Vladimir Tismăneanu: ”Un Muzeu al Comunismului este vital pentru supravieţuirea şi transmiterea memoriei” (interviu)

Vladimir Tismăneanu
Vladimir Tismăneanu (Epoch Times România)

Camera Deputaţilor a respins recent cu o majoritate zdrobitoare proiectul de lege ce prevede înfiinţarea unui muzeu al comunismului în Capitală, iniţiat mai demult de un grup de deputaţi PDL. Depusă încă din anul 2011, iniţiativa solicita înfiinţarea unui muzeu al comunismului care să fie subordonat Ministerului Culturii, într-o clădire pusă la dispoziţie de guvern în Bucureşti.

Înfiinţarea unui astfel de muzeu prin cooperarea mai multor instituţii precum Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) sau Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) reprezenta una dintre recomandările raportului comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste.

În acest context, Epoch Times a vorbit cu Vladimir Tismăneanu, preşedintele comisiei respective şi fost preşedinte al Consiliului ştiinţific la IICMER. ”Nu cred că nu pot fi găsiţi bani pentru ceea ce ţine de însăşi identitatea politică şi morală a cetăţenilor României post-totalitare. Rămân convins că un Muzeu al Dictaturii Comuniste în Bucureşti, cât mai accesibil, deci cât mai central situat, eventual chiar în spaţiul permanent al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, este acel loc de memorie de care avem urgentă nevoie”, afirmă politologul.

Epoch Times redă pentru cititorii noştri interviul complet cu Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice la University of Maryland

***

Epoch Times: Cum vă explicaţi respingerea în Parlamentul României cu o majoritate zdrobitoare a legii de înfiinţare a unui Muzeu al Comunismului în Bucureşti?

Cred că votul a avut loc fără o pregătire prealabilă. Nu s-a desfăşurat niciun fel de dezbatere. Era vorba de un proiect de lege mai vechi, deputaţii nu ştiau practic ce implicaţii financiare există iar conducerea USL n-a făcut nimic spre a-i sensibiliza. Aici nu este vorba, după părerea mea, de acest proiect anume, ci de însăşi ideea unui Muzeu al Dictaturii Comuniste din România. Domnul Crin Antonescu, preşedintele Senatului, de profesie istoric, a semnat "Declaraţia de la Praga", iniţiată de Václav Havel, Joachim Gauck şi Vytautas Landsbergis în 2009. Ar fi de dorit să-şi onoreze semnătura şi să acţioneze în sensul acelui document care cerea recuperarea memoriei europene.

Cum evaluaţi argumentele date de cei care au votat împotrivă pe motiv că ar fi costurile prea mari sau că se poate face un muzeu şi fără lege?

Proiectul unui Muzeu al Comunismului este mai vechi, fosta conducere a IICCMER (demisă de premierul Ponta în mai 2012) a lucrat în acest sens. Am vizitat, împreună cu colegii mei, Fortul Jilava. Am avut întâlniri legate de transformarea unei hale industriale care aparţine Ministerului Energiei Electrice în spaţiu muzeistic. A demarat proiectul primei expoziţii legată de natura şi metodele propagandei comuniste. Costurile unui asemenea Muzeu ar putea fi acoperite din fonduri publice şi private. Nu cred că nu pot fi găsiţi bani pentru ceea ce ţine de însăşi identitatea politică şi morală a cetăţenilor României post-totalitare. Trebuie să menţionez că m-am întâlnit, împreună cu profesorul Ioan Stanomir, cu dl Kelemen Hunor pe vremea când era Ministrul Culturii. Sincer, nu ştiu care ar trebui să fie subordonarea unui asemenea muzeu. Cred că decizia poate fi luată doar după o dezbatere informată şi onestă.

Cât de important este în opinia Dvs. acest proiect? Cât contează memoria a ceea ce a fost regimul comunist din România?

Nu ştiu dacă este nevoie de o lege care să treacă prin Parlament. Ceea ce este necesar se numeşte voinţă politică. Un asemenea Muzeu este vital pentru supravieţuirea şi transmiterea memoriei. O democraţie fără memorie este şubredă şi lipsită de încredere în sine.

Nu doresc să discut despre proiectul de lege. Nu am fost direct implicat în analizarea sa şi nu am semnat niciun fel de act care să-l conteste (contrar celor susţinute de dl. Andrei Muraru). Dar, înţeleg de la colegii mei, că este vorba mai degrabă de o schiţă decât de un proiect construit pe baza unei examinări riguroase a ce s-a făcut în alte state post-comuniste şi a unei evaluări a resurselor disponibile. Nu ştiu dacă este nevoie de o lege care să treacă prin Parlament. Ceea ce este necesar se numeşte voinţă politică. Un asemenea Muzeu este vital pentru supravieţuirea şi transmiterea memoriei. O democraţie fără memorie este şubredă şi lipsită de încredere în sine.

