Alegerile prezidenţiale de la Chişinău şi mâna Moscovei

Nici mâna Rusiei nu mai este însă ce a fost dacă l-a trimis pe Dodon în turul doi, refuzându-i victoria din prima.

În general mâna Moscovei a fost scuza perfectă pentru toate eşecurile de politică internă şi externă, cât şi pentru amânarea sine die a reformelor de către autorităţile aşa-zis pro-europene de la Chişinău. Şi de partea cealaltă a Prutului, a fost paravanul perfect pentru susţinerea de către Bucureşti a unei clase politice corupte, pe motivul că nu există alternativă. Agitarea pericolului rusesc a fost cartea cea mai bună de şantaj la adresa Occidentului, pentru a stoarce bani şi susţinere, şi pentru a menţine un status quo nefuncţional, un stat capturat, în care instituţiile nu funcţionează decât la comandă.

Maiei Sandu i se reproşează acum că iese din această paradigmă falsă şi că a înţeles că Plahotniuc este adversarul, nu Igor Dodon. Retragerea lui Marian Lupu din cursă a avut ca efect şi trecerea în plan secund a discuţiei despre anticorupţie şi oligarhie şi intrarea în obişnuitul clivaj pro-europeni/pro-ruşi. Mâna Rusiei... Dodon, va duce ţara spre Uniunea Eurasiatică, o scoate de pe drumul european – povestea clasică.

Rezultatele primului tur sunt însă o palmă serioasă şi pentru establishmentul de la Bucureşti care a cultivat ani de zile relaţii cu lideri precum Ghimpu sau Leancă. În capitala României, Maia Sandu a ieşit pe primul loc, cu 2.150 de voturi, urmată de Igor Dodon cu 53 de voturi, iar ”unionistul” Mihai Ghimpu a fost votat de 51 de persoane. Mai mult, liderul PL a fost surclasat de liderul PSRM în toate secţiile de votare din România. Acest rezultat arată falimentul total al unei politici şi abordări a României.

Jocul lui Usatîi

Prin retragerea lui Lupu, Plahotniuc a încercat să-i faciliteze victoria lui Dodon din primul tur, afişând şi o falsă susţinere pentru Maia Sandu, în încercarea de a o compromite în ochii propriului electorat şi de a-l confuza pe acesta. Nu i-a reuşit paradoxal tocmai din cauza mânei Moscovei atât de des invocată. Renato Usatîi, cealaltă mână a Rusiei, pe lângă Dodon, a făcut un joc propriu. El a rezistat presiunilor de a-şi retrage candidatul, Dimitrie Ciubaşenko, ceea ce ar fi dus la o victorie a lui Dodon din primul tur, şi astfel i-a dat şansa Maiei Sandu pentru turul doi. Totuşi liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, era cel care declara nu demult că dacă Dimitrie Ciubaşenko nu va ajunge în turul II la alegerile prezidenţiale, atunci îşi va îndemna susţinătorii să-şi dea votul pentru Igor Dodon. Vorbim însă despre acelaşi Usatîi care-l acuza pe Dodon că este controlat de Plahotniuc şi care în ultima vreme a pornit un război pe viaţă şi pe moarte cu oligarhul după ce a fost emis un mandat de arestare pe numele lui, iar acesta a fugit de urgenţă la Moscova. Ca urmare, Usatîi ar putea să aleagă să nu recomande simpatizanţilor săi să voteze cu Igor Dodon în turul doi.

Maia Sandu poate în turul doi să atragă voturi de la perdanţii Iurie Leancă, Mihai Ghimpu şi de la ceilalţi candidaţi independenţi, cât şi ale celor care n-au participat la primul tur de scrutin. Diferenţa de sub 10% dintre ea şi Dodon nu este de nesurmontat, dar ar avea nevoie să atragă şi din electoratul lui Usatâi, care a devenit arbitru pentru turul doi.

Fostul ministru al Educaţiei a sesizat că trebuie să-şi crească bazinul electoral şi se adresează acum şi votanţilor PDM, neuitând să menţioneze că nu o interesează şi nu vrea susţinerea liderilor acestui partid şi delimitându-se de Plahotniuc care a lăsat să se înţeleagă că ar fi votat-o, pentru a o compromite.

Rezultatele primului tur reprezintă şi o palmă serioasă pentru establishmentul de la Bucureşti care a cultivat ani de zile relaţii cu lideri precum Ghimpu sau Leancă.

Perdanţii

Despre scorurile fostului simplu premier Iurie Leancă şi ale liderului PL, Mihai Ghimpu, aproape că nu mai este cazul să vorbim. Ele sunt grăitoare de la sine. Sunt doi politicieni care nu vor să părăsească scena politică şi se agaţă de orice funcţii, deşi timpul lor a trecut. Leancă ar fi putut ieşi onorabil părăsind cursa chiar şi pe ultima sută de metri, pentru a infirma că este un candidat controlat, dar a rămas pe motiv că astfel împiedică victoria lui Dodon din primul tur. El a refuzat să înţeleagă că a pierdut şi sprijinul extern şi s-a oţărât la preşedintele PPE atunci când acesta i-a cerut să părăsească cursa în favoarea Maiei Sandu.

Cât despre unionistul Mihai Ghimpu, nu putem să nu amintim că sondajul Magenta Consulting realizat la comanda Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN) arată că liderii politici asociaţi cel mai tare cu unirea, în mentalul populaţiei moldovene, ar fi liderul PL (50%) şi Dorin Chirtoacă (16%), iar dintre partide liderul unioniştilor ar fi Partidul Liberal cu 52%. Dacă ţinem cont de scorul obţinut de domnul Ghimpu, de 1,8%, nu putem decât să consemnăm o discrepanţă uriaşă şi un eşec total. Cu alte cuvinte, electoratul unionist are o încredere foarte redusă în acesta, iar după cum scriam mai demult asocierea cu tema unirii nu se traduce în intenţie de vot.

Mai trebuie menţionat că singurii candidaţi declarat unionişti au obţinut împreună 1,97%, din nou o discrepanţă enormă faţă de cei circa 28% din populaţia Republicii Moldova care era total şi mai degrabă de acord cu unirea statului cu România, potrivit aceluiaşi sondaj realizat de Magenta Consulting la comanda aceleiaşi Fundaţii Universitare a Mării Negre.

În concluzie, se pare că nici mâna Moscovei nu mai este ce a fost, dar nici cea a României. Nu prea a avut Bucureştiul mâna bună la Chişinău, iar aceste alegeri au arătat-o din plin.