Alianţa deschisă a puterii şi banilor se întâlneşte la Beijing

Alegerile prezidenţiale şi generale din Statele Unite şi cel de-al optsprezecelea Congres al Partidului Comunist Chinez (PCC), când are loc procesul de instalare a noii conduceri - o dată la un deceniu -, au avut loc aproape simultan în acest an.

Propaganda regimului chinez a susţinut că sistemul capitalist american este reprezentat de o politică bazată pe bani, care favorizează marii burghezi şi bogaţii, în timp ce China este o ţară socialistă, a cărei politică favorizează majoritatea covârşitoare a poporului. Alcătuirea celui de-al 18-lea Congres al PCC prezintă o poveste diferită, una care implică o alianţă între putere şi bani.

Elitele politice şi bogaţii

Agenţia oficială de ştiri Xinhua a publicat recent un articol al publicaţiei China Economic Weekly, denumit "Antreprenorii roşii". Articolul a raportat că, potrivit unor statistici incomplete, 145 de delegaţi de partid din cei 2270 sunt directori generali ai unor întreprinderi de stat, bănci şi instituţii financiare, precum şi a unor întreprinderi private din provincii şi municipalităţi.

Bloomberg News a publicat un articol în februarie, intitulat "Congresul Poporului miliardarilor chinezi face ca Capitol Hill să arate ca un cerşetor", spunând că "valoarea netă a celor mai bogaţi 70 de delegaţi din Congresul Naţional al Poporului din China, care îşi deschide sesiunea anuală pe 5 martie, a crescut la 565,8 miliarde de yuani (89,8 miliarde de dolari) în 2011, o creştere de 11,5 miliarde de dolari faţă de 2010, conform cifrelor "Raportului Hurun", care urmăreşte bogaţii ţării. Aceasta se compară cu valoarea netă de 7,5 miliarde de dolari a tuturor celor 660 de funcţionari de vârf din cele trei ramuri ale guvernului american."

Cel de-al 18-lea Congres al Partidului găzduieşte elite politice şi militare, împreună cu oameni bogaţi de afaceri.

Marketizarea puterii

Cu ajutorul mesajelor care circulă pe Weibo, platforma chineză asemănătoare Twitter, poporul chinez a ajuns să-şi dea seama de o realitate crudă în ce priveşte alegerile din cele două ţări: Statele Unite are mai multe elemente de socialism decât pretinde China că ar avea, în timp ce China este caracterizată de un capitalism tovărăşesc.

În Statele Unite, averea oamenilor bogaţi este atribuită în principal capacităţilor lor personale. Bill Gates este un jucător de succes în industria calculatoarelor. Investitorul de renume internaţional George Soros este un imigrant maghiar. Michael Bloomberg, primarul New York City care acceptă un salariu simbolic de un dolar pe an, îşi construise deja un imperiu mass-media înainte să îşi asume funcţia de primar. Poveştile lor demonstrează avantajele sistemului social american.

Cu toate acestea, în China bogăţia este strâns legată de puterea din spatele scenei, iar puterea politică a fost o baghetă magică ce creează magnaţi bogaţi.

Marketizarea puterii în China are o caracteristică specială - puterea se bazează pe piaţă pentru a realiza profit, iar cele două conlucrează pentru a face puterea profitabilă.

Cel mai convenabil mod de a face acest lucru este existenţa a două sisteme într-o singură familie, ceea ce înseamnă că soţul lucrează într-o agenţie guvernamentală, iar soţia, urmaşii şi fraţii conduc întreprinderi pentru a profita de putere.

Deliciul averii a început în China anilor 1990, iar acum aristocraţi roşii pot fi văzuţi în fiecare sector, inclusiv electricitate, petrol, imobiliare, piaţa de capital, sectorul financiar şi aşa mai departe. Potrivit rapoartelor de pe Internet, aproximativ 200 de familii politice chineze au monopolizat bogăţia Chinei.

Într-un cablu diplomatic publicat de wikileaks în luna august 2011, se afirma că fostul premier chinez Li Peng şi familia sa controla toate interesele în domeniul electric; membrul Biroului Politic şi ţarul securităţii Zhou Yongkang şi acoliţii săi controlau interesele în domeniul petrolier, în timp ce soţia premierului Wen Jiabao controla sectorul pietrelor preţioase din China.

Se spune că peste 130 de întreprinderi de stat, aflate în subordinea Comisiei de Supraveghere şi Administrarea Activelor a Consiliului de Stat, ar fi operate sau gestionate de persoane care provin din familia unui oficial.

De fapt, cea mai mare problemă a Chinei de astăzi nu este prăpastia dintre bogaţi şi săraci, ci faptul că persoane din interiorul regimului au luat ostatică bogăţia naţiunii cu mult timp în urmă.

Nu există nicio îndoială că aceşti "antreprenori roşii" vor deveni o forţă importantă ce va influenţa politicile economice ale Chinei în viitor. Ei vor participa la elaborarea politicilor, în special şefii unora dintre industriile monopolizate din sectoarele vitale pentru economia naţională şi mijloace de existenţă ale oamenilor.

De exemplu, voinţa delegaţilor de partid care provin din industria petrolului, cărbunelui, electrică şi chimică poate fi uşor transformată în politicile industriale şi sociale ale naţiunii.

Cele trei reprezentări

De-a lungul erei post-maoiste, PCC s-a gândit cum să explice distribuţia bogăţiei în cadrul unui regim dictatorial monopartit. Realitatea alianţei dintre putere şi bani a pus PCC într-o situaţie penibilă.

Cu toate acestea, contribuţia fostului şef de partid Jiang Zemin la ideologia comunistă, numită "Cele trei reprezentări", a ajutat PCC să scape de această dilemă teoretică. Aceasta a schimbat orientarea ca PCC să reprezinte cele trei clase revoluţionare ale muncitorilor, ţăranilor şi soldaţilor şi să reprezinte trei interese esenţiale: dezvoltarea forţelor avansate de producţie (îndreptată spre elitele economice, clasa urbană de mijloc, intelectualii şi experţii high-tech), orientarea spre o cultură chineză avansată şi interesele marii majorităţi a poporului chinez.

Introducerea "Celor trei reprezentări" a oferit legitimitate PCC de a-şi construi o nouă fundaţie socială. De atunci, PCC a pus în aplicare noi strategii de recrutare a elitelor economice (sau capitaliştii) şi de a-i convinge să se alăture partidului. Această strategie stabileşte legături instituţionale prin intermediul asociaţiilor industriale şi comerciale, reprezentând interesele elitelor economice şi eliminând forţele care ar putea fi o posibilă provocare din punct de vedere politic.

Samuel Huntington, cercetător american în domeniul ştiinţei politice, a constatat că una dintre principalele ameninţări la adresa unui regim autoritar este "diversificarea elitei, care rezultă din creşterea unor noi grupuri de control din surse autonome de putere economică, adică din dezvoltarea unei afaceri independente bogate şi a unei clase industriale de mijloc".

Gradul înalt de monopolizare a resurselor naţionale, combinat cu marketizarea puterii, i-a transformat pe oficialii chinezi în oameni capabili de "crearea unor regi".

Acum PCC a transformat Congresul Partidului şi sesiunile anuale ale Congresului Naţional al Poporului şi ale Comitetului Naţional al Conferinţei Politice Consultative a Poporului Chinez în oportunităţi instituţionale pentru elitele politice de a se întâlni cu oamenii bogaţi, eliminând astfel, în mod eficient, ameninţarea potenţială a acestor elite economice şi realizând un "republicanism al elitelor".