Zeci de prizonieri torturaţi şi ucişi în custodia poliţiei ruse

Conform unei noi anchete există dovezi care arată că aproape 200 de deţinuţi au fost torturaţi sau ucişi în secţii de poliţie sau centre de detenţie în 2015.
(Captură Foto)
Andrei Popescu
15.01.2016

Aproximativ 200 de oameni au murit în custodia poliţiei ruse în 2015, conform unui nou proiect jurnalistic, în condiţiile în care autorităţile din Rusia continuă să fie acuzate de abuzarea prizonierilor politici şi a propriilor lor cetăţeni.

Jurnalista Maria Berezina a fondat proiectul “Russian Ebola” pentru a monitoriza rapoartele alarmante în legătură cu decesele care au loc la secţiile de poliţie, folosind date ale Ministerului pentru Afaceri Interne. Ea a descoperit dovezi care arată că în fiecare lună mor câţiva prizonieri ruşi la secţiile de poliţie şi în centrele de detenţie. În 2015, numărul total a fost de 197.

S-a raportat că peste 100 de prizonieri au murit după “deteriorarea bruscă a stării sănătăţii” lor sau datorită unor “circumstanţe necunoscute”, conform rapoartelor guvernamentale. Statul rus a declarat că 62 de prizonieri s-au sinucis. În plus, au existat rapoarte privind deţinuţi care au murit din cauza unor traume provocate înainte să ajungă la centrele poliţieneşti, precum şi provocate de alţi deţinuţi sau ofiţeri de poliţie.

Cetăţeanul Vladimir Tskaez a fost arestat după ce a fost acuzat că a atacat un ofiţer al forţelor speciale de poliţie. Bărbatul a murit în spital la o zi după detenţia sa. În timp ce poliţia a susţinut că acesta s-a sinucis, rudele sale au protestat şi în cele din urmă au convins autorităţile să îi aresteze pe cei care l-au omorât în bătaie. Totuşi, detaliile în cazul majorităţii deceselor care au loc în custodia poliţiei rămân neclare sau chiar necunoscute, arată Washington Free Beacon.

Pe lângă propriii lor cetăţeni, autorităţile ruse au vizat şi ucraineni care au protestat împotriva invadării de către Moscova a peninsulei Crimeea în februarie 2014 şi împotriva sprijinului acordat de Rusia separatiştilor din estul Ucrainei. În mai 2014, s-a raportat că agenţii FSB (Serviciul Federal pentru Securitate al Rusiei) au răpit 4 manifestanţi pro-ucraineni, i-au adus în Rusia şi i-au întemniţat pe baza unor acuzaţii privind terorismul. Unul dintre acei deţinuţi, fotograful crimeean Ghennadi Afanasiev, a fost interogat, bătut, torturat şi forţat să furnizeze mărturii false împotriva celorlalţi prizonieri.

“Chiar în martie 2014, aveau loc investigaţii asupra activismului pro-ucrainean în Crimeea”, a scris jurnalista Maria Tomak pentru Atlantic Council. “Activiştii au fost răpiţi, interogaţi şi torturaţi. Unii dintre ei au dispărut fără nicio urmă. Reshat Ametov, renumit pentru protestele sale la care participa de unul singur, a fost descoperit mort.”

În total, 20 de deţinuţi politici ucraineni au fost arestaţi în Rusia şi Crimeea. Unii au primit pedepse de până la 20 de ani închisoare, iar mulţi dintre ei au declarat că au fost torturaţi cu şocuri electrice, lovituri şi ace şi le-au fost ameninţate familiile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor