100 de zile de la investirea Guvernului Filip: Raportul premierului în contradicţie cu realitatea din Moldova

După cu era şi de aşteptat, premierul Republicii Moldova, Pavel Filip a ţinut o conferinţă de presă punctând aşa-zisele realizări ale cabinetului de miniştri pe care îl conduce.
Maria Maevschi
29.04.2016

alte articole

Pavel Filip, şeful Exexutivului de la Chişinău       (Florin Chirila/Epoch Times)
Maria Maevschi
29.04.2016

Premierul Pavel Filip a prezentat joi, 28 aprilie raportul celor 100 de zile de activitate în faţa cetăţenilor. Potrivit acestuia, Guvernul trebuie să asigure un trai decent pentru popor, nu prin planuri şi strategii, ci prin acţiuni. Mai mult decât atât, Pavel Filip a afirmat că reformele care au fost făcute până acum demonstrează o dată în plus că el conduce un Guvern al acţiunii.

Prim-ministrul a ţinut să menţioneze situaţia economică dificilă cu care se confruntă încă de la începutul mandatului, fapt ce nu permite majorarea veniturilor cetăţenilor, adăugând că până la urmă au fost reduse costurile şi tarifele pe care le plătesc oamenii zi de zi.

„Oamenii au o grijă mai mică pentru facturile la energie acum: am scăzut cu peste 10% costul energiei electrice pentru cetăţeni. Tarifele la gaze au fost şi ele micşorate cu 10,9%. De asemenea, o preocupare a Guvernului a fost situaţia cetăţenilor vulnerabili: am indexat de la 1 aprilie pensiile şi alte prestaţii sociale cu aproximativ 10%”, a declarat Filip.

De menţionat este totuşi faptul că înainte să fie micşorate preţurile la energia electrică şi gaze naturale cu 10%, au fost mai întâi majorate, fiind invocată deprecierea leului moldovenesc în raport cu dolarul. Preţul la gazele naturale s-a majorat cu 15 la sută, iar la la energia electrică cu 37 la sută în noiembrie 2015.

Un alt subiect la care s-a referit Pavel Filip a fost cel legat de „domeniul sănătăţii, un domeniu în care am făcut deja anumite schimbări, dar urmează să ne intensificăm acţiunile în perioada următoare”. Cu toate că premierul a afirmat că au fost alocate fonduri cu 50% mai mari pentru medicamente compensate, fapt ce ar permite oamenilor să aibă acces la o categorie mult mai largă de medicamente gratuite, pe site-ul e-sanatate.md scrie că „în câteva zile începe a cincea lună din 2016, dar sistemul medical din Moldova şi acum lucrează în baza unui buget provizoriu”.

„Acest Guvern este conştient că oamenii sunt nemulţumiţi din cauza corupţiei şi abuzurilor din ţară din ultimii 25 de ani, precum şi de hoţiile mai recente din sistemul bancar şi nu numai; vinovaţii trebuie găsiţi şi pedepsiţi de justiţie, cred asta, am spus asta şi o repet. Vă asigur că suntem conectaţi la realitatea vieţii, ne dorim şi noi dreptate şi justiţie corectă”, a fost o altă observaţie a premierului Filip.

Afirmaţiile prim-ministrului vin însă să contrazică faptul că moldovenii protestează în centrul Chişinăului de mai bine de un an de zile, practic de când s-a aflat despre dispariţia unui miliard de dolari din sistemul bancar al statului, cerând investigarea fraudei bancare şi tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi, fără nici un rezultat. Oligarhul Vlad Plahotniuc despre care se ştie că ar fi principalul beneficiar al furtului secolului se află în libertate şi chiar conduce din umbră majoritatea parlamentară.

„Pentru eficientizarea activităţilor anticorupţie, precum şi asigurării independenţei judecătorilor, procurorilor, precum şi angajaţilor organelor anticorupţie, au fost adoptate o serie de proiecte de acte legislative, perfectate cu sprijinul partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, a societăţii civile, experţilor naţionali şi internaţionali”, a ţinut să menţioneze Pavel Filip în discursul săi, conform privesc.eu.

Notabil este totuşi faptul că partenerii externi de dezvolare şi societatea civilă şi-au exprimat în mai multe rânduri nemulţumirea faţă de Guvernul Filip, începând de la modalitatea de investire, pe furiş la miez de noapte şi urmând cu mimarea reformelor. Chiar şi secretarul general al Consiliului Europei a declarat că Moldova este un stat captiv în mâinile oligarhiei.

O altă aşa zisă reformă adoptată de Guvernul Filip este eliminarea definitivă a influenţei politicului în justiţie, sau mai bine zis „reforma în justiţie”. Însă din nou realitatea e alta întucât chiar cu câteva zile în urmă la şefia Curţii Supreme de Justiţie a fost numit fostul preşedinte, Mihai Poalelungi, el fiind şi unicul candidat, lucru care nu a fost trecut cu vederea de partenerii externi. „Un singur candidat şi acela din sistem. Aşa ar trebui să arate reforma justiţiei?”, au fost întrebate autorităţile de la Chişinău de către ambasadorul SUA în Moldova James Pettit.

„De asemenea, nu mai putem lăsa pe alţii ce trebuie să facem noi. Responsabilitatea e a noastră, nu a unor salvatori externi, indiferent de unde sunt aceştia. Trebuie să acceptam şi să mulţumim pentru sprijinul care ni se oferă, dar primul pas este să înţelegem rolul nostru ca indivizi şi ca naţie în succesul Republicii Moldova”, a conchis Pavel Filip la final, cu toate că poporul încearcă să facă acest lucru de ceva timp şi încă nu a reuşit.

Pavel Filip a fost investit în funcţia de prim-ministru în seara zilei de 20 ianuarie în cadrul unei şedinţe speciale a Parlamentului care a durat aproximativ jumătate de oră. În aceeaşi zi, la ora 11 noaptea a avut loc şi ceremonia de depunere a jurământului în faţa preşedintelui Nicolae Timofti, deşi iniţial s-a anunţat că acest lucru se va întâmpla peste căteva zile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor