Politolog: Niciun scandal nu-l mai poate scoate pe Ciolacu din competiţie. Practică un fel de jiu-jitsu, amortizează orice lovitură
Politologul Cristian Pîrvulescu a declarat, într-un interviu acordat News.ro, că niciun scandal nu-l poate oprit pe prezidenţiabilul PSD Marcel Ciolacu să ajungă în turul doi al alegerilor prezidenţiale.
"Motivul pentru care a preferat Antena 3 şi nu Digi24 este că nu a vrut să fie expus unui atac la care era cât se poate de clar că va fi expus, din partea tuturor celorlalţi candidaţi. Deci toţi ceilalţi candidaţi l-ar fi atacat, l-ar fi supus unei situaţii de defensivă care nu-l favoriza. Ca urmare, tactic, a preferat să lipsească. În fond, audienţa Digi24 nu este formată din electorat pro-Ciolacu şi PSD, deci nu a avut neapărat o pierdere şi a compensat-o prin prezenţa eroică la Antena 3, acolo unde era la el acasă", a afirmat Cristian Pîrvulescu.
Scandalul Ciolacu-Nordis
"Pentru turul întâi nu cred că se mai poate schimba ceva. Nu cred că electoratul PSD este un electorat care să fie sensibil la genul acesta de argumente. Pe de altă parte, până acum, Ciolacu a reuşit să reziste foarte bine atacurilor, practică un fel de sport marţial japonez, un fel de jiu-jitsu, care îi permite politic, electoral, să amortizeze orice lovitură. Asta este una din cele importante. Este şi în logica de campanie în ultima săptămână. Dar nu cred că îl poate dezechilibra. Acest scandal poate conta la turul doi, dar şi asta în funcţie de cine va ajunge acolo. Acum, mă rog, publicarea acestor documente pe care Ciolacu le consideră irelevante şi spune că are propria sa demonstraţie, pe care, mă rog, o aşteptăm", a explicat Cristian Pîrvulescu.
În opinia politologului, Marcel Ciolacu se teme, mai degrabă, de ceea ce se poate întâmpla în turul doi, dacă ajunge Elena Lasconi, lucru "greu de crezut, dar nu imposibil".