"Adevărul dur" - După un exod "colosal" al abonaţilor, patronul Washington Post explică de ce ziarul său nu a susţinut-o pe Kamala

Ceea ce probabil reprezintă un moment dificil pentru editorii secţiunii Op-Ed de la The Washington Post, Jeff Bezos - proprietarul publicaţiei amintite - a publicat recent o explicaţie privind decizia sa de a nu permite ziarului să o sprijine pe Kamala Harris.

Redăm mai jos acest articol de opinie în întregime - un exemplu remarcabil de onestitate!

Adevărul dur: americanii nu au încredere în mass-media

Diferenţa de credibilitate poate fi acoperită prin independenţă.

În sondajele publice anuale privind încrederea şi reputaţia, jurnaliştii şi mass-media au ocupat constant ultimele locuri, deseori chiar deasupra Congresului. Dar în sondajul Gallup de anul acesta, am reuşit să scădem sub Congres. Profesia noastră este acum cel mai puţin de încredere dintre toate. Este clar că ceva nu funcţionează în ceea ce facem.

Permiteţi-mi să ofer o analogie. Maşinile de vot trebuie să îndeplinească două cerinţe. Trebuie să numere votul cu precizie, iar oamenii trebuie să creadă că numără votul cu precizie. A doua cerinţă este distinctă şi la fel de importantă ca prima.

La fel este şi cu ziarele. Trebuie să fim exacţi, şi trebuie să fim percepuţi ca fiind exacţi. Este greu de acceptat, dar nu reuşim la a doua cerinţă. Majoritatea oamenilor cred că mass-media este părtinitoare. Oricine nu observă asta ignoră realitatea, iar cei care luptă împotriva realităţii pierd. Realitatea este un campion neînvins. Ar fi uşor să dăm vina pe alţii pentru lunga şi continua noastră cădere în materie de credibilitate (şi, prin urmare, pentru scăderea impactului), dar o mentalitate de victimă nu va ajuta. Plângerile nu sunt o strategie. Trebuie să muncim mai mult pentru a controla ceea ce putem controla pentru a ne creşte credibilitatea.

Susţinerea candidaţilor la preşedinţie nu are nicio influenţă asupra rezultatului unei alegeri. Niciun alegător indecis din Pennsylvania nu va spune „Mă voi ghida după susţinerea oferită de Ziarul A”. Deloc. Ceea ce fac susţinerile prezidenţiale este să creeze o percepţie de părtinire. O percepţie de lipsă de independenţă. Renunţarea la ele este o decizie de principiu şi este decizia corectă. Eugene Meyer, editorul The Washington Post între 1933 şi 1946, gândea la fel şi avea dreptate. De una singură, renunţarea la susţinerile pentru candidaţii prezidenţiali nu este suficientă pentru a ne urca prea mult în clasamentul încrederii, dar este un pas semnificativ în direcţia corectă. Mi-aş fi dorit să fi făcut această schimbare mai devreme, într-un moment mai îndepărtat de alegeri şi de emoţiile legate de ele. Aceasta a fost o planificare inadecvată, şi nu o strategie intenţionată.

De asemenea, aş vrea să fie clar că aici nu există nicio înţelegere de tip „quid pro quo” de niciun fel. Niciun candidat şi nicio campanie nu a fost consultată sau informată în vreun fel despre această decizie. A fost luată complet intern. Dave Limp, directorul general al uneia dintre companiile mele, Blue Origin, s-a întâlnit cu fostul preşedinte Donald Trump în ziua anunţului nostru. Am oftat când am aflat, pentru că ştiam că va oferi muniţie celor care ar dori să prezinte asta ca fiind altceva decât o decizie de principiu. Dar adevărul este că nu am ştiut despre întâlnire dinainte. Chiar şi Limp nu ştia despre ea din timp; întâlnirea a fost programată rapid în acea dimineaţă. Nu există nicio legătură între aceasta şi decizia noastră referitoare la susţinerile prezidenţiale, şi orice sugestie contrară este falsă.

În ceea ce priveşte aparenţa unui conflict de interese, nu sunt un proprietar ideal pentru The Post. În fiecare zi, undeva, un director Amazon sau un director Blue Origin, ori cineva de la alte organizaţii filantropice şi companii pe care le deţin sau în care investesc se întâlneşte cu oficiali guvernamentali. Am scris odată că The Post este un „factor de complicare” pentru mine. Este adevărat, dar se pare că şi eu sunt un factor de complicare pentru The Post.

Poţi vedea averea şi interesele mele de afaceri ca pe un bastion împotriva intimidării sau le puteţi vedea ca pe o reţea de interese contradictorii. Doar propriile mele principii pot înclina balanţa într-o direcţie sau alta. Vă asigur că opiniile mele de aici sunt, de fapt, bazate pe principii, şi cred că istoricul meu ca proprietar al The Post din 2013 încoace susţine acest lucru. Desigur, sunteţi liberi să vă faceţi propria părere, dar vă provoc să găsiţi un singur caz în aceşti 11 ani în care am convins pe cineva de la The Post în favoarea propriilor mele interese. Nu s-a întâmplat.

Lipsa de credibilitate nu este exclusivă la The Post. Colegii noştri din presă au aceeaşi problemă. Şi aceasta nu este o problemă doar pentru mass-media, ci şi pentru naţiune. Tot mai mulţi oameni se îndreaptă spre podcasturi improvizate, postări inexacte pe reţelele sociale şi alte surse neverificate de ştiri, care pot răspândi rapid dezinformarea şi pot adânci diviziunile. The Washington Post şi The New York Times câştigă premii, dar din ce în ce mai mult ajungem să vorbim doar pentru o anumită categorie. Din ce în ce mai mult, vorbim între noi. (Nu a fost mereu aşa – în anii 1990 ajungeam în 80% din gospodăriile din zona metropolitană D.C.)

