Noua Strategie Naţională de Securitate a SUA. Care este planul lui Trump pentru America şi restul lumii

Preşedintele Donald Trump intenţionează ca SUA să menţină o prezenţă militară mai mare în Emisfera Occidentală pe viitor pentru a combate migraţia, drogurile şi ascensiunea puterilor ostile din regiune, conform noii sale Strategii Naţionale de Securitate.

Documentul de 33 de pagini reprezintă o explicaţie formală rară a viziunii administraţiei Trump asupra politicii externe. Potrivit POLITICO, astfel de strategii, pe care preşedinţii le publică de obicei o dată pe mandat, pot ajuta la conturarea modului în care părţi ale guvernului american alocă bugete şi stabilesc priorităţi de politică.

Strategia Naţională de Securitate a lui Trump, pe care Casa Albă a publicat-o discret joi, conţine cuvinte dure la adresa Europei, sugerând că aceasta se află într-un declin civilizaţional, şi acordă relativ puţină atenţie Orientului Mijlociu şi Africii.

Documentul pune un accent neobişnuit de mare pe Emisfera Occidentală, pe care o prezintă în mare parte ca fiind despre protejarea teritoriului american. Acesta afirmă că „securitatea graniţelor este elementul principal al securităţii naţionale” şi face referinţe voalate la eforturile Chinei de a câştiga poziţii în curtea Americii.

„Statele Unite trebuie să fie preeminent în Emisfera Occidentală ca o condiţie a securităţii şi prosperităţii noastre — o condiţie care ne permite să ne afirmăm cu încredere unde şi când este nevoie în regiune.

Termenii alianţelor noastre şi termenii în care oferim orice fel de ajutor trebuie să depindă de reducerea influenţei externe ostile — de la controlul instalaţiilor militare, porturilor şi infrastructurii cheie până la achiziţionarea de active strategice, în sens larg”, se afirmă în document.

Documentul descrie astfel de planuri ca făcând parte dintr-un „Corolar Trump” la Doctrina Monroe. Aceasta din urmă este noţiunea formulată de preşedintele James Monroe în 1823 că SUA nu va tolera interferenţa străină malignă în propria emisferă.

Documentul lui Trump, precum şi un document asociat cunoscut sub numele de Strategia Naţională de Apărare, au întâmpinat întârzieri, în parte din cauza dezbaterilor din administraţie asupra elementelor legate de China. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a insistat pentru o relaxare a limbajului referitor la Beijing, potrivit a două persoane familiarizate cu situaţia, care au dorit să rămână anonime pentru a descrie deliberările interne. Bessent este în prezent implicat în discuţii sensibile de comerţ între SUA şi China, iar Trump însuşi este precaut faţă de relaţiile delicate cu Beijingul.

Noua Strategie Naţională de Securitate afirmă că SUA trebuie să facă alegeri dificile în plan global.

„După sfârşitul Războiului Rece, elitele politicii externe americane s-au convins că dominaţia permanentă a Americii asupra întregii lumi este în interesul nostru. Totuşi, afacerile altor ţări ne privesc doar dacă activităţile lor ameninţă direct interesele noastre”, se arată în document.

Într-o notă introductivă la strategie, Trump a numit-o „o foaie de parcurs pentru a asigura că America rămâne cea mai mare şi de succes naţiune din istoria umanităţii şi că rămâne casa libertăţii pe Pământ.”

Dar Trump este, prin natura sa, mercurial, aşa că este greu de prezis cât de mult sau cât de mult timp va respecta ideile prezentate în noua strategie. Un eveniment global surprinzător i-ar putea schimba gândirea, la fel cum s-a întâmplat cu preşedinţi recenţi, de la George W. Bush la Joe Biden.

Totuşi, documentul pare să fie în concordanţă cu multe dintre mişcările pe care le-a făcut în al doilea mandat, precum şi cu priorităţile unor dintre colaboratorii săi.

Acestea includ desfăşurarea unei puteri militare americane semnificativ mai mari în Emisfera Occidentală, luarea unor măsuri numeroase pentru reducerea migraţiei către America, promovarea unei baze industriale mai puternice în SUA şi promovarea „identităţii occidentale”, inclusiv în Europa.

Strategia face chiar referire la aşa-numitele valori tradiţionale, uneori asociate cu dreapta creştină, afirmând că administraţia doreşte „restaurarea şi revitalizarea sănătăţii spirituale şi culturale americane” şi „o Americă ce preţuieşte gloriile şi eroii săi din trecut.” Menţionează necesitatea de a avea „un număr tot mai mare de familii tradiţionale puternice care cresc copii sănătoşi.”

Potrivit publicaţiei citate, strategia acordă un spaţiu neobişnuit de mare Americii Latine, Caraibelor şi altor vecini ai SUA. Aceasta reprezintă o ruptură faţă de administraţiile anterioare, care aveau tendinţa să prioritizeze alte regiuni şi alte subiecte, cum ar fi confruntarea cu marile puteri precum Rusia şi China sau lupta împotriva terorismului.

Strategia Trump sugerează că creşterea militară a preşedintelui în Emisfera Occidentală nu este un fenomen temporar. (Această creştere, care a inclus lovituri militare controversate împotriva unor bărci care ar transporta droguri, a fost prezentată de administraţie ca o modalitate de a combate cartelurile de droguri. Dar administraţia speră, de asemenea, că această creştere ar putea pune presiune pe liderul venezuelean Nicolas Maduro să demisioneze.)

Strategia cere, de asemenea, în mod specific „o prezenţă mai adecvată a Pazei de Coastă şi a Marinei pentru a controla căile maritime, pentru a împiedica migraţia ilegală şi alte tipuri de migraţie nedorită, pentru a reduce traficul de persoane şi de droguri şi pentru a controla rutele de tranzit cheie în situaţii de criză.”

Strategia afirmă că SUA ar trebui să îşi îmbunătăţească relaţiile cu guvernele din America Latină, inclusiv prin colaborarea cu acestea pentru identificarea resurselor strategice — o referire aparentă la materiale precum mineralele rare. De asemenea, declară că SUA va colabora mai mult cu sectorul privat pentru a promova „oportunităţi strategice de achiziţie şi investiţii pentru companiile americane din regiune.”

Astfel de promisiuni legate de afaceri, cel puţin la un nivel generic, ar putea mulţumi multe guverne latino-americane care au fost mult timp frustrate de lipsa de atenţie a SUA pentru regiune. Totuşi, nu este clar cum se împacă astfel de promisiuni cu insistenţa lui Trump de a impune tarife partenerilor comerciali ai Americii.

Strategia Naţională de Securitate acordă o atenţie considerabilă Chinei, deşi deseori nu menţionează direct Beijingul. Mulţi legislatori americani — pe baza bipartizană — consideră că o Chină tot mai asertivă reprezintă cea mai gravă ameninţare pe termen lung la puterea globală a Americii. Deşi limbajul utilizat de strategia Trump este dur, acesta este precaut şi departe de a fi inflamator.

Administraţia promite să „reechilibreze relaţia economică a Americii cu China, prioritizând reciprocitatea şi echitatea pentru a restabili independenţa economică americană.”

Dar documentul afirmă, de asemenea, că „comerţul cu China trebuie să fie echilibrat şi axat pe factori nesensibili” şi chiar cere „menţinerea unei relaţii economice cu adevărat avantajoase reciproc cu Beijingul.”

Strategia afirmă că SUA doreşte să prevină războiul în Indo-Pacific — un indiciu al tensiunilor crescânde în regiune, inclusiv între China şi aliaţii SUA, precum Japonia şi Filipine.

„De asemenea, vom menţine politica noastră declarativă de lungă durată privind Taiwanul, ceea ce înseamnă că Statele Unite nu susţin nicio schimbare unilaterală a status quo-ului în Strâmtoarea Taiwan”, se arată în document.

Aceasta ar putea fi o uşurare pentru observatorii din Asia care se tem că Trump s-ar putea retrage din sprijinul acordat Taiwanului, în contextul ameninţărilor continue din partea Chinei.

