Unde sunt dovezile prezentate de ştiinţă?

Universul este plin de mistere care, deseori, provoacă lucrurile deja cunoscute. În secţiunea "Dincolo de Ştiinţă", Epoch Times adună poveşti despre aceste fenomene ciudate, pentru a stimula imaginaţia şi a deschide posibilităţi nesperate anterior. Sunt adevărate? Dumneavoastră decideţi.

Problema cu cercetarea

Ce înţelegem de fapt prin "cercetare"? Cum ne ajută, de fapt, la înţelegerea lucrurilor care se petrec în lumea înconjurătoare? Cei care caută dovada rezultată de pe urma oricărei activităţi de cercetare ştiinţifică vor fi dezamăgiţi.

Ca astrofizician, trăiesc şi respir ştiinţă. O mare parte din ceea ce am citit şi auzit este formulat în limba ştiinţei, care din exterior poate părea un soi de păsărească. Dar, oricât de ciudat ar părea, există un cuvânt rareori rostit sau tipărit în domeniul ştiinţei şi acest cuvânt este "dovada". De fapt, ştiinţa are prea puţin de-a face cu "demonstrarea" vreunui lucru.

Aceste cuvinte pot să provoace nedumerire, mai ales că mass-media ne spune mereu că ştiinţa dovedeşte lucruri, lucruri grave cu consecinţe potenţiale, cum ar fi că faptul că, aparent, curcuma poate înlocui 14 medicamente, şi multe ale lucruri frivole - de exemplu faptul dovedit că mozzarella este brânza optimă pentru pizza.

Cu siguranţă ştiinţa a dovedit acestea, şi multe alte lucruri. În realitate lucrurile nu stau chiar aşa!

Calea matematicianului

Matematicienii dovedesc lucruri şi aceasta presupune ceva cu totul specific. Matematicienii stabilesc un anumit set de reguli de bază, cunoscute sub numele de axiome, apoi stabilesc lucruri care devin adevărate sau false, pe baza acestor axiome.

Unul dintre cele mai cunoscute exemple este geometria lui Euclid. Având la dispoziţie doar o mână de reguli care definesc un spaţiu perfect, plat, nenumăraţi copii, pe parcursul ultimilor milenii, au transpirat încercând să demonstreze teorema lui Pitagora pentru triunghiuri, sau că o linie dreaptă va intersecta un cerc în cel mult în două puncte, sau o multitudine de alte afirmaţii care sunt adevărate, pe baza regulilor lui Euclid.

În timp ce lumea lui Euclid este perfectă, definită prin liniile sale drepte şi cercuri, Universul în care locuim nu este. Figurile geometrice desenate cu creion pe hârtie sunt doar o aproximare a lumii lui Euclid în care declaraţiile de adevăr sunt absolute.

De-a lungul ultimelor secole ne-am dat seama că geometria este mult mai complicată decât cea postulată de Euclid, iar mari matematicieni, precum Gauss, Riemann şi Lobachevsky ne-au oferit geometria suprafeţelor curbe şi deformate.

În această geometrie non-euclidiană, avem o nou set de axiome şi norme, precum şi un nou set de adevăruri absolute, pe care le putem dovedi pe baza noilor axiome.

Aceste reguli sunt extrem de utile pentru a naviga în jurul acestei planete (aproape) rotunde. Una din (multele) marile realizări ale lui Einstein a fost de a arăta că gravitaţia ar putea fi explicată de curbarea şi deformarea spaţiu-timpului.

Cu toate acestea, lumea matematicii a geometriei non-euclidiene este pură şi perfectă, şi deci doar o aproximare a lumii noastre imprefecte.

Atunci ce este Ştiinţa?

Dar există matematică în ştiinţă, vă puteţi plânge. Am predat cursuri de câmpuri magnetice, integrale şi calcul vectorial şi sunt sigur că elevii mei ar fi de acord că matematică există din plin în domeniul ştiinţei.

Abordarea ştiinţifică este aceeaşi ca şi în alte matematici: defineşte axiomele, examinează consecinţele.

Celebra formulă E = mc² a lui Einstein, derivată ca o consecinţă a postulatelor despre modul în care legile electromagnetismului sunt văzute de către observatori diferiţi, teoria specială a relativităţii pe care a formulat-o, este un prim exemplu în acest sens.

Dar astfel de dovezi matematice sunt doar o parte a poveştii ştiinţei.

Cel mai important lucru, cel care defineşte ştiinţa, este dacă aceste legi matematice sunt o descriere exactă a universului din jurul nostru.

Pentru a face aceasta trebuie să culegem date, prin observaţii şi experimente ale fenomenelor naturale, apoi să le comparăm cu previziunile făcute pe baza legilor matematicienilor. Cuvântul central în realizarea acestui demers este "dovada".

Detectivul ştiinţific

Partea matematică este pură si curată, în timp ce observaţiile şi experimentele sunt limitate de tehnologii şi incertitudini. Partea de comparare se bazează pe două domenii matematice numite statistică şi deducţie.

Multe, dar nu toate, se bazează pe o abordare specială cunoscută sub numele de raţionament Bayesian, de încorporare a dovezii observaţionale şi experimentale în ceea ce ştim, precum şi de actualizarea convingerii noastre într-o anumită descriere a universului.

Aici, convingerea înseamnă gradul de încredere pe care îl aveţi că un anumit model este o descriere exactă a naturii, pe baza a ceea ce ştiţi. Gândiţi-vă la asta - se aseamănă puţin cu cotele pariurilor la cursele de cai.

Pe baza acestui raţionament, descrierea pe care o avem momentan despre gravitaţie pare a fi destul de bună, deci un eveniment precum căderea unui măr dintr-o creangă este ceva la care ne aşteptăm.

Dar am mai puţină încredere în teoria conform căreia electronii ar fi de fapt bucle mici de stringuri care se rotesc şi fluctuează - model propus de teoria super-stringurilor. Această teorie ar putea fi cotată o mie la unu că va oferi descrieri precise ale fenomenelor viitoare.

Deci, ştiinţa este ca o piesă de teatru continuă, care se joacă într-o sală de judecată, beneficiind de un flux continuu de dovezi care sunt prezentate. Dar nu există nici un singur suspect şi noii suspecţi sunt prezentaţi cu regularitate. Având în vedere dovezile în creştere, judecătorul îşi actualizează constant punctul său de vedere despre cine ar fi de fapt vinovat.

Dar nici un verdict de vinovăţie sau nevinovăţie absolută nu s-a dat vreodată, căci dovezile sunt încontinuu adunate şi numeroşi suspecţi au defilat deja prin faţa instanţei de judecată. Tot ce poate face judecătorul este să decidă dacă un suspect este mai vinovat decât altul. Nu şi cine este suspectul absolut.

Ce a dovedit ştiinţa?

În sens matematic, ştiinţa nu a dovedit nimic, în ciuda tuturor anilor de cercetare despre modul în care funcţionează Universul.

Fiecare model teoretic este o descriere bună a universului din jurul nostru, fiind util cel puţin la o anumită scară.

Dar explorarea de noi teritorii relevă deficienţe care dărâmă credinţa noastră că un anumit model continuă să reprezinte exact experimentele noastre, în timp ce credinţa noastră în lucrurile alternative, noi, poate creşte.

Vom cunoaşte oare în cele din urmă adevărul şi legile care guvernează cu adevărat funcţionarea cosmosului?

În timp ce gradul nostru de credinţă în unele modele matematice poate deveni din ce în ce mai puternic, fără o cantitate infinită de testare, cum putem fi vreodată siguri că acestea reprezintă realitatea?

Poate că cel mai bine este să lăsam ultimul cuvânt unuia dintre cei mai mari fizicieni, Richard Feynman, despre ceea ce înseamnă a fi om de ştiinţă: "Am răspunsuri aproximative şi posibile credinţe în diferite grade de certitudine despre lucruri diferite, dar nu sunt absolut sigur de nimic".

Geraint Lewis primeşte finanţare de la Consiliul de Cercetare australian. Acest articol a fost publicat iniţial în The Conversation. Citeşte articolul original http://theconversation.com/wheres-the-proof-în-science-there-îs-none-30570

Opiniile exprimate în acest articol sunt opiniile autorului (autorilor) şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Epoch Times, fiind prezentate pentru a prezenta noi puncte de vedere, care pot permite progrese noi.