Deşi nu voi promova interesele mele personale, nu voi permite nici ca acest ziar să rămână pe pilot automat şi să cadă în irelevanţă — depăşit de podcasturi nesusţinute de cercetare şi atacuri pe reţelele sociale — nu fără o luptă. Este prea important. Miza este prea mare. Acum, mai mult ca niciodată, lumea are nevoie de o voce credibilă, de încredere, independentă, iar ce loc mai bun poate fi pentru ca această voce să răsune, decât capitala celei mai importante ţări din lume? Pentru a câştiga această luptă, va trebui să ne antrenăm noi abilităţi. Unele schimbări vor fi o revenire la trecut, iar altele vor fi invenţii noi. Critica va face parte din orice nouă iniţiativă, desigur. Aceasta este realitatea lumii. Nimic din toate acestea nu va fi uşor, dar va merita. Sunt profund recunoscător că fac parte din acest efort. Mulţi dintre cei mai buni jurnalişti pe care îi veţi găsi lucrează la The Washington Post, iar aceştia lucrează cu sârguinţă zi de zi pentru a descoperi adevărul. Merită să fie crezuţi.

Ironia, desigur, este că spaţiul media-alternativă (şi cei mai mulţi reporteri non-liberali) au spus multe din aceste lucruri de ani de zile - doar pentru a fi ademeniţi, interzişi, cu bile negre, cu acces refuzat.

Întrebarea este - acum că Bezos a spart plafonul de sticlă al distanţării elitei - vom asista oare la obişnuitul val de demisii dramatice şi vehemente de tipul „Nu pot să lucrez pentru cineva care a spus aşa ceva!” - sau poate acesta este un moment de cotitură - un punct în care mass-media se va întoarce la ştiri obiective, în loc de opinii partizane?

Unde se vor duce să lucreze toţi reporterii „demisionari” dacă alţi proprietari de media vor urma calea lui Bezos? Substack? Va fi aceasta o opţiune sustenabilă pentru cei care au prosperat într-un mediu mai controlat?

Foarte probabil că nu va fi o revenire rapidă. Apărarea ferventă a valorilor progresiste, privite ca unice adevăruri valide, nu va dispărea peste noapte.

O întreagă generaţie de jurnalişti în devenire va trebui să fie desprinsă de „adevărul” propriu, şi e puţin probabil că aceşti tineri, împreună cu profesorii lor, vor accepta uşor această schimbare.

Pe aceeaşi notă, la scurt timp după ce Bezos a publicat acest editorial, un alt mare canal media mainstream a decis să NU sprijine candidatura Kamalei...

* * *

Zero Hedge sugerează că decizia lui Jeff Bezos ca The Washington Post să nu susţină un candidat la preşedinţie în acest an a creat o reacţie neaşteptată şi haotică în redacţia ziarului. Membrii personalului au avut reacţii intense, culminând cu demisia redactorului-şef Robert Kagan (soţul Victoriei Nuland) care şi-a părăsit postul vineri. La fel de îngrijorător pentru publicaţia de orientare progresistă este exodul masiv al abonaţilor, un fenomen raportat de NPR News luni după-amiază.

Potrivit unor surse interne, până luni după-amiază mai mult de 200.000 de abonaţi şi-au anulat abonamentele digitale, ceea ce echivalează cu aproape 8% din totalul de 2,5 milioane de abonamente plătite, care include atât ediţiile digitale, cât şi cele tipărite. Deşi unele anulări nu intră în vigoare imediat, tendinţa pare să fie în creştere.

"Problema este că oamenii nu înţeleg de ce a fost luată această decizie. Ştim doar că s-a luat, fără a avea o explicaţie clară", a declarat fostul editor executiv al ziarului, Marcus Brauchli.

David Shipley, actualul editor al paginii de opinie, a menţionat că decizia de a nu exista o susţinere Harris-Walz a venit de la editorul Will Lewis, care a explicat că publicaţia doreşte să creeze un „spaţiu independent”, evitând să influenţeze cititorii cu privire la alegeri.

Această schimbare este o abatere notabilă de la tradiţia ziarului, care de aproape un secol şi-a oferit susţinerea predominant democraţilor, cu doar trei excepţii republicane din 1928 încoace:

- 1932 - 1944: Franklin D. Roosevelt (Democrat)

- 1948: Thomas Dewey (republican)

- 1952 & 1956: Dwight D. Eisenhower (republican)

- 1960: John F. Kennedy (Democrat)

- 1964: Lyndon B. Johnson (Democrat)

- 1968: Hubert Humphrey (Democrat)

- 1972: George mcgovern (Democrat)

- 1976 & 1980: Jimmy Carter (Democrat)

- 1984: Walter Mondale (Democrat)

- 1988: Michael Dukakis (Democrat)

- 1992 & 1996: Bill Clinton (Democrat)

- 2000: Al Gore (Democrat)

- 2004: John Kerry (Democrat)

- 2008: Barack Obama (Democrat)

- 2012: Barack Obama (Democrat)

- 2016: Hillary Clinton (Democrat)

- 2020: Joe Biden (Democrat)

- 2024: Neutru

Revenind la exodul masiv de abonaţi de la The Washington Post, datele de căutare Google arată o creştere bruscă a interesului pentru „anularea abonamentului Washington Post” la nivel naţional începând de la sfârşitul săptămânii. Cele mai multe dintre aceste anulări sunt concentrate în Districtul Columbia, Maryland şi Virginia.