Documentul afirmă că „este un interes esenţial al Statelor Unite să negocieze o încetare rapidă a ostilităţilor în Ucraina” şi să reducă riscul confruntării Rusiei cu alte ţări din Europa.

Însă, per ansamblu, documentul este blând în privinţa Rusiei, existând foarte puţine critici la adresa Moscovei.

În schimb, rezervă unele dintre cele mai dure remarci pentru ţările aliate ale SUA din Europa. În special, administraţia critică, într-o manieră oarecum voalată, eforturile europene de a controla partidele de extremă dreapta, numind astfel de mişcări cenzură politică.

„Administraţia Trump se află în contradicţie cu oficialii europeni care au aşteptări nerealiste privind războiul [din Ucraina], sprijinindu-se pe guverne minoritare instabile, multe dintre acestea călcând în picioare principiile de bază ale democraţiei pentru a suprima opoziţia”, se afirmă în strategie.

Strategia pare să sugereze, de asemenea, că migraţia va schimba fundamental identitatea europeană într-o măsură care ar putea afecta alianţele SUA.

„Pe termen lung, este mai mult decât plauzibil ca, în cel târziu câteva decenii, anumite state membre NATO să devină majoritar non-europene. Ca atare, rămâne o întrebare deschisă dacă acestea vor vedea locul lor în lume sau alianţa lor cu Statele Unite în acelaşi mod ca cei care au semnat Carta NATO”, se afirmă.

Totuşi, documentul recunoaşte punctele forte economice şi de altă natură ale Europei, precum şi modul în care parteneriatul Americii cu mare parte din continent a ajutat SUA.

„Nu doar că nu ne putem permite să excludem Europa — a face acest lucru ar fi contraproductiv pentru ceea ce îşi propune să realizeze această strategie”, se afirmă.

„Obiectivul nostru ar trebui să fie să ajutăm Europa să îşi corecteze traiectoria actuală”, se menţionează.

Strategia Naţională de Securitate din primul mandat al lui Trump s-a concentrat semnificativ pe competiţia SUA cu Rusia şi China, dar preşedintele a subminat frecvent acest lucru încercând să câştige favoruri din partea liderilor acelor puteri nucleare.

Dacă această nouă strategie se dovedeşte a fi o reflectare mai exactă a ceea ce crede Trump însuşi, ar putea ajuta alte părţi ale guvernului american să se ajusteze, fără a mai menţiona guvernele străine.

Aşa cum se întâmplă adesea cu documentele administraţiei Trump, strategia acordă spaţiu considerabil pentru a-l lăuda pe comandantul suprem. Îl descrie ca „Preşedinte al Păcii” şi afirmă favorabil că „foloseşte diplomaţia neconvenţională.”

Strategia se confruntă uneori cu dificultăţi în a reduce ceea ce par a fi inconsistenţe. Afirma că SUA ar trebui să aibă standarde ridicate pentru intervenţia externă, dar spune, de asemenea, că doreşte să „prevină apariţia adversarilor dominanţi.”

De asemenea, practic ignoră ambiţiile multor ţări mai mici.

„Influenţa disproporţionată a naţiunilor mai mari, mai bogate şi mai puternice este un adevăr etern al relaţiilor internaţionale”, se mai afirmă în strategie.

Strategia Naţională de Securitate este prima dintre mai multe documente importante de apărare şi politică externă pe care administraţia Trump urmează să le publice. Acestea includ Strategia Naţională de Apărare, al cărei principiu de bază se aşteaptă să fie similar.

Viziunile timpurii ale preşedinţilor cu privire la ceea ce ar trebui să menţioneze Strategia Naţională de Securitate au trebuit uneori să fie abandonate din cauza evenimentelor.

După atacurile din 11 septembrie, strategia primului mandat al lui George W. Bush s-a concentrat puternic pe lupta împotriva terorismului islamist. Echipa lui Biden şi-a petrecut mare parte din primul an lucrând la o strategie care a trebuit rescrisă după ce Rusia a avansat către o invazie la scară largă împotriva Ucrainei.