„Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă” la nivel naţional, discutată de noul coordonator ONU în Moldova şi Nicu Popescu

Simon Springett şi Nicu Popescu
Simon Springett şi Nicu Popescu (gov.md)

Priorităţile de dezvoltare ale Republicii Moldova, cadrul de cooperare dintre acest stat şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi modalităţile de avansare a acestuia în vederea implementării „Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă” la nivel naţional au fost discutate în cadrul întrevederii ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R.Moldova (MAEIE), Nicu Popescu, cu noul coordonator rezident ONU în Republica Moldova, Simon Springett, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

Cei doi oficiali au discutat despre necesităţile de asistenţă pentru Republica Moldova în eforturile de dezvoltare ale statului. În context, Simon Springett a exprimat deschiderea Echipei de ţară ONU de a oferi expertiza necesară în contextul elaborării primului Raport naţional voluntar privind realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, se arată într-un comunicat al MAEIE.

Cu prilejul marcării Zilei Naţiunilor Unite, ministrul Popescu a adresat şi un mesaj de felicitare noului coordonator ONU, exprimând aprecierea pentru suportul continuu al ONU în parcursul Republicii Moldova spre un stat modern şi prosper. Totodată, Nicu Popescu a exprimat angajamentul Moldovei faţă de principiile şi obiectivele Organizaţiei Naţiunilor Unite.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe