Washington şi Seul consolidează cooperarea militară care cuprinde şi aşa numita „umbrelă nucleară”
alte articole
Coreea de Sud şi Statele Unite ale Americii au semnat ieri, la Seul, un acord pentru a consolida "umbrela nucleară" cu care Washingtonul îşi protejează aliatul din Asia şi pentru a întări eforturile comune de descurajare a Coreei de Nord în pregătirile sale pentru război.
Coreea de Nord a repornit un reactor nuclear, care produce plutoniu, la centrala Yongbyon, ceea ce ar putea însemna că regimul dictatorial condus de Kim Jong-un îşi accelerează programul de înarmare, a informat Institutul americano-coreean din cadrul Universităţii Johns-Hopkins.
Institutul americano-coreean a publicat o fotografie din satelit, făcută la 31 august, în care se văd vapori ieşind dintr-o clădire adiacentă reactorului, ce are o putere de cinci megawaţi, în vecinătatea complexului nuclear Yongbyon. Se pare că nord-coreenii au repornit reactorul, susţin cercetătorii Nick Hansen şi Jeffrey Lewis pe blogul institutului, 38 North.
Potrivit opiniilor acestor cercetători, reactorul "este capabil să producă şase kilograme de plutoniu pe an, pe care Phenianul ar putea să îl folosească pentru a-şi spori treptat arsenalul nuclear".
Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, aflat în vizită în capitala sud-coreeană, a reiterat - cu ocazia reuniunii anuale consultative în materie de securitate între cele două ţări - angajamentul Guvernului american de a implementa sistemele de descurajare a Coreei de Sud împotriva vecinului din nord. Acestea includ metode de atacuri convenţionale, apărarea antirachetă şi "umbrela nucleară" americană, adică desfăşurarea de zeci de interceptori tereştri pentru a contracara un ipotetic atac nord-coreean.
Hagel şi omologul său sud-coreean Kim au semnat o nouă "strategie de descurajare împotriva ameninţării nucleare nord-coreene şi a armelor de distrugere în masă", relatează agenţia locală de ştiri Yonhap. Practic, cei doi aliaţi confirmă intenţia de a lansa atacuri preventive împotriva Coreei de Nord în cazul în care se stabileşte că posedă arme nucleare.
Kim a promis, de asemenea, că va accelera operaţiunile pentru implementarea sistemului local de apărare pentru urmărirea şi distrugerea rachetelor nord-coreene KAMD.
În plus, continuă consultările cu privire la posibila amânare a transferului de comandă operaţională către armata sud-coreeană în timp de război, comandă aflată acum în mâinile Washingtonului, care, în conformitate cu acordul aflat în vigoare, va fi asumat de către Seul în 2015.
SUA, care menţine în ţară un efectiv de 28.500 de militari, va continua să ofere sprijin militar Coreei de Sud până când ţara va avea capacitate deplină de auto-apărare.