Anchetă DNA în cazul panourilor lui Ciucă. Gorghiu o ia înaintea Justiţiei: Îl "achită" pe şeful ei de partid

Alina Gorghiu (Captură video)
Loredana Diacu
20.11.2024

Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, trimite în derizoriu ancheta in rem (vizând fapta, nu o persoană) deschisă de procurorii DNA pentru panourile de promovare a cărţii ”Un ostaş în slujba ţării” a lui Nicolae Ciucă.

Într-o postare pe Facebook, ea susţine că se încearcă mutarea atenţiei de la povestea cu Nordis şi atragerea Justiţiei în jocuri politice urâte. Mai grav, deşi funcţia ar obliga-o la rezervă şi imparţialitate, ea transmite ideea că şeful său de partid e nevinovat:

"Citesc o anumită poveste la ceas de seară. Pentru că cineva insistă să mute atenţia de la povestea cu Nordis.

'BREAKING DNA începe ancheta penală privind panourile lui Nicolae Ciucă'

E bine să se ancheteze orice, că e DNA, că e Parchet General, că e DIICOT. Că de aia sunt plătiţi procurorii din bani publici. Să îşi facă treaba.

Cum e bine să se ancheteze tot, de la Nordis până la alte subiecte care au ridicat mari semne de întrebare în societate. Cetăţenii aşteaptă asta.

În cazul de faţă Nicolae Ionel Ciucă nu are nimic de ascuns. Credeţi că alţii pot spune la fel?

Vă rog să nu mai încercaţi atragerea justiţiei în jocuri politice urâte. S-au făcut multe eforturi să o extragem din acest joc practicat ani la rând", scrie, pe Facebook, Gorghiu.

Reamintim că DNA a transmis, printr-un comunicat de marţi seară, că dosarul penal in rem în cazul panourilor de promovare a cărţii lui Nicolae Ciucă, panouri cu scop clar electoral care au împânzit ţara înainte de începerea campaniei electorale a fost deschis conform procedurii, după ce Parchetul General a declinat speţa pornită de la sesizarea AUR.

DNA a mai precizat că în speţă nu este urmărită penal nicio persoană şi că instituţia ”îşi reafirmă ralierea la principiile statului de drept, în care instrucţia penală este efectuată într-un mod independent şi imparţial, cu respectarea dispoziţiilor legale”.

Postarea Alinei Gorghiu a fost taxată acid de internauţi:

"Nu ştiu de ce vorbiţi de extras când dvs. şi PNL excelaţi la băgat", scrie Ioan.
"Da' dacă tot aţi extras justiţia din politică unde aţi dus-o că noi muritorii de rând n-o mai vedem pe nicăieri", a adăugat Bogdan.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor