Analist: ”Estul Ucrainei se transnistrizează. Ar putea fi destabilizate şi Odessa sau Dnipropetrovsk” (interviu)

”Insuficienţa reformelor, lipsa luptei cu corupţia duce la dezamăgirea populaţiei ucrainene faţă de proprii lideri şi poate duce la o dezamăgire mai mare faţă de integrarea europeană, iar în doi-trei ani Rusia crede că va avea mult mai multe pârghii şi căi de acces pentru a influenţa politica ucraineană”, a explicat Nicu Popescu, analist senior la Institutul de studii de securitate al UE, într-un interviu acordat Epoch Times în marja unei conferinţe organizate de GMF. În opinia sa, dacă Kremlinul va simţi însă că politica Ucrainei îi scapă din mâini, va recurge la destabilizarea unor noi regiuni, precum Odessa sau Dnipropetrovsk.

Epoch Times: Cum apreciaţi ameninţarea Rusiei în spaţiul estic? Vedeţi pericolul ca până la sfârşitul anului să asistăm în Ucraina la o ofensivă militară rusească menită să folosească o fereastră de oportunitate până la alegerea noului preşedinte din SUA? Care sunt scenariile pe termen mediu şi lung?

Dacă ne uităm la ameninţarea rusă în Europa de Est, în zona Mării Negre, dar şi a Mării Baltice, cred că trebuie să filtrăm acel baraj de impresii, propagandă, exagerări, dar şi analize pertinente care s-au făcut după anexarea Crimeei şi războiul de facto în care Rusia s-a angajat cu Ucraina.

Pentru Rusia există o mare diferenţă între Ucraina şi statele NATO. Rusia are încredere în art.5 al NATO, se teme de Vest, are o combinaţie de paranoia şi exagerare privind agresivitatea şi puterea Vestului, dar şi o lipsă de respect faţă de liderii occidentali. Pe de altă parte, ea crede că NATO şi articolul 5 sunt angajamente serioase şi nu există niciun paralelism între Ucraina, care nu este stat membru NATO şi statele baltice, darămite România sau Polonia.

Nu cred că Rusia îşi doreşte să atace un stat NATO, ceea ce nu înseamnă că n-am putea asista la o escaladare şi la careva complicaţii securitare. Pot avea loc incidente, iar ruşii ar putea avea tentaţia să pună anumite presiuni, prin aceste zboruri, prin deconectarea transmiţătoarelor din avioanele militare. Aceste lucruri pot duce la incidente periculoase.

Scopul este să testeze dacă garanţiile de securitate oferite de NATO sunt suficient de fiabile?

Poate fi scopul de a testa capacităţile ruse de a penetra şi profunzimea sistemelor de apărare a statelor NATO. Militarii trebuie să se pregătească întotdeauna pentru cel mai rău scenariu. Au existat scurgeri de informaţii potrivit cărora submarinele ruseşti ar fi ajuns foarte aproape de New York, testând capacitatea SUA de a-şi controla coasta.

Acest tip de crize pot duce la incidente serioase care pot escalada, dar nu cred că Rusia vrea acum să se angreneze într-un război cu orice stat membru NATO. Riscurile de securitate pentru statele care nu sunt membre NATO, precum Ucraina, Georgia şi R.Moldova, sunt însă foarte mari.

Elementele care ar putea duce la o escaladare sunt şi de ordine internă. Rusia nu are o paletă foarte largă de instrumente de influenţă internaţională, nu are instrumente considerabile de soft power în spaţiul ex-sovietic. Acum, cu criza economică, ea are mult mai puţine resurse financiare pentru a convinge şi cumpăra acele state pe care ar dori să le atragă într-o sferă de influenţă.

Spre deosebire de diplomaţia chineză, care este foarte abilă în a face statele mici din Asia Centrală să se simtă bine şi respectate, Rusia are o diplomaţie mai puţin politicoasă care antagonizează foarte des. Moscova consideră acum că instrumentul militar este cea mai eficace armă de politică externă. Ultimele patru campanii militare – războiul din Georgia, anexarea Crimeei, destabilizarea Donbasului şi operaţiunea din Siria – par să fi creat impresia în Rusia că forţa militară este un mijloc eficace de atingere a obiectivelor ruseşti.

Robert Kaplan spunea la Bucureşti că o Rusie slabă este mai periculoasă pentru România şi statele din regiune decât una puternică. Împărtăşiţi acest punct de vedere?

