"Viitorul gazelor de şist în Europa" - lobby pro-fracturare la Bruxelles

"Viitorul gazelor de şist în Europa" - Sub această titulatură aparent neutră s-a desfăşurat miercuri la Bruxelles, în luxosul Stanhope Hotel, un alt eveniment din seria celor care se desfăşoară aproape săptămânal în "capitala UE", pentru promovarea gazelor de şist în Europa, beneficiind de găzduirea şi de participarea membrilor Parlamentului European.

La eveniment au participat : Sebastien Soleille, directorul al Bio by Deloitte - moderatorul evenimentului- David Buchan, Senior Research Fellow la Oxford Institute for Energy Resurces, Frederick Federley, membru al PE în grupul ALDE şi membru al Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie, Michael Schuetz, Policy officer – New Energy Technologies, Innovation & Clean Coal în cadrul DG Energy şi avocatul Philippe Vlaemminck, partener la firma de avocatură (unul din sponsorii evenimentului) Altius.

Punctul comun care a legat discursurile tuturor vorbitorilor a fost acela că, în contextul actual, Europa are nevoie să devină independentă de gazele ruseşti, ca nu cumva să îngheţăm iernile lângă caloriferele dependente de Gazprom, gazele de şist fiind privite nu doar ca ceva strict necesar ci, mai mult, chiar ca un factor de încetinire a schimbărilor climatice. Teoria lobbystilor pro-fracturare este ca prin renunţarea la cărbuni şi trecerea la gaze de şist s-ar diminua considerabil emisiile de dioxid de carbon (desigur, se omite că, prin emisiile de metan, gazele de şist pot agrava mai mult schimbările climatice decât cărbunele). Concluzia inevitabilă a fost că TREBUIE să dăm drumul la explorări în Europa, ca să vedem ce resurse avem.

Desigur, nu au lipsit argumentele de tipul: gazele de şist aduc creştere economică, crează noi locuri de muncă, asigură independenţa şi securitate economică.

După încheierea tuturor discursurilor, la întrebarea moderatorului:” Care ar fi cea mai mare problema pusă de gazele de şist”, toţi vorbitorii au menţionat, fără excepţie, “Social acceptance” , cu alte cuvinte, industria este nemulţumită de faptul că europenii, din ce în ce mai conştienţi de efectele nocive ale fracturării hidraulice, nu prea vor să accepte sonde pe lângă fermele şi casele lor. Ca şi soluţie pentru a elimina acest "obstacol", Helmer Roger, membru al Parlamentului European şi un înfocat apărător al exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice, a explicat că trebuie tăiată finanţarea ONG-urilor, care "răspândesc mizerii despre minunata oportunitate a gazelor de şist" ("NGOs trashing fantastic opportunities ") şi a cerut reprezentantului Comisiei Europene, care tocmai îşi încheiase discursul, să oprească imediat finanţările Comisiei către aceste organizaţii.

Întrebaţi de către o jurnalistă de la MLex "Cum vedeţi viitorul gazelor de şist peste cinci ani?", participanţii la conferinţă au evitat un răspuns clar. Cum nimeni nu părea prea preocupat de viitorul gazelor de şist şi nici de cel al comunităţilor locale ce vor fi afectate de lucrările pentru extragerea lor, am ridicat două probleme legate de impactul fracturării asupra mediului: managementul apei reziduale rezultate, având în vedere că în SUA, doar în anul 2012 industria de profil a produs nu mai puţin de 280 miliarde galoane (1 galon - 4,54 litri) de apa reziduală toxică, conţinând elemente radioactive şi ce abordare au vorbitorii vizavi de faptul că fracturarea hidraulică, prin specificul sau (scăderea randamentului sondei după primul an de exploatare şi necesitatea de a fora noi şi noi puţuri), duce la acapararea de mari suprafeţe de teren (scoase pe termen lung din circuitul agricol), aşa cum vedem în SUA astăzi, unde suprafaţa totală ocupată de această industrie este cât California şi Florida la un loc.