Ce aţi făcut în calitate de preşedinte al Consiliului ştiinţific al IICMER pentru susţinerea acestui proiect de înfiinţare a unui muzeu al comunismului?

Am participat la numeroase întâlniri pentru a identifica posibile locaţii şi resurse. Poate vă amintiţi că în 2011, conducerea PDL a susţinut propunerea d-lui Teodor Baconschi legată de înfiinţarea Muzeului Dictaturii Comuniste. Întrebarea era insă cu ce fonduri? România era în plină politică de austeritate. A avut loc o şedintă la MAE, am încercat să obţinem sprijin guvernamental pentru atribuirea unei clădiri (cum spuneam, o hală industrială). Ne-am întâlnit cu varii piedici birocratice. Oricum, vă rog să ţineţi cont că eu veneam o dată pe an în ţară, deci munca propriu-zisă în această direcţie a fost făcută de colegii mei: Ioan Stanomir, Mihail Neamţu, Bogdan Cristian Iacob, Cristian Vasile. O acţiune întreprinsă de IICCMER în colaborare cu Fundaţia Soros a fost lansarea unui Muzeu virtual al comunismului. Îl puteţi accesa pe site-ul IICCMER. Pe de altă parte, am avut întâlniri cu diplomaţi din Statele Unite, Elveţia, Olanda etc şi am explorat posibilităţile de susţinere financiară ale unui proiect muzeistic de acest gen în Capitală.


Credeţi că un asemenea muzeu ar putea să atragă interes şi mulţi vizitatori? Pe ce ar trebui să se concentreze?

Vreau să omagiez aici extraordinarele realizări ale Muzeului Memorial de la Sighet. Salut faptul că foarte curând se va deschide spaţiul expoziţional al Muzeului Sighet la Bucureşti pe strada J.L.Calderon, deci în inima Capitalei. Am fost la Sighet, la Şcoala de Vară, în 2008, şi am văzut cu ochii mei ce interes formidabil trezeşte un muzeu al totalitarismului. La Budapesta, "Casa Terorii" este unul din punctele de maxim interes. Nu vreau să mă substitui specialiştilor. Cred că ar fi câteva direcţii prioritare pe care muzeul ar trebui să se concentreze: represiunea şi teroarea; distrugerea societăţii civile şi rezistenţa anticomunistă; colectivizarea; instituţiile (partid, securitate, miliţie, justiţie, armată, organizaţii de tineret, sindicate); planificarea economică (economia de comandă) şi efectele ei; îndoctrinarea şi propaganda; situaţia minorităţilor în comunism; cultul personalităţii; ultima fază, deci declinul, şi cauzele prăbuşirii sistemului comunist; exilul democratic (personalităţi, reviste, organizaţii, posturi de radio); revoluţiile din 1989 şi particularităţile revoluţiei din România. Personal, nu văd Muzeul ca pe un spaţiu îngheţat, imuabil, ci mai degrabă ca o succesiune, eventual anuală, de expoziţii pe aceste subiecte. În acest fel s-ar construi o colecţie permanentă.

Cum vedeţi iniţiativele de transformare a închisorii de la Râmnicu Sărat în Memorialul Victimelor Comunismului şi a Fortului 13 de la Jilava în Memorialul Jilava. Pot ele să ţină loc unui Muzeu al comunismului la Bucureşti?

Ambele sunt inţiative salutare. Rămân însă convins că un Muzeu al Dictaturii Comuniste în Bucureşti, cât mai accesibil, deci cât mai central situat, eventual chiar în spaţiul permanent al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet amintit mai sus, o iniţiativă admirabilă, este acel loc de memorie de care avem urgentă nevoie. Nu contează neapărat numele acestui loc de memorie. Ceea ce contează este ca el să existe. Un muzeu modern înseamnă interacţiuni simbolice, dialog, participare intelectuală şi emoţională.

Vladimir Tismăneanu este profesor de ştiinţe politice la University of Maryland şi autorul a numeroase cărţi între care cea mai recentă este "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012). În 2006 a condus Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, iar între martie 2010 şi mai 2013 a fost preşedintele Consiliului Ştiinţific al IICCMER.