Despre Siria şi bizareriile din culisele administraţiei americane

Conform unui articol publicat de website-ul Debkafile, există o impresie atât în Washington cât şi în Moscova că o confruntare militară între SUA şi Rusia este inevitabilă – o confruntare directă şi nu prin intermediari, precum doborârea unui avion de luptă rusesc de către aviaţia turcă în 2015. Când marile puteri se află într-o confruntare directă, jucătorii stau pe margine şi se pun la adăpost.

Când preşedintele american Barack Obama a participat în 30 septembrie, în Ierusalim, la funeraliile fostului preşedinte israelian Shimon Peres, probabil că a realizat că se află la doar 514 km de oraşul sirian Alep, punctul focal al unui conflict tot mai intens între marile puteri.

La sfârşitul ceremoniilor, preşedintele şi însoţitorii săi, inclusiv secretarul de stat John Kerry şi consilierul prezidenţial pentru probleme de securitate, Susan Rice, s-au grăbit să se întoarcă în Washington.

Primul pas către o confruntare directă a fost făcut de Statele Unite.

În prezent nu mai este niciun secret în Moscova, sau în orice capitală din Orientul Mijlociu, că lovitura aeriană americană din 17 septembrie împotriva unei poziţii militare siriene în Jebel Tudar, regiunea estică siriană Deir ez-Zour, a fost intenţionată, nu accidentală, după cum s-a afirmat iniţial. Zeci de soldaţi sirieni au murit în acel atac.

Faptul că preşedintele Obama a lansat o anchetă secretă pentru a descoperi cine din comandamentul militar american a ordonat atacul, face dovada suspiciunii că un oficial înalt din Pentagon sau posibil CIA ar fi ordonat lovitura aeriană pentru a sabota acordul de cooperare militară ruso-americană din Siria, pe care Kerry l-a obţinut după negocieri lungi şi dificile.

Concesiile făcute de Kerry ministrului rus de Externe Serghei Lavrov în acele negocieri, în special consimţământul pentru un schimb extins de informaţii, au fost considerate ca fiind total inacceptabile de către Departamentul de Stat american, în cadrul armatei SUA şi a comunităţii de informaţii.

Răspunsul ruso-sirian a avut loc la două zile după atacul american. În 19 septembrie, un convoi umanitar de urgenţă a fost atacat când se deplasa spre populaţia disperată din Alep. Moscova şi Damascul au negat responsabilitatea pentru bombardamentul fatal, dar nicio altă forţă aeriană nu era prezentă deasupra oraşului zguduit de lupte.

Între timp, la sol, miercuri a fost lansat un atac soldat cu victime în zonele estice controlate de rebeli în oraşul Alep. Ofensiva este desfăşurată de forţele aeriene ruseşti, trupele guvernului sirian, luptătorii libanezi Hezbollah şi miliţii şiite pro-Iran aflate sub comanda ofiţerilor Gărzilor Revoluţionare ale Iranului.

Prăbuşirea oraşului Alep, cel de-al doilea oraş mare sirian după Damasc, îi va oferi preşedintelui sirian Bashar al-Assad cea mai răsunătoare victorie în războiul civil de aproape 6 ani purtat împotriva regimului său.

În 29 septembrie, Kerry a ameninţat Kremlinul că “SUA va suspenda planurile de coordonare în lupta împotriva Statului Islamic dacă Moscova nu opreşte atacurile asupra oraşului Alep”.

Adjunctul ministrului de Externe rus, Serghei Riabkov, a răspuns: “Încă o dată, a existat o anumită tensiune emoţională pe fondul refuzului administraţiei Obama de a-şi îndeplini partea din acord”.

Comentariul său a fost un indiciu clar asupra faptului că în Kremlin se ştie că cineva din administraţia americană se opune implementării depline a acordului de cooperare şi, prin urmare, este responsabil de prăbuşirea acestuia.

SUA rămâne cu doar două opţiuni: fie să stea liniştită în faţa măcelului ruso-siriano-iranian din Alep, fie să suspende aranjamentele de cooperare pentru operaţiunile aeriene ruso-americane în Siria, cu riscul inevitabil al unei ciocniri în spaţiul aerian sirian sau deasupra estului Mediteranei.