La prima întrebare, dl Schuez a răspuns ca deja, în Europa, apele reziduale rezultate în urma exploatărilor miniere se tratează perfect în staţiile de tratare a apei existente, că se pot injecta în sol şi că, oricum, în timp se vor descoperi şi alte metode de a scăpa de apele reziduale toxice. La cea de-a doua întrebare mi s-a răspuns că soluţia ar fi săparea a unui puţ vertical, apoi a mai multor puţuri orizontale, la distanţe cât mai mari.

Audienţa, formată în mare parte din reprezentanţi ai membrilor PE, Policy officers în domeniul energiei, analişti financiari, chiar şi un reprezentant al Chevron – Rachel Bonfante, Manager EU Affairs- a părut din nou timidă, aşa că mi-am permis să mai menţionez câteva aspecte legate de gazele de şist, de data aceasta din domeniul economic : exagerarea numărului de joburi oferite de industria de profil, având în vedere că, potrivit lui Deborah Rogers, fondatoarea Energy Policy Forum, industria de petrol şi gaze la un loc a creat în SUA mult mai puţine locuri de muncă decât industria mai vitregită a energiei regenerabile.

Răspunsul a venit de la dl Schuez, care a răspuns că gazele de şist (care până atunci creau numeroase locuri de muncă) nu pot fi o soluţie pentru orice! La o altă întrebare pe care am adresat-o, anume că, tot citând-o pe Deborah Rogers, în SUA comunităţile nu numai că nu câştigă nimic din taxele plătite de companiile care fracturează, dar mai au şi facturi impresionante de plată, rezultate printre altele din distrugerea drumurilor folosite de camioane pentru a căra apa şi substanţele chimice utilizate în fracturare, răspunsul oficialului european a fost acela că aceasta depinde de reglementările la nivel local/ naţional şi că, în mod normal, daunele trebuie plătite de companiile în cauză.

Merită reamintit, apropos de boom-ul ecomic pe care îl aduc gazele de şist, că potrivit Energy Policy Forum, în statul Texas, veniturile rezultate din exploatarea gazului şi a petrolului s-au cifrat la 3,6 miliarde de dolari, în timp ce costurile cu reparaţia drumurilor ca urmare a acestora le-au depăşit, atingând 4 miliarde de dolari. În Arkansas, veniturile au fost de 182 milioane de dolari, faţă de costuri cu drumurile de 450 de milioane de dolari, iar în Dakota de Nord 3,3 miliarde de dolari, faţă de 7 miliarde.

Faţă de alte evenimente la care am participat pe aceeaşi temă, am remarcat o uşoară modificare a discursului, indicând probabil o schimbare de macaz în viitor: dacă exemplul SUA este invocat în privinţa exploatării gazelor de şist şi a rezultatelor obţinute, în momentul în care sunt amintite cazurile de contaminare a apei, cutremurele cauzate de injectare în sol a substanţelor toxice, îmbolnăvirea oamenilor şi a animalelor, cei care fac apologia gazelor de şist ne invită să nu ne mai uităm către SUA, pentru că situaţia de acolo este total diferită de cea din Europa, unde legislaţia existentă asigură (oare?) securitatea noastră şi a mediului înconjurător.

Notă: Evenimentul de miercuri a fos prefigurat de o reuniune găzduită de Parlamentul European, intitulată “EU climate and energy policy: time for tough decisions” la care au participat nume grele precum Anthony L. Gardner, Ambasadorul SUA la Uniunea Europeana, Elisabetta Gardini, MEP, gadza reuniunii, Dominique Ristori, Director General al DG Energy, Comisia Europeana, Dick Benshop, Presedinte al Shell Olanda si Ingrid Holmes, Director –asociat al E3G etc. şi de un alt eveniment, extrem de exclusivist, intitulat « European Energy 2014. Securing Europe’s energy future », dedicat celor ce îşi pot permite să plătească peste 1000 de euro/bilet , evenimentul de ieri vine să confirme faptul că lobbyul în favoarea gazelor de şist este extrem de puternic, influent şi neobosit în a-şi servi clienţii( marile companii internaţionale de petrol şi gaze).