Wall Street se pregăteşte,cu reticenţă,pentru o victorie a socialistului Francois Hollande în Franţa

Candidatul socialist la alegerile prezidenţiale din Franţa, Francois Hollande. (PATRICK KOVARIK / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
20.04.2012

Wall Street se pregăteşte, cu reticenţă, pentru o victorie a socialistului Francois Hollande la alegerile prezidenţiale din Franţa, în care văd o sursă de incertitudine reală, dar minoră.

Premierul francez Francois Fillon a declarat în două rânduri că Franţa va fi "la mila pieţelor" în cazul unui succes al lui Hollande şi a criticat "laxismul bugetar" al programului socialist.

"Consensul pe Wall Street este că (preşedintele în exerciţiu Nicolas Sarkozy - n.r.) nu mai are, practic, şanse să câştige scrutinul, ţinând cont de sondaje", a explicat Peter Cecchini, strateg la firma de lobby Cantor Fitzgerald.

Însă puţini sunt analiştii care anticipează o prăbuşire a pieţelor în cazul unei victorii a lui Francois Hollande. Wall Streetul de astăzi se teme mai puţin de un candidat socialist. Însă marea necunoscută rămâne impactul acestor alegeri asupra situaţiei economice şi politice din zona euro.

"În prezent, Wall Street nu mai percepe Franţa decât prin prisma crizei datoriei suverane", a explicat Chris Low, de la FTN Financial. Iar dacă Francois Hollande poate genera temeri, "este pentru că Franţa este esenţială pentru orice reformă bugetară" din Europa şi pentru că orice schimbare la conducerea sa este o sursă de posibilă instabilitate.

Intenţia candidatului socialist de a "renegocia pactul pentru stabilitate bugetară europeană sau de a asigura un rol mai activ pentru Banca Centrală Europeană BCE), pentru a atenua criza din zona euro, toate acestea provoacă teamă, ceea ce s-ar putea dovedi negativ pentru euro", a explicat Ray Attrill, de la BNP Paribas Americas.

"Însă cererea de bonuri de Trezorerie franceze a rămas relativ crescută în ultimele două luni. Deci nu există niciun semn tangibil pe piaţă care să dovedească faptul că investitorii" sunt alarmaţi de subiectul alegerilor din Franţa, a adăugat el.

În cele din urmă, Wall Street detestă mai mult incertitudinea decât perspectiva alegerii unui socialist la Elysee, subliniază Peter Cecchini. "Fie că este apreciat sau nu, oamenii ştiu cine este Sarkozy, poziţiile sale, opiniile sale şi cred că un personaj mai puţin cunoscut sperie", a adăugat el.

De aceea, relativa indiferenţă de pe Wall Street faţă de scrutin riscă să dispară după primul tur, de duminică, explică Gregori Volokhine, strateg în cabinetul de administraţie Meeschaert New York.

În intervalul dintre cele două tururi de scrutin, anxietăţile privind viitorul pactului de stabilitate bugetară a zonei euro ar putea reveni în prim plan, ceea ce ar putea duce la o scădere a burselor şi la o depreciere a euro.

În aceste condiţii, atenţia se va concentra pe "situaţia politică din Franţa, pentru că pieţele (...), care nu au niciun fel de milă în prezent faţă de slăbiciuni la nivel economic (...), vor profita de această perioadă de incertitudine" dintre cele două tururi de scrutin pentru a face speculaţii, a explicat Volokhine.

Însă dincolo de aceste reacţii instantanee, puţine mişcări sunt aşteptate pe termen mai lung, potrivit analiştilor, care subliniază că nou alesul preşedinte nu va dispune decât de o marjă de acţiune limitată pentru a schimba direcţia.

"Discursurile rostite în timpul campaniei, percepute ca ostile faţă de euro, ostile faţă de măsurile de austeritate bugetară, vor dispărea foarte rapid după alegeri, pentru că circumstanţele vor dicta stângii până unde poate merge, şi probabil că nu va fi foarte departe", a afirmat David Gilmore, economist la Foreign Exchange Analytics.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor