Afront diplomatic/ Cum l-au umilit iranienii pe vicecancelarul german

Liderul SPD nu se mai mulţumeşte demult cu rolul de ministru al Economiei. De la Moscova le explica americanilor ce vor ruşii în Siria, iar înainte de vizita în Iran a declarat într-un interviu acordat Spiegel că vrea să discute nu doar despre întărirea relaţiilor economice dintre Germania şi Iran, pe fondul ridicării sancţiunilor ca urmare a acordului legat de programul nuclear, ci şi despre situaţia drepturilor omului din această ţară şi despre Siria.

Gabriel a încercat să contracareze criticile că face vizite de curtoazie ţărilor responsabile pentru măcelul din Siria. Astfel înainte de a pleca din Germania s-a remarcat şi prin declaraţia că ”o relaţie normală şi prietenoasă a Germaniei cu Iranul va fi posibilă abia atunci când Teheranul va recunoaşte dreptul de a exista al statului Israel” şi prin afirmaţia că ”în Iran există încălcări grave ale drepturilor omului, printre altele executarea minorilor”.

Declaraţiile sale i-au iritat însă pe liderii de la Teheran, care i-au pregătit o primire umilitoare. Vicecancelarul german n-a fost primit nici de preşedintele Hassan Rohani, reformatorul pe care declara că a venit să-l sprijine în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor, nici de ministrul de Externe Mohammed Javad Zarif. Mai mult, şi întrevederea cu preşedintele Parlamentului, Ali Laridjani, a fost contramandată, iar fratele acestuia, ministrul Justiţiei a declarat tăios că ”în locul guvernului sau a Ministrului de Externe, nu i-ar fi permis unei astfel de persoane să intre în ţară”. Gabriel a ajuns să viziteze muzeul naţional din Teheran şi palatul şahilor.

A fost o adevărată umilinţă pentru şeful SPD care deja se vede candidat la postul de cancelar şi încearcă să folosească orice vizită externă pentru a-şi mai face imagine, acţionând ca ministru de Externe, deşi nu este.

De unde era decis să vorbească şi despre încălcările drepturilor omului pentru publicul de acasă, şi simultan să facă lobby pentru companiile germane, Gabriel a schimbat brusc tonul după primirea pe care i-au făcut-o iranienii. La deschiderea unui forum de afaceri iraniano-german el a vorbit doar despre lucrurile care leagă cele două state. Critica faţă de încălcările drepturilor omului şi măcelul din Siria au fost expediate în câteva fraze vagi şi ultradiplomatice: ”Aveţi o altă relaţie cu statutul religiei. Aveţi o altă perspectivă asupra lumii, de exemplu în chestiunea siriană.Vedeţi conflictul dintre Israel şi Palestina altfel, dar este bine să vorbim despre aceste probleme complicate”. Mai mult, Gabriel a lăudat Iranul că a oferit Germaniei un dialog privind statul de drept, o ironie venită de la o ţară unde au loc execuţii în masă.

Liderul SPD afirmase că scopul său este să-l ajute pe preşedintele reformist Rohani să prezinte populaţiei realizări concrete privind îmbunătăţirea condiţiilor de trai, dat fiind că iranienii sunt dezamăgiţi de faptul că, în ciuda ridicării sancţiunilor, viaţa lor nu s-a îmbunătăţit. Ideea era ca şi companiile germane să profite, iar Rohani să fie validat şi să-i mai crească procentele de popularitate. Fiecare contract semnat ar fi un semnal către populaţie că preşedintele face ceva pentru creşterea prosperităţii.

Gabriel a accentuat însă corect faptul că nu se pot face minuni peste noapte. Dat fiind că ani de zile ţara a fost decuplată de la economia mondială, nu se pot face progrese imediate pentru că inflaţia rămâne ridicată, investiţiile reduse, creşterea modestă, iar forţa de muncă calificată continuă să părăsească ţara.

O altă problemă este că ţara rămâne deconectată şi de fluxurile financiare globale, dat fiind că băncile străine ezită în continuare să acorde credite, în ciuda ridicării sancţiunilor legate de programul nuclear, pentru că au mai rămas alte sancţiuni în picioare impuse de SUA Teheranului din cauza testării unor rachete balistice sau a finanţării terorismului. În plus, există pericolul ca sancţiunile ridicate să fie reintroduse, ceea ce ar duce la pierderi pentru afaceri.

Până la urmă însă Gabriel a ales cea mai proastă strategie de a-l ajuta pe Rohani în lupta cu adversarii săi conservatori, care se opun politicii lui de deschidere către Vest. Declaraţiile sale neinspirate nu fac decât să alimenteze retorica acestora legată de ”amestecul (liderilor occidentali) în treburile interne ale Iranului”.

Paradoxal sau nu, ceea ce-şi dorea Rohani mai mult era să fie invitat oficial la Berlin, dar această invitaţie întârzie să vină. Motive sunt destule – rolul pe care Iranul continuă să-l joace alături de Rusia în măcelul din Siria, deteriorarea situaţiei drepturilor omului chiar şi în mandatul preşedintelui considerat reformist.

Întrebat de invitarea lui Rohani, Sigmar Gabriel a răspuns că ”nu el este preşedintele german”, deci nu-l poate invita pe preşedintele iranian în Germania. La cum a decurs vizita în Teheran, era mai bine ca liderul SPD să recunoască că el nu este ministru de Externe, ci de Economie, şi să nu se mai aventureze în domenii la care nu se pricepe. Dar principiul liderului SPD este ca şi notorietatea negativă şi criticile sunt tot notorietate.