Andrei Năstase: Îmi asum public misiunea de a garanta o finanţare externă fără precedent pentru Chişinău

Andrei Năstase
Andrei Năstase (Epoch Times România)

Au mai rămas câteva zile până duminică, 3 noiembrie, ziua în care moldovenii vor decide să racordeze municipiul Chişinău la spaţiul social, economic, cultural, precum şi la cel al Uniunii Europene.

Alături de echipa Blocului ACUM, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, şi-ar fi asumat un proiect pentru Chişinău care are ca principale referinţe modelele de bune practici în administrare urbană din România şi Uniunea Europeană, expertiză de cea mai bună calitate oferită gratuit de partenerii externi ai Republicii Moldova.

„Vă garantez că oraşul nostru nu va mai fi supus experimenţelor sociale şi economice şi se va desprinde în următorii patru ani de vechile şi dăunătoarele partituri eşuate de administrare urbană, din nefericire interpretate şi astăzi de socialişti şi de candidatul lor.

Gospodărirea sărăciei generalizate şi tolerarea corupţiei trebuie să înceteze, iar abordările moderne, europene, transparente şi eficiente trebuie să înlocuiască mediocritatea şi compromisul, oportunismul politic şi improvizaţia administrativă”, a declarat Andrei Năstase în cadrul unei conferinţe de presă.

Cele 5 direcţii strategice din proiectul candidatului Blocului ACUM la primăria Chişinău, direcţii care ar urma să capaciteze cea mai mare parte din resursa umană, administrativă şi financiară internă şi externă, au fost prezentate de acesta, luni 28 octombrie:

- viaţă mai bună pentru toţi, costuri de trai mai mici pentru fiecare;

- refacerea drumurilor, parcări, transport modern, eliminarea ambuteiaje, modernizarea pieţelor agro-alimentare;

- investiţii în sănătate, educaţie, cultură şi sport;

- dezvoltarea economică a Chişinăului, locuri de muncă corect plătite;

- Chişinăul, un oraş curat, un oraş ecologic!

În acest context, Năstase a punctat că în prezent, municipiul Chişinău implementează un proiect de reconstrucţie a staţiei de epurare pentru apele uzate în valoare de peste 23 mln Euro, care reprezintă un credit BERD.

Totodată, Năstase a specificat că atunci când vorbeşte despre ecologizarea oraşului, se referă la:

- construcţia, din fonduri europene, a unui incinerator ecologic de deşeuri adaptat nevoilor oraşului nostru, care, totodată, va produce, în congenerare, energie termică din arderea deşeurilor;

- perfectarea şi aplicarea unui sistem de colectare selectivă în cadrul unui proiect unitar pentru salubrizarea oraşului;

- dotarea imediată a municipiului cu mobilierul urban necesar, la standarde europene: coşuri de gunoi, pubele pentru fiecare condominium, WC-uri publice etc;

- dotarea Primăriei cu echipamente moderne, specifice activităţii de salubrizare a unui oraş de mărimea Chişinăului: maşini de colectat deşeuri, maşini de curăţat, spălat, deszăpezit etc;

- stabilirea imediată a serviciilor speciale pentru curăţenia oraşului, stabilirea necesarului uman, schimbarea modelului de management pentru salubrizarea Chişinăului;

- implementarea unui nou set de reguli şi sancţiuni pentru toţi cei care nu păstrează curăţenia în spaţiile publice;

- deschiderea unui program de responsabilizare socială şi informare publică având ca principal scop menţinerea curăţeniei în oraşul nostru.

„Fără finanţare externă, dezvoltarea Chişinăului este imposibilă. Trebuie să avem încredere în noi şi în deciziile noastre. Aproape 1 miliard de euro pot ajunge în Republica Moldova în următorii ani, de la Uniunea Europeană. Aceşti bani nu vin însă oricum şi nu pot fi accesaţi de către oricine. Îmi asum public misiunea de a garanta o finanţare externă fără precedent pentru Chişinău. Acesta este rolul unui primar de capitală europeană şi sunt pregătit să mi-l asum fără nici un fel de ezitare”, a conchis Năstase.