Dinastiile chineze: Dinastia Tang (618-907 A.D.)

În timpul Dinastiei Tang (618-907 d.Hr.) împăraţii din întreaga lume trimiteau reprezentanţi şi oameni de ştiinţă pentru a studia cultura chineză şi pentru a realiza schimburi religioase şi economice. China avea metropole înfloritoare, iar capitala, Chang'an (astăzi cunoscută sub numele de Xi'an) a atras, de-a lungul veacurilor, diplomaţi de pe tot cuprinsul globului.

Istoria consemnează că în perioada Dinastiei Tang, negustorii traversau China în lung şi în lat, fără a se teme de tâlhari. Închisorile rămâneau pustii, iar localnicii nu simţeau nevoia de a-şi încuia uşile. Recoltele erau adesea îmbelşugate, iar călătorii înfometaţi puteau oricând să aibă încredere că se va găsi cineva care să le ofere bucate de-a lungul drumului.

Aşa cum este ea cunoscută, măreaţa Dinastie Tang este considerată apogeul civilizaţiei chineze. Prosperitatea, pacea, stabilitatea şi influenţa sa la nivel mondial au rămas de neegalat. Chiar şi în zilele noastre, dinastia Tang rămâne un model şi o sursă de inspiraţie pentru numeroşi chinezi.

Asemenea majorităţii dinastiilor chineze, Dinastia Tang a luat fiinţă după o perioadă de haos ce urma sfârşitului dinastiei Sui (581-618 d.Hr.). În anul 617, Li Shimin l-a îndemnat pe tatăl său Li Yuan, cel dintâi împărat Tang, să mobilizeze trupele la Taiyuan şi, în cinci ani de zile, ei au reuşit să suprime toate revoltele interne din Imperiu.

Li Shimin a urcat la tron în anul 626 ca împăratul Tang Taizong. Considerat unul dintre cei mai mari împăraţi din istoria Chinei, Taizong era un geniu militar, în măsură să comande un câmp de bătălie vast de mii de kilometri. El mai era, totodată, un excelent poet, scriitor şi caligraf.

Împăratul Taizong era binevoitor faţă de poporul său şi guverna cu înţelepciune. El a fondat Academia Literară, utilizând-o pentru a recruta oameni de talent pentru administraţia sa. Faima i se datorează capacităţii de a valorifica la maximum abilităţile supuşilor săi, fiind în acelaşi timp şi extraordinar de tolerant şi receptiv la criticile constructive, precum şi la sfaturile celorlalţi.

Roadele abordării sale au adus perioada cea mai calmă şi stabilă din istoria Chinei. Se spune că atât nobilimea, cât şi poporul au trăit fericiţi şi în armonie, numărul fărădelegilor săvârşite în timpul domniei sale fiind mic, iar corupţia, extrem de redusă în rândul funcţionarilor. Iată cum descriu documentele istorice perioada aceea:

“Negustorii şi comercianţii călătoreau liber, fără a se teme de tâlhari; închisorile rămâneau pustii, iar oamenii nu simţeau nevoia să încuie uşile caselor; recoltele erau adeseori bogate, iar 10 kg de orez costau numai 3 sau 4 qian; călătorii din capitală care se îndreptau spre Lingbiao, sau Shandong, la mare, nu aveau nevoie să îşi ia provizii cu ei, căci puteau oricând să găsească resurse de hrană pe drum.”

Taizong şi-a extins acest comportament şi dincolo de graniţele Chinei. Deşi dinastia Tang avea o strălucitoare abilitate militară, a ales să utilizeze realizările culturale şi politice avansate ale imperiului pentru a atrage şi anexa zonele minorităţilor etnice, de la vest, avansând până la actualul Kazahstan.

Dinastia Tang a fost caracterizată printr-o deschidere şi o ospitalitate faţă de străini rar întâlnită în China imperială. Ţări din întreaga lume îşi trimiteau diplomaţii şi oamenii de ştiinţă pentru a învăţa cultura chineză, iar dinastia Tang a favorizat schimburile economice şi religioase. Peste 400 de ţări au adus omagiu împăraţilor Dinastiei Tang, estimindu-se că peste 100.000 de străini locuiau în cosmopolita capitală Chang’an.

Wang Wei, faimosul poet Tang, scria:

„Nouă uşi ale Raiului îi dezvăluiau palatul şi curţile interioare;
Oameni în veşmintele multor ţări se închinau Coroanei de Perle.”

Dinastia Tang a reprezentat o perioadă de activitate intensă pentru dezvoltarea celor trei religii prezente: confucianismul, budismul şi taoismul. Examenul de admitere în administraţia publică imperială a fost schimbat pentru a se ghida după învăţăturile confucianiste, iar în anul 645, călugărul Xuanzang a revenit din pelerinajul său, în care se aventurase în India antică pentru a aduce scripturile budiste. Se povesteşte că Tang Taizong a condus în persoană comitetul de primire, la întoarcerea călugărului, pornind să îl întâlnească, însoţit de sute de civili şi militari, către Podul Zhuque. Împăraţii Tang cu nume de familie Li şi-au afirmat, de asemenea, calitatea de descendenţi ai lui Lao Zi (fondatorul şcolii Taoiste).

Poezia a „înflorit”, la rândul ei, în timpul Dinastiei Tang, perioada inspirând poeţi faimoşi, precum Li Bai, Du Fu (cunoscut drept poetul-istoric), Wang Wei (totodată şi pictor înzestrat), ca şi mulţi, mulţi alţii.

Perioada care s-a scurs de la Tang Taizong până în vremea urmaşului său, împăratul Xuanzong, a marcat 130 de ani de prosperitate, consideraţi deseori drept apogeul culturii chineze. Dar această epocă extraordinar de preţioasă a fost întreruptă în anul 755, când generalul An Lushan şi însoţitorul său Shi Siming au organizat o revoltă care a provocat, la rândul ei, tulburări ce au durat un deceniu, luând milioane de vieţi omeneşti. Aceste răscoale au slăbit controlul împăraţilor şi al administraţiei, provocând, până la urmă, prăbuşirea dinastiei.