Au trăit anticii vieţi de peste 200 de ani?

Personajele biblice nu sunt singurele care ajungeau să trăiască până la o vârstă înaintată de 900 de ani, sau mai mult. Textele antice ale mai multor culturi au menţionat durate de viaţă pe care majoritatea oamenilor moderni le găsesc pur şi simplu de necrezut. Unii spun că acest lucru se datorează neînţelegerilor din procesul de traducere, sau faptului că numerele au o înţelegere simbolică – dar, în ciuda multor explicaţii, există, de asemenea, şi contraargumente care îi obligă pe istorici să se întrebe dacă durata de viaţă a unui om chiar a scăzut, cu adevărat, atât de mult, pe parcursul miilor de ani.

De exemplu, una dintre explicaţii este că înţelegerea conceptului de an în Orientul Mijlociu antic ar putea să fie diferită de conceputul unui an din ziua de azi. Poate că un an însemna un ciclu al lunii (o lună) în loc de un an sideral (12 luni).

Dar, dacă reajustăm cifrele în concordanţă, în timp ce se reduce vârsta biblicului Adam de la 930 de ani până la o vârstă rezonabilă de 77 de ani la moartea sa, asta înseamnă, de asemenea, că el ar fi devenit tatăl lui Enoch la vârsta de 11 ani. Iar Enoch ar fi devenit tatăl lui Matusalem când avea 5 ani.

Astfel de neconcordanţe apar şi când ajustăm cifrele anilor ca să reprezinte anotimpuri în loc de ani siderali, a remarcat Carol Hill în articolul său ”Oferind sens numerelor din Geneză”, care a fost publicat în revista ”Perspective despre ştiinţă şi credinţa creştină” în decembrie 2003.

Au existat probleme similare şi când s-au reconsiderat vârstele din textele antice cu presupunerea că autorii s-au folosit de un anumit tipar, ignorând vârstele actuale (cum ar fi să le multiplice cu un anumit număr).

”Numerele [din Geneză] ar putea avea atât înţelesuri reale (numerice), cât şi sacre (cu valoare în numerologie, sau simbolice)”, a notat Hill.

Modele matematice?

Atât în Geneză, cât şi în Lista veche de 4.000 de ani a Regilor Sumerieni – ce prezintă domniile regilor din Sumer (sudul Irakului antic) ca depăşind 30.000 de ani în unele cazuri – analiştii au observat că au fost folosite numere ridicate la pătrat.

Similară cu Biblia, Lista Regilor arată un declin progresiv al duratelor de viaţă. Lista diferenţiază între domniile dinaintea potopului şi domniile de după potop. Chiar dacă se precizează că cele de după potop au avut câteva sute de ani, sau peste 1.000 de ani, durata domniilor dinaintea potopului sunt semnificativ mai lungi decât cele de după potop. În Biblie, putem vedea un declin progresiv de-a lungul generaţiilor, începând de la cei 900 de ani ai lui Adam, la cei 500 de ani trăiţi de Noe, şi până la 175 de ani, atât cât a trăit Avraam.

Dwight Young, din cadrul Universităţii Brandeis, a scris despre duratele de viaţă de după potop din lista Regilor Sumerieni următoarele: ”Unele dintre aceste numere nu par artificiale numai din cauza mărimii lor. Cei 1.560 de ani ai lui Etana, ca să-l menţionez pe cel mai longeviv, este doar suma celorlalte două domnii care l-au precedat… Anumite durate de viaţă par, pur şi simplu, să fi apărut ca multipli de 60. Alte numere mari pot fi recunoscute ca numere ridicate la pătrat. 900, 30 ridicat la pătrat; 625, 25 ridicat la pătrat, 400, pătratul lui 20… chiar şi printre cifrele mai mici, 6 la pătrat apare mai frecvent decât ne-am aştepta". Articolul lui Young, intitulat ”O abordare matematică a anumitor durate dinastice din Lista Regilor Sumerieni”, a fost publicat în Jurnalul Studiilor Orientului Apropiat în 1988. Paul Hoskisson, directorul Centrului Laura F. Willes pentru Studii ale Cărţii Mormone a scris bazându-se pe o abordare similară despre vârstele patriarhilor din Biblie într-un articol scurt pentru Institutul pentru Burse Religioase Neal A. Maxwell.

Pe de altă parte, uitându-se la tipare, cofondatorul Bisericii lui Dumnezeu din South Texas, Arthur Mendez, crede că rata declinului duratei de viaţă faţă de timpurile dinaintea potopului, aşa cum au fost ele înregistrate în textele antice şi până astăzi, se potriveşte cu rata descompunerii observate la organisme atunci când acestea sunt expuse la toxine sau radiaţii.

Relatări în mai multe culturi, inclusiv cea persană şi chineză

În China antică, oamenii care trăiau mai multe sute de ani erau consideraţi cazuri obişnuite, potrivit mai multor texte. Dr. Joseph P. Hou, un acupunctor, a scris în cartea sa ”Tehnici pentru o longevitate sănătoasă”: ”Potrivit înregistrărilor medicale chineze, un doctor numit Cuie Wenze al dinastiei Qin a trăit până la 300 de ani. Gee Yule din dinastia Han a trăit până la 280 de ani. Un călugăr taoist de rang înalt, numit Hui Zhao, a trăit 290 de ani şi Lo Zichange a trăit 180 de ani. Aşa cum s-a înregistrat în Enciclopedia Chineză a Chestiunilor de Medicină, He Hengci din dinastia Tang a trăit 168 de ani. Un maestru taoist, Li Qingyuan, a trăit până la 250 de ani. În timpurile moderne, un doctor în medicină tradiţională chineză, Lo Mingshan din provincia Sichuan, a trăit până la 124 de ani”.