În anii 2000, odată cu creşterea preţului la petrol şi consolidarea economică şi securitară a regimului Putin, Rusia a devenit mai puternică. Consolidarea armatei a fost posibilă tot datorită creşterii PIB-ului în ultimii 15 ani. Rusia atunci când şi-a regăsit resursele pentru o politică militară mai activă a creat probleme în spaţiul est-european. Pe de altă parte şi o Rusie slabă, incertă, în care gradul de sprijin pentru Puţin este în scădere sau în care ai proteste legate de criza economică, are dorinţa de a compensa problemele interne printr-o mobilizarea patriotică în jurul unor crize securitare externe. Mă tem că în următorul deceniu, indiferent că vom avea o Rusie slabă sau una mai stabilă economic, vom avea riscul unor tensiuni de ordin securitar.

Cel mai bun lucru pe care îl pot face NATO, UE, şi state ca Ucraina, Moldova şi Georgia este să se concentreze pe propriile transformări pentru ca să fie pregătite pentru presiuni securitare din partea Rusiei. Asta înseamnă reforma serviciilor speciale, modernizarea armatelor, lupta cu corupţia prin care Rusia continuă să-şi maximizeze influenţa în aceste ţări.

Nu cred că Vestul este în postura de a influenţa foarte mult evoluţiile interne din Rusia. Cel mai bun lucru pe care îl pot face NATO, UE, şi state ca Ucraina, Moldova şi Georgia este să se concentreze pe propriile transformări pentru ca să fie pregătite pentru presiuni securitare din partea Rusiei. Asta înseamnă reforma serviciilor speciale, modernizarea armatelor, lupta cu corupţia prin care Rusia continuă să-şi maximizeze influenţa în aceste ţări.

Dincolo de Rusia, se pune şi întrebarea ce facem noi înşine. Doar 5 state NATO alocă 2% din PIB pentru Apărare. Inclusiv state central-europene nu fac asta, şi nici Letonia şi Lituania.

A obţinut Putin în opinia Dvs. ce a vrut în Ucraina şi Siria?

Nu, Rusia este într-o situaţie în care merge dintr-o victorie tactică într-o victorie tactică, care duce însă spre un eşec strategic de proporţii.

Cum ar trebui să se schimbe abordarea UE faţă de Rusia, dat fiind că destabilizarea estului Ucrainei continuă? Cum evaluaţi eficacitatea Parteneriatului Estic, dat fiind că în Ucraina şi R.Moldova încă nu se fac reformele mult aşteptate?

Aceste ţări trebuie să-şi întărească capacităţile de a rezista unor presiuni securitare din partea Federaţiei Ruse. Ce înseamnă războiul hibrid în Ucraina? Un grup de 70 de semivoluntari ruşi din Crimeea au mers 100 şi ceva de km în interiorul teritoriului controlat de Kiev la începutul lui aprilie 2014 până în Sloviansk. Au ocupat primăria de acolo, iar apoi au generat acest val de ocupare a clădirilor administrative din Ucraina de Est. Întrebarea este: În ce ţară 70 de oameni înarmaţi, în câteva autobuze şi maşini, pot face 100 şi ceva de km fără ca forţele de securitate să reacţioneze. Gradul de implozie al infrastructurii de securitate ucrainene, a serviciilor şi a poliţiei, era atât de mare încât nu a existat această capacitate de reacţie rapidă.

Ce urmează în Ucraina? O escaladare militară sau o transnistrizare?

Tendinţa este acum de acalmie şi transnistrizare a acestui conflict, în sensul că acest teritoriu nu este controlat de autorităţile legale de la Kiev, iar pe de altă parte nu au loc ciocniri intense, zilnice. O explicaţie pentru această acalmie este şi că politica internă ucraineană evoluează într-o direcţie care-i convine Rusiei. Insuficienţa reformelor, lipsa luptei cu corupţia duce la dezamăgirea populaţiei ucrainene faţă de proprii lideri şi poate duce la o dezamăgire mai mare faţă de integrarea europeană, iar în doi-trei ani Rusia crede că va avea mult mai multe pârghii şi căi de acces pentru a influenţa politica ucraineană.

Asta nu exclude faptul că în momentul în care va simţi că politica Ucrainei îi scapă din mâini, să apară noi destabilizări în Estul Ucrainei. Eu sunt îngrijorat nu de o ofensivă care ar pleca din Donbass şi ar extinde teritoriul controlat de separatişti, ci de destabilizarea unor noi regiuni, precum Odessa sau Dnipropetrovsk, prin crearea unor valuri de revoltă socială în părţile controlate azi de guvernarea de la Kiev.

Totuşi, Ucraina a rezistat în faţa agresiunii ruseşti. Calculul rus era că o treime sau chiar o jumătate din ţară se va ridica pe acest val de protest violent şi separatism militarizat împotriva Kievului, dar în realitate s-au ridicat doar nişte părţi mici. Ruşii aşteptau un val pro-rus mult mai mare în Ucraina.