în trecut. Sunt adevărate? Dumneavoastră decideţi.

Cupa lui Licurg, aşa cum este cunoscută datorită scenei cu regele Licurg al Traciei, este un potir vechi de 1,600 de ani, din jad, care îşi schimbă culoarea în funcţie de poziţia luminii. Relicva i-a provocat pe cercetătorii în ultimii 80 de ani, după ce a fost achiziţionată de British Museum, deoarece nu reuşeau să descopere de ce potirul părea să fie verde ca jadul atunci când era iluminat din faţă şi roşu sângeriu când era iluminat din spate.

Misterul a fost desluşit în 1990, dar cercetătorii din Anglia au analizat fragmentele din potir sub microscop şi au descoperit că artizanii romani au folosit o nanotehnologie impresionantă. Aceştia au imprimat cupa cu particule de aur şi argint, care au fost măcinate până au ajuns de 50 de nanometri în diametru, mai mici decât a o mia parte a unui granule de sare de masă.

Ceea ce au realizat era atât de precis încât exclude orice posibilitate ca efectul obţinut să se fi întâmplat din greşeală. De fapt, exact acelaşi amestec de metale sugerează că romanii au perfecţionat modurile de utilizare a nanoparticulelor – ”o realizare impresionantă”, potrivit arheologului Ian Freeston, de la Universitatea College London. Când sunt expuşi la lumină, electronii din fărâmele de metal vibrează, modificând culoarea reflectată în funcţie de poziţia observatorului.

Acum se pare că această tehnologie, folosită odată de romani pentru a produce arte frumoase, ar putea avea mai multe aplicaţii – tehnologia super-sensibilă folosită de romani ar putea ajuta la diagnosticarea bolilor umane şi la depistarea pericolelor biologice care trec prin punctele de securitate. Gang Logan Liu, un inginer al Universităţii din Illinois, care s-a specializat pe folosirea nanotehnologiei pentru a diagnostica boli, şi colegii săi au realizat că acest efect oferă un potenţial neexploatat.

Anul trecut, oamenii de ştiinţă au efectuat un studiu în timpul căruia au creat o farfurie din plastic acoperită cu nanoparticule din aur şi argint, creând un efect ce îl replica pe cel al artefactului. Când au aplicat anumite substanţe, precum apă, ulei, zahăr sau sare, culorile s-au modificat. Prototipul s-a dovedit de 100 de ori mai sensibil la nivelurile diferite de sare din soluţie decât senzorii comerciali care folosesc tehnici similare. În viitor, descoperirea ar putea fi încorporată în aparatele utilizate la detectarea agenţilor patogeni din mostrele de salivă sau urină, şi pentru descoperirea teroriştilor care încearcă să introducă lichide periculoase la bordul avioanelor.

Acesta nu este primul caz în care tehnologia romană o depăşeşte pe cea contemporană. Oameni de ştiinţă care studiau compoziţia betonului roman, scufundat sub Marea Mediteraneană timp de 2.000 de ani, au descoperit că este superior betonului din ziua de azi atât în termeni de durabilitatea, cât şi în protejarea mediului. Pentru mulţi, este ironic faptul că oamenii de ştiinţă se întorc să ceară ajutorul anticilor când vine vorba de dezvoltarea noilor tehnologii.