Doctorul a declarat că, în Est, cheia longevităţi este ”îngrijirea vieţii”, incluzând nu numai îngrijirea fizică, dar şi cea spirituală şi mentală.

Shahnameh sau Shahnama ("Cartea Regilor") este un poem epic persan scris de Ferdowsi pe la sfârşitul secolului 10 d.Hr. Vorbeşte despre regii care au domnit 1.000 de ani, câteva sute de ani, scăzând, apoi, până la 150 de ani ş.a.m.d.

Afirmări ale longevităţii în timpurile moderne

Chiar şi în ziua azi, oamenii raportează durate de viaţă de 150 sau chiar mai mulţi ani. Aceste rapoarte vin de obicei din zonele rurale, unde documentele sunt rare. În urmă cu un secol, documentele erau chiar mai puţin apreciate în comunităţile rurale, făcând astfel de afirmaţii mai dificil de dovedit.

Un exemplu este Bir Narayan Chaudhary din Nepal.

În 1996, Vijay Jung Thapa l-a vizitat pe Chaudhary în satul Tharu din Aamjhoki, regiunea Tarai. Chaudhary i-a spus că are 141 de ani, potrivit unui articol al lui Thapa publicat de India Today. Dacă această afirmaţie era adevărată, Chaudhary l-a depăşit pe deţinătorul recordului mondial pentru cea mai lungă viaţă înregistrată vreodată cu aproape 20 de ani.

Dar, Chaudhary nu avea documentele care să-i dovedească spusele. Totuşi, el avea memoria colectivă a satului.

”Aproape toţi bătrânii rămaşi îşi amintesc copilăria lor, când Chaudhary (deja un bătrân) vorbea despre vremurile în care a lucrat la primele măsurători cadastrale din Nepal, în 1888”, a notat Thapa. ”Localnicii au conchis că acesta ar fi trebuit să aibă peste 21 de ani atunci, de vreme ce măsurătorile erau o slujbă responsabilă. Chaudhary susţine că avea 33 de ani şi era încă un celibatar încăpăţânat”.

Mulţi oameni din regiunea caucaziană a Rusiei au susţinut, de asemenea, că au atins vârste de peste 170 de ani, dar fără să deţină documente care să le sprijine afirmaţiile.

Doctorul Hou a scris: ”Aceşti oameni, care au trăit extrem de mult, au invariabil vieţi extrem de umile, făcând foarte multă muncă fizică sau exerciţii, de obicei în aer liber, din anii tinereţe, până la senectute. Dieta lor este simplă, aşa cum este viaţa lor socială, ce implică familia. Un astfel de exemplu este Shisali Mislinlow, care a trăit până la 170 de ani şi a lucrat în grădinărit în regiunea Azerbaidjanului din Rusia (cu întinderea ei din acele timpuri). Viaţa lui Mislinlow nu fost niciodată grăbită. Acesta a spus: ”Nu sunt niciodată în grabă, aşadar, nu te grăbi să trăieşti, asta este ideea principală. Am făcut muncă fizică timp de 150 de ani”.

O problemă de credinţă ?

Chestiunea longevităţii din timpurile antice a fost de mult conectată cu practicile taoiste ale alchimiei interne, sau ale cultivării minţii şi corpului, în China. Aici, longevitatea era conectată cu virtutea. Asemănător, în Occident, ea este în strânsă legătură cu credinţele spirituale bazate pe Biblie.

Mendez l-a citat pe istoricul romano-evreu Titus Flavius Josephus, din primul secol d.Hr.: ”Acum, din moment ce Noe a trăit 350 de ani după potop… Nu lăsaţi pe nimeni, când compară vieţile anticilor cu vieţile noastre şi cu anii puţini pe care-i trăim noi acum, să creadă că ceea ce am spus noi despre ei este fals; sau să facă din durata scurtă a vieţii noastre din prezent un argument, sugerând că nici ei nu puteau obţine o durată a vieţii atât de lungă. Puteau, deoarece acei antici l-au iubit pe Dumnezeu, şi [mai târziu] au fost făcuţi de Dumnezeu însuşi; şi deoarece mâncarea lor era mai potrivită pentru prelungirea vieţii, puteau trăi bine un număr atât de mare de ani: şi, în plus, Dumnezeu le-a acordat un timp de viaţă mai lung în baza virtuţii lor, şi datorită modului bun în care au folosit-o”.

Pentru moment, oamenii de ştiinţă moderni pot să privească cu scepticism ceea ce relatează înregistrările antice şi amintirile celor din sate despre duratele de viaţă aparent de necrezut, sau să considere relatările exagerări, cu valoare simbolică, sau interpretări eronate. Pentru mulţi, însă, este o simplă problemă de credinţă.