Vasile Botnaru: În Moldova lupta cu corupţia este folosită ca armă politică
alte articole
După ce Partidul Liberal în frunte cu Mihai Ghimpu i-a declarat anterior pe primarul Dorin Chirtoacă şi ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc deţinuţi politic, director Radio Europa Liberă, Vasile Botnaru consideră că PL are suficiente dovezi, politice dacă nu juridice, ca să scoată asemenea informaţii în public. Mai mult decât atât, Botnaru se întreabă acum, după reţinerea lui Chirtoacă şi a mai multor funcţionari PL, declaraţiile lui Mihai Ghimpu au fost făcute din motive personale, „sau este vorba de nişte lucruri care s-au întâmplat mai grave decât le vedem noi”.
„Jocul pe care dânsul l-a acceptat, un fel de barter, în timpul tuturor alianţelor, acum a venit ca un bumerang peste el. A încercat să ne convingă că aranjamentele între partide sunt bune, dar acum a devenit victima acelor aranjamente”, a declarat Vasile Botnaru în cadrul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV, adăugând că în Moldova „lupta cu corupţia este folosită ca armă politică”.
În opinia directorului IDIS Viitorul, Igor Munteanu, concluziile vor putea fi trase pe parcursul următoarelor săptămâni sau chair luni de zile, întrucât episodul de scoatere de la guvernare a Partidului Liberal nu s-a încheiat definitiv. Totodată acesta consideră că în prezent s-ar fi încheiat un ciclu complet, Partidul Democrat rămâne singur la guvernare, nemaiexistând partidele cu care a început în 2009.
„Într-un stat în care justiţia este controlată, lucru scris în fiecare raport de observare, fiind şi principala critică care se face R. Moldova, e foarte dificil să fii în afara guvernării, fiindcă eşti expus şi vulnerabil”, a comentat Munteanu, menţionând că PL este, totuşi, „obligat acum să plătească pentru oalele sparte”.
Munteanu a ţinut să amintească de valul de reţineri care a avut loc de-a lungul timpului în Republica Moldova, dar despre finalitatea cărora nu se mai aude nimic. „Vorbim de fostul ministrul al Sănătăţii, judecători care au fost implicaţi în marea afacere cu spălătoria banilor ruseşti, au fost arestaţi 16 judecători, dar nimeni nu ştie nimic cu ce s-a terminat această investigaţie. Acum apare viceprimarul care zice că a fost folosit, influenţat. În caietul lui de sarcini scrie că este responsabil de semnarea contractelor, adică cum eşti funcţionar public şi cineva îţi impune o anumită decizie, tu te dai într-o parte după care dai depoziţii pe superiorul tău?”, a menţionat Munteanu.
Mai mult decât atât, direcotrul IDIS Viitorul a precizat că ar exista o tehnică specială de colectare a depoziţiilor. Potrivit acestuia, toate depoziţiile se aruncă asupra unei persoane, cum este şi cazul primarului de Orhei, Ilan Şor care după ce a depus autodenunţul împotriva fostului premier Vlad Filat, a rămas ferit de patima timpului, şi semnează în continuare documente şi toată lumea a uitat de dânsul, deşi apare printre principalii bănuiţi în raportul Kroll, privind furtul miliardului. „Suficient să dai depoziţii cui trebui şi te fereşti de marele suspiciu şi învinuiri”, a punctat Igor Munteanu, adăugând că, „tabloul general este scoaterea PL de la gvernare”, chiar şi prin decapitarea primăriei.
În context, Vasile Botnaru a explicat că dacă funcţia de primar al capitalei va fi folosită ca un bonus al guvernării pentru un barter, „ne vom pomeni că schimbăm „tanda cu manda”, cu toate că ar putea exista şi scenariul în care Partidul Democrat ar putea să folosească funcţia de primar pentru a-şi apăra spatele la alegerile parlamentare din 2018.
Amintim că la 25 mai, CNA l-a reţinut pe primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte al PL, sub acuzaţia de trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată, dosar în care au mai fost arestate anterior 7 persoane, inclusiv un viceprimar al municipiului Chişinău şi şeful Direcţiei transport urban. A doua zi Preşedintele Partidului Liberal din Moldova, Mihai Ghimpu a anunţat că reţinerea lui Dorin Chirtoacă ar fi o decizie cu substrat politic, fără temei juridic sau probe, de aceea formaţiunea a decis să părăsească majoritatea parlamentară.